Avem cartofi, dar ce facem cu ei?
Vremea bună din acest an urcă producţia de cartofi la 20 de tone la hectar, însă producătorii nu ştiu cui vor vinde
Toamna aduce o producție impresionantă de cartofi în județul Covasna, însă se pare că nici așa nu e bine, deoarece Uniunea Europeană e plină de cartofi, ceea ce duce prețurile în jos, marii producători fiind nevoiți să vândă la prețuri de nimic, în vreme ce micii producători vor rămâne iar cu cartofii în pivnițe. Cartoful covăsnean n-are noroc și pace - așa ar spune unii, luându-se după ceea ce se întâmplă în ultima perioadă cu această legumă, emblematică pentru județul nostru. Dacă în primăvară scandalul legat de lipsa de cartofi și prețul de 3 lei pe kilogram a făcut să vuiască țara, toamna aceasta ne aduce prea mulți cartofi și lipsa unei piețe de desfacere care să absoarbă întreaga producție. Datele Direcției Agricole (DA) Covasna arată că în județul nostru au fost cultivate în acest an 17.284 hectare cu cartofi, așteptându-se o producție finală de peste 20 de tone la hectar în toamnă. Din acest total, peste 15.000 de hactare aparțin marilor producători, care se pot declara în sfârșit mulțumiți de producție.
Câţiva bani pe kilogram
Directorul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare a Cartofului (SCDC) Târgu-Secuiesc, Mike Luiza, spune că în sectorul privat producția acestui an va fi bună dar nu extraordinară, în vreme ce marii producători vor scoate cantități impresionante – asta pentru că cei din urmă au avut posibilitatea tratării împotriva manei și dăunătorilor culturii de cartofi. Prin urmare, micii producători nu pot spune nici în acest an că ar fi ieșit în mare câștig – din cauză că nu și-au permis să investească în tratarea culturilor, o parte bună a acestora au fost atacate de dăunători și de mană, așa se face că deja se transportă căruțe întregi de cartofi către sectorul de furajare.
Una dintre marile nemulțumiri ale celor care se ocupă cu producția de cartofi este legată însă de prețul cu care se vând acum legumele.
”Cartofii au ajuns să se vândă cu 50 de bani kilogramul și există toate șansele ca într-o lună să-i găsim în piețe la 40 de bani kilogramul. Acesta este efectul unei producții foarte bogate – nu doar în țară ci și în restul Europei. Sigur, prețul ar mai putea crește undeva târziu în toamnă, dar mulți nu-și permit să țină așa cartofii, în depozite, pentru că există riscul alterării”, a explicat Mike Luiza.
Concurenţă mare între judeţe
Potrivit acesteia, doar cinci-șase producători covăsneni au contracte cu supermarketurile, concurența fiind foarte mare și cu producătorii județelor vecine. În plus, multe dintre marile lanțuri de magazine, având acționariat străin, încheie contracte direct cu producătorii din țările lor. Cele care le mai conferă o siguranță producătorilor de cartofi covăsneni sunt fabricile care prelucrează cartofi, din contractele cu acestea provenind cele mai sigure venituri.
„Pentru că piața are foarte mulți cartofi acum și pentru că în supermarketuri este destul de greu de pătruns, producătorii covăsneni ar trebui să se orienteze către piețele bucureștene”, a explicat Mike Luiza.
Rebuturile străinilor, încântarea românilor
Directorul SCDC susține că un alt element care face ca piața să fie foarte nesigură în România este faptul că țara noastră nu a interzis, prin legislație, vânzarea tuberculilor mari. Pe de altă parte, tuberculii mari nu pot fi vânduți în țările europene, iar producătorii de acolo îi plasează către România, unde sunt foarte căutați deși nu au aceeași calitate precum cei mici sau mijlocii.
”Oamenii ar trebui să știe că acei cartofi foarte mari, care vin spre România și se găsesc în special în supermarketuri, nu sunt de consum și sunt interziși în magazinele europene, fiind considerați reziduri și orientați spre industrie. Ceea ce e refuzat de către occidentali deci ajunge să se se vândă foarte bine la noi, căci românii au o preferință ciudată către cartofii foarte mari”, a spus Mike Luiza.
Potrivit acesteia, cartofii mari – reziduuri pentru europeni, ajung să se vândă foarte ieftin la noi în țară – în felul acesta nu doar că producătorii din UE își fac vânzare, dar se face o concurență mare cartofilor autohtoni, care sunt ocoliți pentru că sunt mai ”mărunți”. Reprezentanta SCDC Târgu-Secuiesc a ținut să explice faptul că tocmai lipsa unor îngrășăminte elaborate, pe care românii nu și le permit încă, face ca la noi cartofii să fie mult mai sănătoși, chiar dacă nu cresc „uriași” precum cei europeni.
Una peste alta, cartoful secuiesc a ieșit bine în acest an, producția fiind net superioară celei din 2010 (în jur de 14 tone la hectar), care a fost grav afectată de inundații și mană, ceea ce a și dus la explozia prețurilor din primăvara acestui an. Pe de altă parte, marii producători vor avea probleme dacă nu vor reuși să-și plaseze marfa în următoarea perioadă, iar micii producători au la rândul lor două variante: fie vând acum, la 40-50 de bani kilogramul, fie mai așteaptă până în noiembrie, când probabil vor putea vinde la 80 de bani kilogramul de cartofi – asta dacă între timp producția nu se va altera în pivnițe și depozite.