Audienţe pe fond funciar şi conflicte interpersonale la Întorsura Buzăului
Locuitorii din zona Întorsurii Buzăului se prezintă constant la audienţele săptămânale pe care subprefectul Valentin Ionaşcu le organizează acolo, oamenii venind la discuţii pe teme dintre cele mai diverse. Astfel, întorsurenii îi prezintă subprefectului probleme legate de subvenţiile în agricultură, montarea crotaliilor pe urechile animalelor, pagube cauzate de animalele sălbatice sau nemulţumiri vizavi de autorităţile locale.
“Sunt oameni care vin şi se plâng inclusiv de conflicte interpersonale - cu cunoscuţi, vecini sau rude, însă foarte multe discuţii cu oamenii se referă la legile fondului funciar. Toate aspectele ridicate de oameni trebuiesc apoi verificate, urmând să le răspund în funcţie de realitatea problemelor şi de rezolvările care se identifică pentru acestea”, a declarat subprefectul Valentin Ionaşcu.
Potrivit subprefectului, în vreme ce chestiunile legate de fondul funciar vor mai dura până la o rezolvare definitivă, aici fiind nevoie inclusiv de discuţii cu Direcţia Silvică şi comisiile de retrocedări, cele mai recente probleme, legate de crotaliile animalelor precum şi de accesarea fondurilor europene, vor fi discutate vineri, de la ora 12, în cadrul unei şedinţe la care sunt invitaţi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare Covasna şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.
Legat de retrocedările pe fondul funciar, în zona Întorsurii Buzăului - Barcani - Sita Buzăului, până acum au fost solicitate peste 10.000 de hectare de terenuri şi păduri, mare parte dintre acestea fiind deja retrocedate. Potrivit directorului Direcţiei Silvice Covasna, Ioan Cosnean, în prezent mai există 600 de hectare de pădure validate în întreaga zonă a Buzaielor, fiind în lucru procedura de punere în posesie; alături de cele 600 de hectare pe care se lucrează pentru finalizare, mai există câteva zeci de hectare la care lucrează însă comisiile locale, dosarele nefiind încă ajunse la Direcţia Silvică. Din datele oferite de Ioan Cosnean, problemele de fond funciar de la Întorsura Buzăului ar trebui finalizate însă cât mai curând, deoarece în această zonă s-a retrocedat deja cam tot ceea ce era de retrocedat.