De vorbă cu Mustafa Matpan, voluntar kurd aflat șase luni la Sfântu Gheorghe

Alături de alți trei  tineri din Turcia, Mustafa Matpan, absolvent de studii politice, a lucrat șase luni ca voluntar la Sfântu Gheorghe, unde a venit prin Serviciul de Voluntariat European (European Voluntary Service - EVS). Înainte să se întoarcă în Turcia, în orașul natal Diyarbakır, unde-și va căuta un loc de muncă, am discutat cu Mustafa despre cum i se pare reședința noastră de județ și despre ce a vizitat în zonă. Fiind el însuși parte a unei minorități, a fost interesant să aflu cum vede el relațiile dintre români și maghiari. Totodată, am încercat să-l trag de limbă despre situația politică din Turcia. Despre toate astea și multe altele, în rândurile de mai jos.

Îți poți imagina asta în familia ta?

Încă dinainte de interviu îl anunțasem pe Mustafa că-l voi întreba despre situația politică din Turcia. Îmi răspunsese că o știe doar din ce a citit din presă. Cu toate acestea, cum știe turcă, deci este mai informat decât cei mai mulți dintre noi, l-am rugat să detalieze. „De când am venit aici, a crescut violența în Turcia. Au fost trei sau mai multe atacuri cu bombă, mor civili, situația se înrăutățește“. L-am întrebat dacă este vorba despre islamiști sau despre militanții kurzi și mi-a spus că și unii și alții au pus bombe. Mi-a povestit că, luna aceasta, a explodat o bombă pusă de PKK - mișcarea paramilitară Partidul Muncitorilor din Kurdistan, care luptă pentru auto-determinare. Bomba, care era destinată poliției turce, a ucis o familie de cinci persoane. „Pentru mine asta e prea mult. Îți poți imagina asta în familia ta? Nu vreau să moară soldații, nici ceilalți, nu vreau să moară nimeni, dar pentru mine prioritatea sunt civilii“, a subliniat Mustafa. Kurzii, o etnie care vorbește o limbă indo-europeană, sunt un popor fără țară, locuind într-o regiune, Kurdistan, împărțită între Turcia, Siria, Irak și Iran. În Turcia, unde kurzii reprezintă, conform estimărilor, între 15 și 25% din populație, viața lor e tulburată periodic de confruntările dintre mișcările paramilitare kurde și forțele de ordine turce.

În ceea ce privește lovitura de stat eșuată din Turcia, care a determinat represalii din partea guvernului față de mai mulți militari și jurnaliști, Mustafa mi-a spus că nu are idee ce se întâmplă. „Nici politicienii care sunt în guvern nu știu ce se întâmplă“.

- Sau le e prea frică să vorbească?

-Nu știu (râde ușor).

În opinia lui Mustafa, Erdogan nu încearcă să islamizeze Turcia. „Vorbește despre islam ca să primească voturi“, crede tânărul.

Cum și-a schimbat imaginea despre România

Mustafa a mai fost în România, la Oradea, în 2013, cu un program Erasmus, pentru aproape un an. Ajunsese în România fără să știe mai mult despre ea decât spuneau posturile de televiziune, ziarele și unele cunoștințe din Turcia: o țară săracă, în care locuiesc romi și unde poate fi periculos să te duci. „Nu îmi e teamă de țările europene, nu sunt mai rele decât țara mea. Dar când am venit, în aeroport, aveam o atitudine defensivă, îmi era teamă să mă apropii de oameni“. Teama i-a fost spulberată de polițiștii întâlniți la aeroport și de alți oameni care l-au ajutat. Tot din primele momente în țara noastră își amintește că, ajuns întâia dată în viața lui într-o stație de tren, la Gara de Nord, nu a știut ce reprezintă numerele afișate la intrarea peroanelor. A primit ajutorul unor indivizi, care i-au arătat cum să ajungă la tren, însă ulterior i-au cerut bani. I-a gonit amenințând că va chema oamenii legii. A luat trenul la Oradea, oraș în care și-a continuat studiile. Tot acolo a ajuns să-și facă mulți prieteni și să învețe destul de multă română, din care a uitat mult după ce s-a întors în Turcia.

