ACTUALITATE 27 martie 2013

Bani mai mulți pentru Agrosic

de Székely Emőke | 775 vizualizări

Cu ocazia reuniunii membrilor Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Bovine din zona Târgu Secuiesc, ce a avut loc marţi la Breţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor,  a anunţat că a propus dublarea bugetului Asociaţiei Agrosic în scopul realizării unei activităţi cât mai eficiente.

Asociaţia care funcţionează de la sfârşitul anului trecut a fost înfiinţată cu scopul de a sprijini organizaţiile comunitare şi de a oferi membrilor săi consultanţă în elaborarea proiectelor.

Asociaţia Agrosic doreşte să încurajeze iniţiativele locale prin sprijin financiar parţial, implicându-se şi în organizarea expoziţiilor, a târgurilor de animale şi a expoziţiilor agrare. „Având în vedere că în ultimul timp s-a constatat un interes crescut pentru expoziţiile de animale şi pentru organizarea diferitelor cursuri de formare profesională, vom continua să acordăm un sprijin susţinut Asociaţiei Agrosic. Un exemplu elocvent îl constituie faptul că la cursul pentru prepararea brânzeturilor, organizat în ultimele două luni în cinci localităţi, s-au înscris 150 de persoane. Aceasta poate reprezenta o soluţie alternativă pentru prelucrarea laptelui şi poate facilita ocuparea forţei de muncă. În judeţ există interes şi cerinţe privind activităţile legate de agricultură şi de creşterea animalelor” – a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor.

Bugetul asociației a fost de 250.000 de lei, din care partea CJ a fost 223.000 de lei, aceasta din urmă fiind suma ce va fi dublată.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.