ACTUALITATE 3 noiembrie 2022

Autoritățile județene caută constructor pentru realizarea unui zid de sprijin la Valea Mare, „în regim de urgență”

de David Leonard Bularca | 1028 vizualizări

Lucrările pentru finalizarea DJ 121A Boroșneu Mare – Întorsura Buzăului sunt programate să se încheie până la finalul acestui an

Consiliul Județean Covasna a lansat o  licitație  pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), prin care vrea să găsească o firmă pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru „Zid de sprijin pe DJ 121A, km 10+800, în regim de urgență”, care se află pe raza comunei Valea Mare. Costurile estimate ale lucrării se ridică la peste 2,5 milioane de lei. Administratorul public al județului Covasna, Kovács Ödön, spune că este vorba despre o lucrare complexă, dar în primăvara anului viitor ar trebui să înceapă lucrările. 

„Avem investiția mare, de la Întorsura până la Boroșneu, chiar până la Drumul Național 13E din care am scos acest tronson, din cauza surpării. Deci investiția mare o închidem fără acest tronson și pe acest tronson e demarată o licitație (...). Acum suntem în faza în care așteptăm oferte până la sfârșitul lui noiembrie și atunci eu sper că o să găsim constructor, prețul e ok, deci ar trebui să vină ofertanți. Atunci, la primăvară, putem rezolva, că oricum nu mai e timp acum. Până când se fac stâlpii... E o metodă destul de dificilă și sunt în total trei, patru firme în țară care au utilaje pentru așa ceva. Fiind în faza de monopol, dânșii vin la prețul la care cred ei. Orice constructor care vine cu oferta tot la ei trebuie să apeleze ca subcontractant, pentru a fora acești piloni cu care trebuie consolidat malul”, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, Kovács Ödön.

Administratorul public al județului Covasna ne-a spus că până la finalul anului lucrarea mare, începută în 2018, pentru modernizarea DJ 121A Boroșneu Mare – Întorsura Buzăului va fi finalizată.

„Am scos acest tronson de 100 de metri din proiectul mare, nu decontăm nimic pe acest tronson și îl vom face din proiectul mic, de urgență, să zicem așa. Închidem tot proiectul mare fără acest tronson și îl tratăm separat, ca o lucrare separată. Deci noi la sfârșitul anului închidem lucrarea mare”, a declarat Kovács Ödön.

Proiect experimental pentru Sărămaș 

Kovács Ödön ne-a dezvăluit și că autoritățile au în plan să conceapă un proiect experimental de asfaltare pentru o porțiune de drum de la ieșirea din satul Sărămaș, comuna Barcani. 

„Vreau un proiect experimental în Sărămaș, după ce se termină asfaltul până la Mănăstire, de 50-100 de metri, ce îmi acceptă expertul, ca să facem experimental un asfalt, să vedem cum se comportă doi, trei ani. Dacă se comportă bine, putem asfalta și restul. Avem intenția să asfaltăm. E o zonă minunată, zonă turistică, de interes să zicem așa micro-regional. Deci fără doar și poate vrem să asfaltăm cei 2 km 700 de metri care rămân afară”, a mai explicat administratorul public al județului Covasna. 

Lucrările pentru modernizarea DJ 121A Boroșneu Mare – Întorsura Buzăului au început în anul 2018, iar termenul de finalizare al lucrărilor a fost depășit cu aproximativ un an, din cauza unor probleme juridice și administrative apărute pe parcursul realizării investiției. 

Sursa foto (ilustrativ): captură de ecran/ Facebook – Tamás Sándor

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.