An nou cu proiecte de milioane de euro pentru Sfântu Gheorghe
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că anul 2011 va fi un an mai greu decât cel care se va încheia în curând, deoarece oraşul nostru va trebui să deruleze proiecte europene ce vor crea un oarecare “disconfort”.
Antal Arpad a explicat că 2011 va aduce foarte multe lucrări în Sfântu Gheorghe, toate acestea urmând a trebui corelate între ele deoarece vor fi finanţate cu bani europeni, ultimele contracte urmând a se semna chiar în această lună.
“Avem în acest moment şapte proiecte - cinci fiind părţi integrate ale Planului Integrat de Dezvoltare, toate sunt pregătite pentru semnare şi alte două sunt în faza de decizie a finanţării. În plus, mai avem un proiect pentru Şugaş Băi, nu ducem lipsă de aşa ceva, problema va fi în momentul în care vor trebui realizate lucrările - acestea vor crea, cu siguranţă, un disconfort locuitorilor, căci vom avea străzi unde vom aplica patru proiecte diferite, deci va fi o provocare sincronizarea şi coordonarea lucrărilor”, a explicat Antal Arpad.
Potrivit primarului, municipiul Sfântu Gheorghe va derula în 2011 proiecte europene care vor depăşi 13 milioane de euro, echivalentul a jumătate din bugetul oraşului pe parcursul unui an.
În ceea ce priveşte realizările municipalităţii în 2010, Antal Arpad a declarat că prima dintre acestea este reprezentată de lucrările de canalizare care au dus la modernizarea unor străzi unde niciodată nu a existat un astfel de sistem.
“În actualele condiţii de criză, a fost o realizare faptul că pe planul reabilitării termice municipiul Sfântu Gheorghe a mers înainte şi nu a abandonat, mai ales că au existat probleme de finanţare. O realizare sunt şi cele 500 de locuri de parcare reabilitate, infrastructura refăcută a câtorva străzi. Cred că s-au făcut multe în acest an în Sfântu Gheorghe, nu putem spune că avem un oraş fără probleme dar oricum cred că am făcut paşi înainte şi în acest spirit vom continua şi în 2011”, a mai spus Antal Arpad.