ACTUALITATE 14 martie 2017

Aproape 1.200 de cărți, aduse de la Timișoara pentru școala din Comandău

de Sever Ioan Miu | 2226 vizualizări

Fondul de cărți al bibliotecii, mistuită în ianuarie, a ajuns la 30.000 de volume!

1.177 de cărți, multe aparținând fostului ministru al Sănătății Francisc (Ferenc) Bárányi (1936-2016), au ajuns marți în colecția școlii din Comandău. Biblioteca acesteia fusese mistuită în incendiul care, pe 9 ianuarie, a distrus jumătate de școală. Cărțile au fost transportate de la Timișoara la Comandău, în cadrul acțiunii „Badea Cârţan. Ai carte, ai parte“, demarată de jurnalistul Radu Ciprian Pop de la Radio Timișoara.

Peste 480 de kilometri, pentru a dona cărți copiilor din Comandău

Mașina burdușită cu cărți a pornit de la ora 6 de pe malurile Begăi și a ajuns după 13:30 în comuna covăsneană. „Am adus 1.177 de cărți, toate în limba maghiară, majoritatea fiind din biblioteca doctorului Barany Ferenc“, ne-a declarat jurnalistul Radu Ciprian (R.C.) Pop, inițiatorul acțiunii.

RC Pop„A fost nemaipomenit, am întâlnit niște copii care sunt foarte pasionați de lectură. Am aflat că este solidaritate pentru a completa biblioteca acestei școli și din partea mai multor cetățeni din România, dar chiar și din Ungaria, cu timpul vor avea o bibliotecă destul de consistentă (...)“, a mai spus R.C. Pop.

„Suntem bucuroși că și din partea cealaltă a țării se gândesc la noi (...) și chiar dacă acum au fost prima dată la Comandău au vrut să ajute o școală cu 100 de copii“, ne-a spus și directorul școlii, Opra Béni Béla.

O acțiune începută în anii ‘90

Transportul de cărți face parte din „Acțiunea Badea Cârțan. Ai carte, ai parte“, inițiată de Radio România Timișoara în 1990 de 15 ianuarie, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu. „Atunci am donat primele 50 de cărți la Vinga, lângă Arad. În momentul de față am ajuns la aproape 200.000 de cărți donate, punct de reper fiind România, îndeosebi bibliotecile din mediul rural. În același timp, am donat pentru comunitățile românești din Serbia, Bulgaria Ungaria, Austria, Italia, Grecia, Ucraina, Republica Moldova“, ne-a declarat Radu Ciprian Pop. „Aceasta nu este prima acțiune de cărți în limba maghiară, (...) am realizat astfel de donații în localitățile timișene cu populație română și maghiară, unde sunt clase cu predare în limba maghiară“, ne-a mai spus R.C. Pop, adăugând că  e „român alături de alte naționalități, nu împotriva altor naționalități“. Din 1978 până în 1989, „cei mai frumoși ani“ ai vieții sale, Pop a lucrat, la Miercurea Ciuc, ca jurnalist la Informația Harghitei. „Relațiile cu județul Covasna constau într-un schimb de informații cu „Cuvântul nou“, pentru că, la fotbal, aveam liga C comună“, își amintește, cu nostalgie, R.C. Pop.

Biblioteca din Comandău: De la 9.000 la 30.000 de cărți

carti din Timisoara pt Comandau (1)Dacă biblioteca școlii, mistuită de incendiu, cuprindea aproape 9.000 de cărți, prin donații numărul lor s-a triplat! „În total acum am depășit 30.000 de cărți“, ne-a spus directorul școlii din Comandău, adăugând: „Colegii se uită la fiecare carte, să vadă ce punem pe raft pentru copii. Se mai găsesc și cărți care n-au ce să caute într-o școală cu opt clase, pe alea le punem la o parte.  Treabă multă, cam jumătate dintre cărți au fost deja clasificate, luate în inventar și puse pe raft. Încă nu le folosesc copiii, pentru că au o grămadă de treabă colegii. Sunt profesori care au ore libere și ajută împreună cu secretara, fac o treabă bună“, ne-a declarat directorul. 4.000 dintre cărțile primite de către școala din Comandău au fost colectate de către Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe. Legat de cărțile care nu vor intra în inventar, Opra Béni Béla a declarat: „Nu am decis eu ce o să facem cu acele cărți. Cred că o să ne interesăm la Biblioteca Județeană, să vedem ce putem face cu ele“.

Doar 120.000 de lei s-au strâns până acum pentru școală

Conform ultimelor date, pentru reconstrucția școlii din Comandău s-au strâns, cu tot cu donațiile în valută, echivalentul a aproximativ 120.000 de lei (circa 26.370 de euro - n.red.). Suma necesară pentru ca micuții din Comandău să aibă o școală nouă este de 800.000 de euro.

