Analizele apelor din fântâni nu mai sunt gratuite
Conform medicilor de familie, nicio apă din fântânile din mediul rural din judeţ nu este potabilă
Aproape toate apele din fântânile din zona rurală a județului Covasna sunt contaminate cu nitriți și nitrați, ceea ce pune în pericol viața nou-născuților hrăniți artificial. De la 1 octombrie, legea nu mai permite medicilor de familie să analizeze gratuit compoziția apei potabile, ceea ce înseamnă că există un real pericol pentru cei din mediul rural.
Președintele Asociației Medicilor de Familie din județul Covasna, Lucia Sereș, a declarat miercuri că fondurile pentru analizele apei potabile nu se mai regăsesc în finanțările de la Ministerul Sănătății, fiind vorba, cel mai probabil, de o greșeală legislativă. Până acum, analizele – care costă 230 de lei, erau decontate dintr-un fond special, astfel că fiecare medic de familie putea solicita astfel de analize.
Din cele declarate de Sereș, nicio apă din fântânile din mediul rural nu este potabilă, fiind contaminată cu nitriți și nitrați. Iar asta devine desebit de periculos pentru sugarii hrăniți artificial, astfel că părinții sunt sfătuiți să prepare laptele praf cu apă plată din comerț, dacă nu au certitudinea potabilității apei din fântâni. Potrivit lui Sereș, singura apă din mediul rural care ar fi potabilă este cea de izvor. În schimb, aceste probleme nu se regăsesc în ceea ce privește apa din localitățile urbane.