Alături de persoanele cu handicap

L-am întrebat  de ce a revenit în România prin Serviciul de Voluntariat European (EVS) și de ce la Sfântu Gheorghe. „Poate e răspunsul clasic, dar cu EVS te distrezi și cunoști mulți oameni (...) e o oportunitate bună și e gratuit. Cât despre Sfântu Gheorghe: voiam să revăd România și voiam să știu cum trăiesc maghiarii aici. Știam cum trăiesc românii și ce spun despre maghiari. Așa că am venit aici să văd ce gândesc maghiarii, care e viața lor, care e diferența dintre viața maghiarilor și cea a românilor“.

Venind la Sfântu Gheorghe prin EVS a muncit 6 luni ca voluntar, cu ajutorul  Centrului pentru Voluntariat în Județul Covasna (fostul HARIT). Inițial a lucrat în  grădina casei Rotary, dar ulterior și-a dat seama că munca aceasta nu este de el și a fost repartizat să ajute persoanele cu dizabilități aflate la casa Iris, în special persoane cu Sindrom Down. „Dacă stai și te gândești, nu sunt cu adevărat persoane cu dizabilități. Ok, sunt un pic mai înceți, dar sunt mai deștepți decât noi. Dacă le spui să nu facă un lucru, nu-l fac, iar dacă le zici să-l facă, atunci cu siguranță îl vor face pentru tine. Dacă se rănesc sufletește, se vor îmbrățișa, pentru că supervizorii i-au învățat asta. Dacă unul plânge, celălalt va veni să îi ofere sprijin. Îmi place cum se comportă“, mi-a povestit, cu o privire luminoasă, Mustafa.

Nicio impresie despre pălincă

Mustafa a văzut puține locuri din județul nostru. În schimb a călătorit în alte zone din Secuime. De exemplu a fost la Șumuleu Ciuc, cu ocazia pelerinajului, unde i-au plăcut împrejurimile, și  la Târgu Mureș, unde a admirat cetatea. Cel mai mult i-a plăcut natura, cu păduri, care nu există în regiunea sa de baștină. A fost încântat când a aflat că aceste păduri adăpostesc urși. De asemenea, în afara Secuimii i-au plăcut Brașovul, Sibiul și Sighișoara, care e cel mai frumos oraș pe care l-a vizitat vreodată, „cel mai frumos oraș din toată lumea“. În ceea ce privește Sfântu Gheorghe, i-a plăcut  că e un oraș liniștit și aproape de Brașov, dar a observat că în municipiu locuiesc mai mult adolescenți și oameni în vârstă. Vremea, mult mai rece la Sfântu Gheorge decât la Diyarbakır, a fost un  detaliu pe care, în general, nu l-a agreat, fiind nevoit să stea mai mult în casă după ce venea de la muncă. A apreciat, însă, că în august e mai răcoare decât acasă în Kurdistan. În ceea ce privește un alt aspect despre care sunt întrebați străinii, mâncarea, Mustafa nu mi-a putut povesti prea multe, întrucât a preferat să-și gătească singur decât să iasă în oraș. Nici despre băturile locale nu mi-a putut spune prea multe. Fiind musulman, nu a gustat pălinca, dar a apreciat siropul de soc și socata.

