Bilanţ al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi
Peste 20.000 de jandarmi implicaţi în acţiunile din Covasna
Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a evaluat ieri activitatea pe 2010 a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Covasna, acţiunea beneficiind de prezenţa generalului maior Neculai Bontic, a prefectului Gyorgy Ervin şi a mai multor reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai diverselor instituţii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Covasna, Petronela Corodeanu, în acest an au fost efectuate 4.867 de misiuni cu un efectiv de 24.109 jandarmi, 1.078 dintre aceste misiuni fiind de asigurare a ordinii publice cu diferite ocazii, 224 acţiuni de intervenţie în diferite situaţii (la solicitare 112, la alte solicitări telefonice şi pentru asigurarea securităţii transporturilor speciale şi de valori) şi 84 de misiuni de ordine publică executate în cooperare / colaborare cu alte instituţii. IJJ a mai avut 683 de acţiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere şi 30 de acţiuni preventive în instituţiile de învăţământ şi cu ocazia manifestărilor sau competiţiilor sportive.
“Cu privire la menţinerea ordinii şi siguranţei publice, misiunile de menţinere a ordinii publice în mediul urban şi rural s-au executat în sistem mixt poliţişti/jandarmi şi independent, ele având loc în mai multe localităţi şi zone ale judeţului Covasna”, a explicat Petronela Corodeanu.
În ceea ce priveşte acţiunile de ordine publică, rezultatele indică sancţionarea cu avertisment scris a 129 de persoane, 308 sancţiuni contravenţionale aplicate, 72 infracţiuni constatate (38 constatate de jandarmi şi 34 constatate de patrule mixte). În acelaşi context, acţiunile derulate de jandarmi sau în colaborare cu poliţiştii au dus la identificarea a 82 de autori şi confiscarea unor bunuri în valoare de 4085,35 de lei, activitatea IJJ Covasna fiind calificată ca fiind una pozitivă.