ACTUALITATE 4 august 2010

Bărbatul găsit bătut, era de fapt căzut în stradă din cauza alcoolului

de Monica Vrânceanu | 366 vizualizări

Bărbatul transportat alaltăieri de urgență la Spitalul din Târgu-Mureș, după ce a fost găsit cu răni foarte grave în spatele Bibliotecii Judeţene din Sfântu-Gheorghe, nu a fost bătut, aşa cum s-a  bănuit, ci a ajuns într-o stare foarte gravă după ce a consumat o cantitate considerabilă de băuturi alcoolice.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, Andrea Buzsi, a declarat că bărbatul, găsit inconştient şi cu multiple răni la cap şi la faţă, fusese legitimat de poliţişti cu câteva ore înainte de a fi găsit leşinat în stradă.

„Nu avem informaţii că ar fi fost bătut sau lovit, deci cel mai posibil ca rănile cu care a fost găsit să fi survenit în urma unor căzături pe fondul consumului de alcool”, a spus Andrea Buzsi.

Din cauza rănilor de pe faţa bărbatului, nici vârsta acestuia nu a putut fi determinată corect de la  început - dacă cei de la Ambulanța Covasna au spus că omul ar fi avut în jur de 60 de ani, poliţiştii au stabilit că vârsta acestuia era de fapt de numai 37. Din cauza situaţiei grave în care se afla, bărbatul a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul din Târgu-Mureş.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.