Meșterul din Valea Crișului transformă buștenii în obiecte pline de farmec 

De cele mai multe ori, cunoștințele pe care le stăpânesc artiștii populari din zilele noastre sunt transmise din generație în generație, din tată în fiu. Există însă și excepții. Uneori abia după ani de muncă într-un anumit domeniu, oamenii își descoperă adevărata vocație. Acum doi ani, Bucsi László, un bărbat de 40 de ani din Valea Crișului, a lăsat domeniul construcțiilor și s-a apucat să modeleze lemnul, activitate care îi aduce cea mai mare împlinire. Spune că dorința de a da viață unui obiect, îndemânarea și hărnicia i-au fost îndeajuns ca să învețe totul singur, de la zero. 

Pentru prima oară am admirat obiectele care ies din mâna lui Bucsi László la Târgul de Toamnă din orașul Târgu Secuiesc. Atunci ne-am înțeles să îi facem o vizită la atelierul său din Valea Crișului pentru a asista la procesul de creație. Peste câteva săptămâni am reușit să ajungem în comună și să povestim pe îndelete despre cea mai mare pasiune a bărbatului: lemnul. 

Odată ajunși în Valea Crișului, sătenii ne-au îndrumat politicos așa că nu a fost deloc dificil să ajungem în fața porții familiei Bucsi. Cei doi copii mici ai lui, László și Eleonóra se jucau în curte, iar un cățel mic se tot învârtea pe lângă noi dând voios din coadă, semn că era foarte bucuros de venirea oaspeților. 

Obiectele din lemn, lucrate manual, se regăseau peste tot în curte. Un fragment dintr-un plug foarte vechi și un jug de boi, din lemn și ele, slujeau drept decor. Capul familiei ne-a spus că ține foarte mult la ele datorită vechimii pe care o au.

Atelierele și strungul sunt făcute și ele de mâinile dibace ale bărbatului 

În câteva clipe am mers să vizităm cele două ateliere improvizate de Bucsi László. Unul chiar în curte, iar celălalt în spatele grădinii. În cel mic, de lângă casă, bărbatul sculptează și finisează obiectele din lemn, iar în cel de-al doilea atelier lemnul trece prin primele etape de prelucrare. Tot acolo se află și strungul meșterit de László. 

Odată ce am intrat în primul atelier, cel unde bărbatul lucrează mai mult pe timpul iernii, ne-am uitat țintit spre obiectele pe care le văzusem la târg. Ceea ce ne-a atras atenția atunci și ce am notat și acum, au fost obiectele din lemn în care meșterul a păstrat cu mută îndemânare textura lemnului. Pe unele dintre vase se poate vedea chiar scoarța copacului. Le-am făcut câteva poze, iar între timp meșterul a început să ne povestească cum a ajuns să facă ceea ce îi place cu adevărat. 

Pune suflet, răbdare și multă pricepere în tot ceea ce face. Participă la târguri și lucrează cu mult drag diverse obiecte, printre care farfurii, oale, fructiere, vaze, ceasuri de perete, toate din lemn. 

„Știți cum e la țară, meșterești mereu ceva. Dar mai serios m-am apucat de treaba asta acum doi ani. Am văzut că au început să dispară meșteșugurile artizanale. Toate obiectele parcă sunt la fel. Și cred că și pasiunea pentru lemn m-a împins să încep să fac ce îmi place. Cineva mi-a făcut cadou un strung și așa am început să lucrez. Înainte lucram în construcții. (...) Folosesc lemn de nuc pentru că este frumos, luxos și are o nuanță plăcută, dar și mesteacăn care e mai alb, măr, păr, cireș. Unele sunt tratate, altele nu, în funcție de preferințele fiecăruia. Sunt unii care cumpără o fructieră spre exemplu și apoi zic că nu mai pun nimic în ea pentru că e prea frumoasă și e păcat. Am încercat să fac ce nu face altcineva, ce nu se prea găsește pe piață”, ne-a spus Bucsi László. 

