Anul viitor aduce impozite şi taxe mai mici în Sfântu Gheorghe
Municipalitatea va scădea, în cazul persoanelor fizice, cu 5% impozitul pe clădire şi cu 10% cel pe teren
Primăria Sfântu Gheorghe intenţionează să scadă valoarea taxelor şi impozitelor pentru persoane fizice în 2011, în vreme ce cele percepute persoanelor juridice vor rămâne neschimbate faţă de acest an.
Primarul Antal Arpad a declarat că municipalitatea îşi permite să scadă în 2011 valoarea taxelor şi impozitelor percepute persoanelor fizice cu 5% pentru impozitul pe clădire şi cu 10% la cel pe teren.
“Nu vrem neapărat să luăm banii oamenilor, în primul rând vrem banii Guvernului şi pe cei ai Uniunii Europene, de aceea ne permitem aceste scăderi. Am muncit mult în ultima perioadă, am depus proiecte şi astfel vom aduce de zece, douăzeci sau chiar treizeci de ori mai mulţi bani din fonduri guvernamentale şi europene faţă de cât am lua de la cetăţenii oraşului, deoarece e mai bine să atragem astfel banii decât să-i luăm de la oameni”, a declarat primarul Antal.
Potrivit acestuia, până la finele lunii trecute, impozitele şi taxele percepute cetăţenilor erau deja achitate către Primărie în proporţie de aproape 95%; astfel, dacă municipalitatea a prevăzut în acest sens încasarea a 890.000 de lei pentru 2010, s-au adunat deja în visteria oraşului 850.000 de lei.
“Oamenii din Sfântu Gheorghe sunt mai conştienţi decât cei din alte părţi, dar cred că achitarea într-un procent atât de ridicat a taxelor şi impozitelor se datorează şi faptului că cetăţenii oraşului au văzut clar că banii lor se oglindesc în realizări - reparaţii stradale, spaţii verzi, locuri de joacă, reabilitări de clădiri, modernizări ale spaţiilor publice”, a mai declarat primarul Antal Arpad.