ACTUALITATE Acum 12 ore, 14 minute

Autoturism răsturnat în apropiere de Valea Crișului: șoferița și pasagerul au fost transportați la spital

de Ștefania Găvăneci | 394 vizualizări

Un autoturism s-a răsturnat în afara drumului, pe DJ 121A, în apropiere de Valea Crișului, după ce șoferița de 45 de ani a pierdut controlul volanului. Atât aceasta, cât și pasagerul din mașină, au fost răniți și transportați la spital. Accidentul s-a produs marți dimineață, 23 septembrie. 

În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit că o femeie de 45 de ani care conducea un autoturism pe ruta menționată, în direcția localității Valea Crișului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara carosabilului”, a transmis IPJ Covasna. 

Șoferița și pasagerul care se afla pe locul din dreapta au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. 

Femeia care conducea a fost  testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. 

În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările.

Un alt accident a avut loc în această dimineață, în jurul orei 04:40, pe DN 11, în afara localității Ozun.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.