De la jucării din lemn la obiecte luxoase 

Ne-a arătat și colecția impresionantă de dălți. Are peste 80 și spune că tot nu sunt de ajuns. A fost nevoie de multă răbdare și muncă ca să ajungă aici, pentru că a învățat totul singur, de la zero, fără să fi avut pe cineva care să îl îndrume. 

„La început făceam oameni de zăpadă din lemn, iar apoi am făcut un strung și mai mare și încet, încet am învățat singur. Nu m-a învățat nimeni nici cum să ascut o daltă. De acolo am ajuns în momentul în care imediat am început să fac și chiuvete din lemn. Nici acum nu pot să spun că mă gândesc la bani în primul rând, dar fac ceea ce îmi place cel și cel mai mult. Stau mai mult de 10 ore în atelier. La început îmi lua mai mult timp să fac o lucrare, iar acum fac totul mai cu spor. De multe ori lucrez și noaptea. Strungul acesta este făcut de mine. E bine să îți faci tu strungul pentru că așa îl cunoști mai bine. Nu e așa de complicat cum pare. Trebuie doar să te apuci și să faci”, ne-a mai spus meșterul. 

În timp ce ne povestea despre strungul pe care l-a strâns singur pe bucăți, un buștean de mesteacăn se transforma în mâinile lui iscusite într-o oală adâncă, gata de pus pe masă. 

 O sumedenie de obiecte din lemn puteau fi zărite printre fiare. Un leagăn, un tocător și un munte de vase își așteptau rândul să fie finisate de meșter într-o bună zi. 

„Încerc să nu fac obiecte inutile, ci doar ceva ce aduce și folos”

În haosul acela el știa cu precizie unde se află ustensila de care avea nevoie. Am observat că îi lipsea o parte din degetul arătător de la mâna dreaptă și l-am întrebat printre altele și despre riscurile meseriei. 

„Pot să vorbesc ore în șir despre lemn. Iarna e mai greu să usuci și lemnul, de aceea lucrez mai mult înăuntru, sculptez. Nu poți să faci două obiecte la fel. Nu arunc nimic, nici ultima bucată, iar rumegușul îl pun la foc. Acum în primăvară mi-am rupt nasul, a zburat o bucățică de lemn. Aveam cască, dar am scos-o în ultimul moment și degetul mi l-am tăiat acum doi ani. Poate fi periculos dacă nu ești atent”, a mai adăugat bărbatul. 

Tot în atelierul din spatele grădinii are și un strung pe care îl ia cu el la diverse târguri, pentru demonstrații. Deși sunt chemați rar să le arate și altora procesul muncii, meșterul nu ezită să accepte aceste invitații și ori de câte ori are ocazia, împarte și cu cei din jur din ce a învățat. 

„Încerc să fac nu obiecte inutile, ci doar ceva ce aduce și folos. Nu vreau să adune doar praf. Pentru mine mai mult contează când văd apreciere în ochii oamenilor, chiar dacă nu cumpără nimic. Nu pot să fac în serie, de exemplu să fac un set de farfurii la fel. Asta ar însemna să fac o fabrică și atunci aș deveni sluga mea. Nu mai au nici un farmec dacă sunt la fel. Mă bucur mult că există încă oameni care apreciază ceea ce fac. Eu aș aprecia să și învăț pe cineva, dar acum mulți vor să facă asta doar pentru bani, dar dacă pornești așa, nu obții nimic. Trebuie să iubești meseria asta. Ce dau din mâna mea trebuie să îmi placă. Dacă nu îmi place, arunc într-o grămadă și pun pe foc”, ne-a spus Bucsi László.

Un mare regret al bărbatului este că s-au scos orele de lucru manual din programul școlar, însă el spune că va face tot ce îi stă în putință ca băiețelul lui atunci când va crește mare să aibă deprinderile necesare pentru a fi un gospodar adevărat, ca tatăl său. Meșterul ne-a spus la plecare că își așteaptă cu drag vizitatorii în micul său atelier din Valea Crișului.