Pentru a-și completa suma necesară reconstrucției școlii, Primăria Comunei Comandău dorește să acceseze fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), coordonat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAP). „Deocamdată am depus documentația la Guvern, la  PNDL, am înțeles că în două săptămâni o să primim răspunsul, să vedem atunci ce se întâmplă cu școala noastră. Suntem nerăbdători să auzim o veste bună. Devizul general e 800.000 de euro, noi am făcut planul tot, și să vedem acum“, ne-a detaliat directorul școlii din Comandău. Potrivit site-ului MDRAP, „Programul Naţional de Dezvoltare Locală (...) stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă“.

Campania „Le dăm şcoala înapoi”, alături de Gaşca Zurli

Tot în scopul strângerii de fonduri pentru reconstrucţia şcolii din Comandău a pornit şi Asociaţia pentru Comunitare din Sfântu Gheorghe campania „Le dăm şcoala înapoi”, căreia i s-a alăturat şi Gaşca Zurli. Cea mai iubită trupă de animaţie din România a susţinut în 21 februarie două spectacole caritabile în prezenţa a peste 600 de părinţi şi copii. 13.400 de lei au plecat atunci în contul Asociaţiei Pro Comandău. Anterior zilei spectacolului, prin frig şi zăpadă, Gaşca Zurli a făcut o vizită copiilor din Comandău, alături de care s-a cântat şi dansat.

„Le dăm şcoala înapoi” s-a extins de asemenea şi la nivel naţional şi merge mai departe, alături de Zurli şi ceilalţi parteneri, până în ziua în care copiii din Comandău vor avea o școală nouă.

De aceea, sprijinul oricărei persoane dornice de implicare este binevenit, având în vedere faptul că suma necesară pentru ca acest deziderat să devină realitate este de 800.000 de euro.

Reamintim faptul că incendiul din 9 ianuarie a distrus peste 30% din suprafața clădirii de lemn şi alte 25 de procente au fost afectate parţial. Pompierii covăsneni au avut nevoie de aproximativ șapte ore până să stingă incendiul, cel mai mare din istoria comunei. Pe de altă parte, incendiul a fost urmat de o mișcare de solidarizare a societății covăsnene cu locuitorii Comandăului.

Astfel, Asociația pentru Comunitate (APC) și cotidianul „Observatorul de Covasna” au demarat, cu ocazia Raliului Zăpezii organizat chiar la Comandău (13-15 ianuarie), campania „Le dăm școala înapoi“ (#ledamscoalainapoi). Inițiativa a fost promovată și pe mașina de concurs a pilotului Szabó Csongor, care, de atunci, ne-a rămas alături în această campanie. Totodată, reprezentanții APC au trimis scrisori către mai mulți oameni de afaceri, invitându-i la solidaritate. Primul om de afaceri care a răspuns solicitării, Bartok Árpád (Servint SRL) a donat o sumă de bani și geamurile termopan necesare școlii, după ce va fi reabilitată. Acestora li s-au alăturat Berszány Tibor, deținătorul lanțului comercial local Bertis, și Kovács István, patronul Best Western Hotel Park. Ei sunt cei care au asigurat masa, respectiv cazarea actorilor pe durata șederii la Sfântu Gheorghe, făcând astfel posibilă întâlnirea copiilor din Comandău, dar și a publicului interesat cu îndrăgita trupă Zurli.

Opera Comică pentru Copii din Bucureşti se alătură campaniei

Tot în scopul sprijinirii reconstruirii şcolii de la Comandău, ca parte a campaniei „Le dăm şcoala înapoi”, în data de 25 mai a.c. la Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe va avea loc spectacolul caritabil „Don Quijote”, pe care îl va susține Opera Comică pentru Copii din Bucureşti.

Conturi deschise pentru donaţii

Cei care nu pot să ajungă la evenimente, dar vor să se alăture campaniei, pot să facă donații în conturile Asociaţiei Pro Comandău: RON: RO10BTRLRONCRT0288651301, EUR: RO57BTRLEURCRT0288651301, HUF: RO70BTRLHUFCRT0288651301, CUI: 34385327, COD CLIENT: 2886513. Donatorii de peste hotare au la dispoziție și următorul cod SWIFT: BTRLRO22.

Pentru a rămâne la curent cu toate informațiile privind desfășurarea campaniei, vă invităm să vă alăturați paginii de Facebook „Le dăm școala înapoi” (#ledamscoalainapoi). De asemenea, detalii privind campania pot fi obținute la numărul de telefon 0744 316 139 sau la e-mail-ul: cristina.cocerhan@comparty.org, unde va răspunde Cristina Cocerhan, reprezentant Asociația pentru Comunitate și „Observatorul de Covasna”.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.