Câte ceva despre islam

Știind ce imagine are pentru mulți creștini islamul, l-am rugat pe Mustafa să comenteze pe această temă. Mi-a povestit cum, în țările europene vizitate până acum de el - România, Serbia și Ungaria - a avut parte de mai multe feluri de reacții când s-a prezentat. Unii i-au urat bun venit, în timp ce alții au tresărit la auzul numelui Musfata, după cum mi-a zis tânărul, râzând. El a adăugat că pasajele citate din Coran de către unele persoane sunt scoase din context. „În Coran, dacă cuvîntul jihad e de 50 de ori, despre pace se scrie de 300 de ori. De ce nu văd oamenii asta? Aș vrea să vadă asta“, mi-a spus tânărul. Totodată, Mustafa a amintit că și Papa Francisc a condamnat recent asocierea dintre islam și violență, suveranul pontif subliniând că, dacă se vorbește despre violență în Islam, trebuie menționată și „violența creștină“.

Un model de conviețuire

L-am întrebat pe Mustafa Matpan ce îi place cel mai mult la români și la secui. „Îmi place că românii, mai ales cei de vârsta mea, sunt ‘nebuni’, sunt entuziaști. Când eram la un meci de fotbal, aici, erau niște români care strigau. Îmi plăcea cum strigau, și kurzii strigă (...). Și  tinerilor secui, uneori, spre deosebire de alți maghiari, le place să facă nebunii, dar uneori, nu mereu“, mi-a răspuns, zâmbind, fostul voluntar.

„Cea mai bună treabă la maghiari e că sunt calmi, au răbdare, nu se înfurie ușor. Chiar și în magazine și restaurante  au răbdare, așteaptă și e ceva neobișnuit pentru mine. În Turcia trebuie să servești repede clienții, altfel se vor plânge“, a adăugat kurdul.

Cât despre relațiile interetnice, Mustafa spune că există români care nu-i plac pe maghiari și maghiari care nu-i plac pe români, dar, în general, „e ok, nimeni nu are probleme așa de mari. Oamenii doar vorbesc, se plâng nu fac altceva. Poate în Cluj se bat odată pe an, am auzit că au bătut un maghiar, nu știu când, mi-au spus niște oameni de aici. Dar în general relațiile sunt bune (...). Spun asta comparativ cu Turcia. În Turcia, în fiecare zi, în universități, uneori și pe stradă, sunt bătăi între turci și kurzi. Sunt lupte între militarii turci și milițiile kurde și mor civili din cauza luptelor. Aș vrea să fim așa ca aici“.

- Ai vrea ca voi și turcii să fiți ca noi și maghiarii?

- Da, aș vrea, mi-a spus Mustafa, adăugând că maghiarii, spre deosebire de kurzi, pot învăța în propria limbă. După ce i-am confirmat că la noi nu scrie și naționalitatea pe actele de identitate mi-a spus că „e o greșeală. Ești român, dar trebuie să spun că e o greșeală, ar trebui să fie. Ai act de identitate românesc, dar  trebuie să scrie. Nimeni nu trebuie să fie român pentru că trăiește aici“, a subliniat Mustafa Matpan, dându-mi exemplul actelor de identitate din Kazahstan, pe care scrie și dacă ești rus sau turc.

„Altă dată, nu mai cere“

L-am întrebat pe Mustafa dacă îi va fi dor de România. „Îmi va fi dor aproape de tot. Îmi va fi dor de înghețată și să călătoresc cu trenul, trenurile chiar sunt vechi.  Uneori e obositor să mergi dintr-un loc în altul, dar e bine, îmi va fi dor. Îmi va fi dor de oameni, am amintiri și cu siguranță îmi va fi dor de România“, mi-a răspuns el, adăugând că își va căuta de lucru deopotrivă în Turcia și, prin internet, în România.

După ce am vorbit cu Mustafa Matpan, ne-am luat rămas bun. Conducându-l, am trecut în revistă cuvintele comune românei și turcei. I-am mulțumit pentru interviu și mi-a oferit, zâmbind ștrengărește, o dovadă a cunoștințelor sale de română, dar și a atașamentului pentru caracterul „nebun“ al tinerilor români: „Cu plăcere, și-altă dată, nu mai cere!“.