ACTUALITATE 11 iulie 2012

Atenţie la căruţe!

de Covasna Media | 1950 vizualizări

Recomandări pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate vehiculele cu tracţiune animală.

În ultimele două săptămâni, pe raza judeţului Covasna s-au produs 6 accidente rutiere în care au fost implicate vehicule cu tracţiune animală. Toate aceste evenimente rutiere au avut loc în cadrul intervalului orar 16 – 24, majoritatea (5 din 6) petrecându-se în mediul rural.

Referitor la mecanismul de producere a acestor accidente, în 4 cazuri a fost consemnată dezechilibrarea conducătorului atelajului şi a pasagerilor acestuia, aflaţi pe încărcătura aşezată pe căruţă (fân, baloţi de paie), ca urmare a ieşirii căruţei de pe partea carosabilă sau ca urmare a faptului că animalele care tractau căruţa s-au speriat de un alt vehicul.

În două cazuri conducătorii atelajelor se aflau în stare de ebrietate în momentul în care conduceau vehiculul cu tracţiune animală pe drumurile publice. Într-unul din aceste cazuri conducătorul atelajului nu a acordat prioritate unui autovehicul care circula regulamentar, iar în celălalt caz conducătorul vehiculului cu tracţiune animală a părăsit căruţa în care se aflau alţi 5 pasageri, moment în care calul a ieşit de pe partea carosabilă provocând răsturnarea acesteia şi rănirea uşoară a pasagerilor.

Ca urmare a producerii accidentelor enumerate, un număr de 4 persoane au suferit răni grave, iar 8 persoane au fost rănite uşor.

Prevederi legale

Deţinătorii de vehicule sunt obligaţi să le înregistreze înainte de a le pune în circulaţie şi să monteze pe acestea plăcuţele cu numerele de înregistrare.

Vehiculele cu tracţiune animală se înregistrează la Consiliile Locale; odată cu înregistrarea se emite certificatul de înregistrare şi se atribuie un număr de înregistrare. Consiliile Locale stabilesc traseele de circulaţie ale acestor vehicule.

De asemenea, conform legislaţiei în vigoare, Consiliile Locale sunt obligate să asigure rute ocolitoare pentru circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală.

Se interzice circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor neînregistrate ori care nu poartă numărul de înregistrare, precum şi circulaţia acestora pe alte trasee decât cele stabilite prin Hotărârea Consiliului Local.

Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculul cu tracţiune animală trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- Să fie dotat în faţă cu doi catadioptri de culoare albă, iar în spate cu doi catadioptri de culoare roşie, omologaţi, montaţi cât mai aproape de marginile exterioare ale vehiculului.

- În condiţii meteorologice care reduc vizibilitatea, precum şi pe timpul nopţii, vehiculul cu tracţiune animală trebuie să fie dotat, în plus, în partea laterală stângă, cu o lumină de culoare albă sau galbenă.

Vehiculul cu tracţiune animală nu poate fi condus pe drumuri naţionale, în municipii, precum şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare care îi interzic accesul.

Conducătorul vehiculului cu tracţiune animală este obligat:

- Să cunoască şi să respecte semnificaţia semnalelor, indicatoarelor şi marcajelor rutiere.

- Să cunducă animalele astfel încât să nu constituie un pericol pentru el şi ceilalţi participanţi la trafic.

- Să oprească sau să staţioneze numai pe acostament, iar în lipsa acestuia în afara părţii carosabile. Pe timpul opririi animalele trebuie să fie legate astfel încât acestea să nu poată intra pe partea carosabilă.

Se interzice conducătorului vehicului cu tracţiune animală:

- Să circule fără să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul aplicată plăcuţa cu numărul de înregistrare.

- Să conducă în timp ce se găsesc sub influenţa băuturilor alcoolice.

- Să schimbe direcţia de mers fără a semnaliza cu braţul şi a se asigura că din faţă sau din spate nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranţa deplasării.

- Să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă fără ca vehiculul pe care îl conduce să fie echipat corespunzător.

- Să transporte obiecte ce depăşesc în lungime, lăţime sau înălţime vehiculul, dacă încărcătura nu este semnalizată corespunzător.

- Să circule cu anumale ce însoţesc vehiculul dacă acestea nu sunt legate la partea din spate sau cât mai aproape de partea dreaptă a vehiculului.

- Să intre cu vehiculul murdar de noroi pe drumurile modernizate sau pietruite.

- Să transporte în vehicule persoane aflate în picioare.

- Să abandoneze vehiculele pe drumurile publice.

Nerespectarea regulilor enumerate mai sus se pedepseşte, în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu sancţiuni între 9 şi 20 puncte amendă. Valoarea unui punct de amendă este de 70 de lei.

(IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.