ACTUALITATE 23 mai 2022

Au început lucrările pentru decolmatarea pârâului Barcani

de David Leonard Bularca | 776 vizualizări

Primarul îi roagă pe cetățeni să fie înțelegători și să sprijine acțiunea

La finalul săptămânii trecute s-a început decolmatarea pârâului Barcani, iar primarul din localitate, Nicolae Pastor, îi roagă pe cetățeni să ofere sprijin pe durata lucrărilor, care vor dura aproximativ trei luni. Edilul spune că demersul este necesar pentru a preveni inundațiile care provoacă pagube. 

„Deși avem parte de vreme bună, vreau să ne gândim și la momentele în care PLOILE abundente pot provoca inundații! Am tot spus că urmează să decolmatăm si pârâul Barcani, iar această zi a venit! Tocmai pentru a preveni eventualele pericole datorate ploilor abundente provocate tot mai des de schimbările climatice. Începând de mâine (n. red.: vineri, 20 mai) vom decolmata zona de lângă podul ce face legătura cu satul Lădăuți (atelier tâmplărie Boiciuc). Am rugămintea ca cei ce au terenuri în această zonă să dea o mână de ajutor prin a igieniza malurile de sălcii”, a scris, într-o postare pe contul său de Facebook, Nicolae Pastor. 

Lucrările sunt realizate printr-o convenție cu S.G.A. Buzău, prin care primăria Barcani oferă doar combustibilul pentru utilajul cu ajutorul căruia se realizează decolmatarea. 

„În convenția cu SGA Buzău, primăria Barcani pune la dispoziție combustibilul, iar dânșii operatorul și utilajul. Pe această cale doresc să-i mulțumesc doamnei director SGA Buzău - Laura Zaharia”, a spus, pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, primarul. 

Nicolae Pastor consideră că prin aceste lucrări se va asigura și fluidizarea celorlalte pâraie care se varsă în pârâul Barcani. 

„Sper ca în 3 luni să terminăm cei 6,5 km. Eu îmi doresc decolmatarea acestui pârâu deoarece, pe lângă faptul că nu va mai ieși din matcă, va asigura fluidizarea și a pârâiașelor ce se varsă în el! Am observat persoane reticente în acest sens, deoarece a crescut iarba, în alte zone sunt terenuri agricole deja însămânțate, iar multora le e greu sa vadă că se «distruge» zona de lângă pârâul Barcani. Pe această cale doresc să îi mai rog încă o dată să fie înțelegători și să ne sprijine până când vom face decolmatarea. Îmi doresc asta pentru binele tuturor… Vedem în fiecare an cum schimbările climatice favorizează ruperile de nori, care pot inunda zeci de case și sute de hectare de teren agricol”, a mai spus, în final, edilul din comuna covăsneană. 

Săptămâna trecută s-au încheiat lucrările pentru decolmatarea pârâului Sărămaș, care au durat aproape trei luni. 

Sursa foto: Nicu Pastor / Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.