ACTUALITATE 19 noiembrie 2012

Bogdan Alexe – din nou campion naţional

de Székely Emőke | 1574 vizualizări

Sportivul Shoto-Team a câştigat medlia de aur la Campionatele Naționale de Karate.

Membru al Clubului Sportiv „Shoto-Team” din Sfântu Gheorghe, Bogdan Alexe a reușit din nou să câștige aurul la Campionatele Naționale de Karate ce s-au desfășurat la acest sfârșit de săptămână la Complexul Olimpic de la Izvorani. Tânărul antrenat de Préda Csaba a reușit astfel să își apere titlul câștigat cu un an în urmă, fiind campion național de Karate Shotokan.

La evenimentul ce a întrunit peste 300 de sportivi din toate colțurile țării, clubul Shoto-Team a participat cu 5 sportivi: Bogdan Alexe (-63 kg - cadeţi), Attl Róbert(-55kg - cadeţi), Krizbai Csaba (-52kg - cadeţi), Veres László (-61 kg - juniori) și Todor Balázs (-75kg - juniori).

„Bogdan Alexe și-a confirmat din nou valoarea de necontestat câștigând medalia de aur. Ne-am întors acasă și cu un loc 4 obținut de Krizbai Csaba, care după două confruntări reușite a pierdut partida pentru bronz. Ceilalți competitori ai echipei noastre nu au reușit să se claseze aproape de podium, dar trăgând linie, pot spune că rezultatul Shoto-Team este foarte bun” – ne-a declarat antrenorul Préda Csaba, care le mulțumește pe această cale părinților și sponsorilor pentru sprijinul acordat.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.