Avocatul Poporului: audiențe în iunie, la Sfântu Gheorghe
Locuitorii județului Covasna vor putea participa la audiențele oferite de reprezentanții Biroului Teritorial Brașov al instituției Avocatul Poporului luni 2 iunie, începând cu ora 10:00. Întâlnirile vor avea loc la sediul Instituției Prefectului – Județul Covasna.
Pentru a participa la audiențe, cei interesați trebuie să se înscrie în prealabil.
„Audiențele vor avea loc la sediul Instituției Prefectului-Județul Covasna, în municipiul Sfântu Gheorghe. Persoanele interesate sunt invitate să se înscrie în audiență, personal sau telefonic, la sediul Instituției Prefectului Județului Covasna sau la numărul de telefon al Biroului Teritorial Brașov al instituției Avocatul Poporului - 0268 471 100”, se arată în comunicatul transmis de Biroului Teritorial Braşov.
Important de știut este că toate demersurile întreprinse prin intermediul instituţiei Avocatul Poporului sunt gratuite.
Audiențele se desfășoară o dată pe lună în municipiul Sfântu Gheorghe, la sediul Instituției Prefectului - Județul Covasna – Piața Libertății, nr. 6.
Avocatul Poporului examinează cererile care au ca obiect încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenești prin acte sau fapte administrative de către autorități ale administrației publice și regii autonome, potrivit Legii nr. 35/1997.