ACTUALITATE 28 decembrie 2016

Ansamblul „ Cununa Carpaților ” a avut un 2016 excelent

de Iulia Drăghici - Taraș | 3298 vizualizări

Cele mai importante realizări ale ansamblului Casei de Cultură din Întorsura Buzăului în 2016 și noutățile pentru 2017

Excelent! Așa s-ar putea descrie anul 2016 în viziunea Ansamblului „ Cununa Carpaților ” al Casei de Cultură din Întorsura Buzăului. Cu nenumărate ieșiri pe scenă, la festivaluri și evenimente din țară și străinătate sau chiar la televiziuni naționale, înființarea unei a doua grupe de dansatori și debutul înscrierilor pentru cea de-a treia, nici nu s-ar putea găsi o descriere mai bună pentru anul pe care l-a avut grupul de tineri dansatori, reuniți din toată zona Buzaielor.

„A fost un an plin de realizări. A început chiar de la 1 ianuarie 2016 și am continuat tot așa. Le spuneam dansatorilor că aproape ar putea să stea îmbrăcați în costumele populare. Au avut treabă în continuu. Sunt foarte bucuros că încă putem să ducem mai departe tradiția aceasta. Dansul, folclorul românesc tind să se piardă, puțin câte puțin, poate și prin faptul că puține Case de Cultură și Cămine Culturale mai au formații de dansuri, deși talente ar fi”, ne-a explicat Costică Oltean, instructorul și coordonatorul „Cununei Carpaților”, directorul Casei de Cultură din Întorsura Buzăului.

Evenimente în 2016

Cununa Carpatilor (3)Nu puține au fost ieșirile pe scenă ale dansatorilor din ansamblu. Aceștia nu s-au dat înapoi nici de la festivaluri mai mici sau mai mari, ba nici măcar de la nunți sau petreceri private, în zonă sau în alte județe.

„Am avut foarte multe spectacole atât în zonă, cât și în afara județului. Festivalul „Ciobănașul”, Sărbătoarea Ouălor Roșii sau inaugurarea Căminului Cultural din Floroaia Mare au fost evenimente unde „Cununa Carpaților” a adus pe scenă spectacole deosebite. De asemenea, în afara mai multor spectacole date prin mai multe județe, noi ne-am bucurat anul acesta și de faptul că am fost invitați la foarte multe nunți, localuri, restaurante și pensiuni. Chiar și în Ajun de Crăciun sau chiar și în Ajung de An Nou am avut și avem treabă. Pe mine mă bucură faptul că avem aceste invitații pentru că dansatorii primesc câte ceva, respectiv o masă și câțiva bănuți de buzunar. Noi nu îi putem motiva prea mult pe acești copii, iar acest lucru este foarte util și îi face să își dea silința și mai mult”, spune Costică Oltean, mândru de faptul că orașul Întorsura Buzăului este reprezentat așa cum se cuvine în toată țara.

„Ansamblul Cununa Carpaților a reprezentat orașul și Casa de Cultură în mai multe județe din țară, atât la evenimente, cât și la nunți, cum spuneam. Eu sunt mândru de acest lucru. Nu contează că e nuntă sau festival. Important este că ajung să danseze în fața unui public. (...) Vreau să vă spun că aici nu vin aceia care știu câte puțin să danseze, ci aceia care nu știu absolut deloc, nici măcar un pas de bază de la o sârbă. De multe ori le mut cu mâna piciorul”, a spus Costică Oltean.

Acesta a ținut să puncteze că în spatele a ceea ce vedem noi pe scenă este foarte multă muncă. „În fața spectatorului nu poți să vii oricum. Chiar dacă știi dansul foarte bine, trebuie neapărat să ai o expresie scenică, pentru că altfel nu dai bine. Trebuie să atragi atenția nu numai cu pasul de dans, ci și prin personalitatea ta, prin zâmbet”, explică acesta.

Revelion 2017, la televiziune națională alături de „ Cununa Carpaților ”

Cununa Carpatilor (5)Câteva zile ne mai despart de noul an 2017. Una dintre cele mai importante realizări ale anului pentru „Cununa Carpaților” este participarea la filmările dedicate Nopții de Revelion, care vor fi difuzate de postul de televiziune România TV în noaptea dintre ani. Aici, atât noi, dar și restul tării, îi vom putea vedea „în acțiune” pe tinerii dansatori din zona Buzaielor.

„După mine, cea mai bună ieșire pentru dansatori a fost cea de la televiziunea România TV. Ei nu au văzut cum arată un studio TV. Când ești în fața a 5, 6 camere, sigur că ai o anumită emoție, care e de multe ori unică. O parte din filmări se vor da în noaptea de Revelion. (...) M-am bucurat de această deplasare pentru că tinerii au avut posibilitatea să joace în prezența unor mari artiști, de renume, din țară. Asta e ceva”, punctează Costică Oltean.

Înscrieri pentru o a treia grupă de dansatori

Veștile bune nu contenesc să apară. Instructorul și coordonatorul Costică Oltean ne-a dezvăluit că în 2017 va închega o a treia grupă de dansatori. De această dată, condițiile de selecție sunt ceva mai stricte decât au fost până în prezent.

