ACTUALITATE 15 februarie 2011

Au incendiat un chioşc de ziare

de Monica Vrânceanu | 486 vizualizări
Hoţii au dat iama duminică noaptea într-un chioșc de ziare al H-Press și apoi i-au dat foc, pagubele depăşind 12.000 de lei Un chioșc de ziare al distribuitorului local de presă H-Press a ars ieri dimineață aproape în întregime, după ce a fost jefuit, pagubele fiind evaluate deocamdată în jurul sumei de 12.000 de lei. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna și Poliția Sfântu Gheorghe au fost sesizate ieri dimineață în jurul orei 4,30 despre un incendiu izbucnit la un chioșc de ziare de pe Bvd. Gen. Grigore Bălan - vizavi de

Hoţii au dat iama duminică noaptea într-un chioșc de ziare al H-Press și apoi i-au dat foc, pagubele depăşind 12.000 de lei

Un chioșc de ziare al distribuitorului local de presă H-Press a ars ieri dimineață aproape în întregime, după ce a fost jefuit, pagubele fiind evaluate deocamdată în jurul sumei de 12.000 de lei.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna și Poliția Sfântu Gheorghe au fost sesizate ieri dimineață în jurul orei 4,30 despre un incendiu izbucnit la un chioșc de ziare de pe Bvd. Gen. Grigore Bălan - vizavi de Agenția pentru Ocuparea Forțelor de Muncă (AJOFM).

Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, lt. Maria Cocerhan, a declarat că pompierii s-au deplast imediat la locul în care a fost indicat incendiul și chiar dacă s-a intervenit cu promptitudine, din construcție nu a mai putut fi salvat mare lucru.

”În momentul sosirii pompierilor ardea chioșcul de ziare confecționat din lemn, existând posibilitatea propagării incendiului la blocul de locuințe aflat în apropiere. Deși pompierii au înlăturat pericolul extinderii incendiului, chioșcul de ziare a ars pe o suprafață de aproximativ 4 mp, iar marfa aflată în interiorul acestuia în proporție de aproximativ 85%”, a explicat lt. Maria Coderhan.

Din datele oferite de către Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna, cercetările care au urmat lichidării flăcărilor au scos la iveală faptul că lacătul construcției fusese tăiat, din interiorul acesteia fiind sustrase mai multe bunuri. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP, Andrea Buzsi, cercetările continuă în prezent, polițiștii stabilind deja un cerc de suspecți.

Reprezentantul H-Press, Torma Csaba, ne-a declarat că a evaluat pagubele nefericitului incident de luni dimineață undeva în jurul sumei de 12.000, aici fiind vorba strict de valoarea produselor care se aflau în chioșc și nu despre valoarea acestuia.

”În mod sigur că înainte de incendiu a fost o spargere, am găsit cleștele cu care probabil s-a tăiat din lacăte, acestea fiind trei la număr. Cei care au dat spargerea au furat țigările - care erau puse într-un fel de cutie de metal, cafea, gumă de mestecat și cartele de telefon. Ceea ce nu am înțeles este de ce trebuiau să-i dea apoi foc”, a spus Torma Csaba.

Acesta a arătat că nu există asigurare pentru construcția din lemn, nefiind însă prima oară când aici are loc un jaf. Cei de la H-Press susțin că nu au investit mai mult în construcția din lemnd deoarece așteptau să realizeze o investiție generală în toate chioșcurile din municipiu, pe baza unei hotârâri de Consiliu Local care reglementează locurile de amplasare a chioșcurilor precum și detalii legate de aceste construcții.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Szekely, 15 februarie 2011
esti bata pita-gora!!
pita-gora, 15 februarie 2011
l. Lacatele nu se pot taia cu clesti. 2. Un hot care se respecta nu-si abandoneaza sculule asa doar ca se se "vada "cu ce-a lucrat 3Incendiul sigur a vrut sa ascunda alte urme 4Poate stiu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.