ACTUALITATE 25 aprilie 2012

Asigurarea pazei la alegeri – sarcină dificilă

de Székely Emőke | 412 vizualizări

Din cauza disponibilizărilor în sectorul bugetar din ultima vreme, asigurarea pazei la secțiile de votare nu este un lucru tocmai ușor. Prefectul județului Covasna, György Ervin, a declarat că a fost nevoit să ceară două echipe de polițiști de la pașapoarte și permise auto pentru a acoperi întreg județul. „Nu este vorba că nu am avea în total 410 de oameni, dar în perioada respectivă trebuie asigurate şi celelalte servicii oferite de aceste structuri (patrule, pompieri etc.)” – a precizat György Ervin. Problemele nu au fost în municipiul Sfântu Gheorghe, ci de exemplu la Întorsura Buzăului, unde sunt doar câțiva jandarmi, care de asemenea vor trebui să patruleze și în oraș. Poliția Comunitară nu poate participa la asigurarea pazei din secțiile de votare pentru a evita eventualele situații neplăcute, dat fiind faptul că aceasta este în structura administrației publice locale.

În județul Covasna vor fi în total 205 secții de votare, iar Prefectura a primit suma necesară achiziționării buletinelor de vot și ştampilelor, 400 de mii de lei. Autoritățile publice locale vor trebui să plătească aceste costuri în termen de 60 de zile de la data terminării alegerilor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.