„Vreau să formez o a treia echipă de dansatori, de clasele a VII-a și a VIII-a. Mi-a fost de multe ori greu, având liceeni, pentru că în momentul în care învățau să danseze plecau la facultăți și nu mai puteau să vină. (...) E foarte greu să menții un astfel de grup de dansatori pentru că, în primul rând, îi găsești foarte greu, dar și pentru că vin și pleacă. (...) Cam de doi ani are nevoie un tânăr, cu repetiții de două ori pe săptămână, ca să poate fi numit într-adevăr dansator. (...) Acest dans este până la urmă o artă. (...) De data aceasta voi fi foarte atent la selecție. Nu vom selecta elevi mai mici de clasa a VII-a și chiar și aceștia trebuie să fie un pic mai înăltuți. Un alt criteriu de selecție ar fi zona de unde provin tinerii și aș prefera să fie din zona Întorsurii. Celor care fac naveta de departe le e mai greu să vină la repetiții”, spune reprezentantul Casei de Cultură din Întorsura Buzăului.

Cât despre beneficiile pe care le-ar putea avea tinerii care se gândesc să încerce „calea dansului”, Costică Oltean ne-a precizat: „Noi, Casa de Cultură, avem menirea nu numai să obținem niște perechi de dansatori pe care să îi scoatem în scenă, ci să învățăm tinerii să danseze, lucru care contează foarte mult în viață. (...) În plus, dansul este în primul rând un sport. Atât timp cât vin la repetiții și sunt serioși, pentru că au și „teme” pentru acasă, nu fac altceva și au o ocupație sănătoasă. Faptul că la un moment dat va ajunge ca artist pe o scenă, pentru el e o experiență de viață, iar asta spune foarte mult”.

„Cununa Carpaților” – înființare, membri și repertoriu

Cununa Carpatilor (6)„Cununa Carpaților” s-a înființat în 2010. În prezent, ansamblul este format din 36 de tineri, cu vârste între 16 și 21 de ani. „Casa de Cultură a avut un ansamblu profesionist, numit „Ciobănașul”, în care eu am activat. „Cununa Carpaților” a fost început în urmă cu 6 ani. Având experiența de la ansamblul profesionist la care am activat, m-am gândit că nu ar fi rău să încercăm din nou”, motivează Costică Oltean.

„La ora actuală avem 10 perechi de dansatori, dintre care 8 perechi care activează pe scenă tot timpul și 2 perechi care sunt rezervă. La echipa de începători mai avem încă 8 perechi de dansatori, în afară de cei 10, care deja stăpânesc foarte bine două dansuri, tabloul coregrafic și dansul bărbătesc al fetelor, numit Crihalma și sunt spre sfârșitul dansului de Someș. Deja și echipa începătoare a fost în scenă de mai multe ori”, mai spune acesta.

Dansatorii din „Cununa Carpaților” de la Casa de Cultură provin din toate zonele Țării Buzaielor, respectiv nu doar din Întorsura Buzăului, ci și din Sita Buzăului, Barcani, Floroaia Mare, Brădet și chiar și din Vama Buzăului. „Eu spun că e lucru mare, dar este greu pentru ei să facă naveta. Facem repetiții de două ori pe săptămână și am avut ieșiri și de 5 sau 6 ori într-o lună”.

Repertoriul formației de dansuri este compus din 6 suite de dansuri: tabloul coregrafic format din 6 dansuri locale din zona Buzaielor, Crihalma – dansul fecioresc al fetelor, dansul de Oaș, dansul de Someș, Dăișoara și Sucitoarele. „Vreau să vă spun că noi am început să lucrăm la un dans nou, de Oaș, mult mai amplu și mult mai complicat”, dezvăluie instructorul Oltean.

Acesta ne-a mai explicat că dintre toate, cea mai apreciată este suita de dansuri locale, specifice zonei Buzaielor, care surprinde plăcut în orice zonă din țară și străinătate. „Noi avem acel tablou coregrafic cu dansurile locale, unic. Dansurile noastre de zonă sunt deosebite, cu toate că noi ne-am obișnuit cu ele. Să știți că în alte părți, cel mai apreciat este chiar acest tablou coregrafic pentru că nu sunt jucate în alte părți, pe când Someșul sau Oașul sunt jucate în toată țara. Brâul nostru este foarte plăcut publicului din alte localități”, a spus Costică Oltean.

Județul Covasna are potențial de înființare a unui ansamblu folcloric profesionist

După cum am precizat și cu alte ocazii în paginile ziarului, dansul popular este la modă și apreciat de tinerii din zona Buzaielor și nu numai. Acest fapt arată că există dorință și potențial, iar înființarea unui ansamblu folcloric românesc profesionist este un pas realizabil, lucru pe care și Costică Oltean îl subliniază.

„Eu cred că cel mai indicat ar fi ca județul Covasna să aibă nu numai un ansamblu maghiar, ci și unul românesc profesionist. A avut, s-a desființat la vremea respectivă pe teme politice și desființat a rămas. Oricând s-ar putea reînființa Ansamblul „Ciobănașul”, asta în cazul în care am avea fonduri. Potențial este. Avem și soliști, și instrumentiști și dansatori foarte buni. Din păcate ne lipsesc aceste fonduri. Ne mai lipsește interesul unor oameni sus-puși, care pot să facă niște demersuri pentru reînființare”, a explicat acesta.

Cununa Carpatilor (1)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.