APIA anunță noi depuneri la subvențiile pentru bovine
Toți fermierii din județ vor trebui să se prezinte la sediul județean al instituției pentru a depune documentele necesare
Monica Vrânceanu
Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) va începe de marţi, 17 septembrie, preluarea cererilor pentru subvențiile acordate crescătorilor de vaci, cu data de referință 31 ianuarie 2013. Ordinul Ministerului Agriculturii a fost publicat la finele săptămânii trecute, după vizita ministrului Daniel Constantin în județul Covasna, în cadrul întâlnirii acestuia cu agricultorii cerându-i-se actualizarea datelor, deoarece subvențiile se acordau cu data de referință 2008, aceasta fiind deja depășită.
Directorul APIA Covasna, Angela Negoiță, a declarat că, prin urmare, toți fermierii din județ vor trebui să se prezinte la sediul județean al instituției pentru a depune documentele necesare. Angela Negoiță a arătat că eligibli pentru a primi aceste subvenții sunt toți fermierii care în data de 31 ianuarie 2013 aveau în exploatație minim trei capete de bovine, cu vârsta de minim 16 luni, sumele urmând să se acorde însă și pentru tineretul bovin de minim șapte luni. În plus, cei cu minim 20 de capete de bovine vor trebui ca de la data depunerii cererilor să se înscrie în Registrul Național Genealogic.
„Este important ca exploatația de bovine să fie înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor la data de 31 ianuarie 2013 și la data depunerii cererii. În plus, cererile vor trebui să fie însoțite de copie după CI sau buletinul fermierului, copie după pașaportul fiecărui animal și copii ale documentelor care atestă ieșirile din efectiv ori livrările pentru carne, precum și copii ale dovezilor înregistrării beneficiarilor în sistemul de colectare de lapte”, a subliniat Angela Negoiță.
Șefa APIA Covasna a mai spus că vor colabora cu asociațiile astfel încât adeverințele referitoate la cotele de lapte să ajungă direct la Agenție, pentru ca fermierii să nu fie nevoiți să străbată alte drumuri pentru ele.
„Încercăm să facem totul cât mai simplu pentru fermieri, iar ei trebuie să respecte un singur lucru: să se prezinte la noi atunci când îi chemăm, în baza programărilor pe care le vom face. E foarte important acest lucru, dacă vor banii, nu credem că le cerem prea mult, ci să respecte programările, deoarece cererile se vor prelua manual, dosarele sunt stufoase și va dura ceva vreme până la finalizarea lor”, a mai spus Angela Negoiță.
Programările APIA Covasna arată că pe 19 septembrie se primesc cererile fermierilor din Vârghiș, pe 20 septembrie se vor primi cele din Arcuș, Valea Crișului și Ojdula, pe 23 septembrie de la Ghidfalău, pe 25 septembrie cele din Chichiș și Dobârlău, pe 29 cele de la Zagon și pe 30 septembrie de la Herculian și Aita Seacă, urmând ca în octombrie să fie programate restul localităților.