Amalia: „Și tinerii din județele mai mici au pregătirea necesară, ambiție și dorința de a se implica în administrația publică”
Viitorul unei societăți se clădește pas cu pas, prin oameni care au curajul să se implice și să înțeleagă cum funcționează mecanismele statului. Chiar dacă, de multe ori, administrația publică pare un domeniu rezervat celor „mari”, iată că există tineri care aleg să pășească devreme pe această cale. Un astfel de exemplu este Amalia Nicole Axinia, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, singura participantă din județul Covasna la Programul Oficial de Internship al Guvernului României.
Timp de două luni, Amalia a lucrat chiar în inima administrației centrale, la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, descoperind din interior cum arată responsabilitatea, provocările și frumusețea unei cariere în serviciul public. De la emoțiile interviului de selecție, la satisfacția de a-și vedea numele pe documente oficiale și până la vizite în instituții fundamentale ale statului, experiența trăită de ea arată cât de mult contează implicarea timpurie și dorința de a construi un viitor mai bun.
- Cum ai aflat de programul oficial de internship al Guvernului României și ce te-a determinat să te înscrii?
Despre Programul Oficial de Internship al Guvernului României am aflat de la o prietenă care este studentă la Universitatea București, apoi am citit detalii pe site-ul oficial. În primăvară am participat cu echipa EPAS a Colegiului Național „Mihai Viteazul”, sub coordonarea doamnelor profesoare Maria Băilă și Balogh Constanța, la un eveniment organizat de către Secretariatul General al Guvernului, care a avut ca temă aderarea la OCDE a României. Atunci am avut șansa de a afla informații privind programul de internship chiar de la instituția organizatoare.
Legat de motivele care m-au determinat să mă înscriu, cred că m-a atras foarte mult ideea de a avea o experiență practică în domeniul administrației publice, pentru că la vârsta mea, 17 ani, mi s-a părut o oportunitate rară de a vedea din interior cum funcționează instituțiile statului. În plus, am considerat că ar putea fi un pas important pentru dezvoltarea mea personală, dar și o provocare prin care să-mi testez limitele și să descopăr în ce măsură drumul administrației publice este cel pe care vreau să merg mai departe. Până acum, cea mai mare parte a informațiilor pe care le-am dobândit a fost prin studiu teoretic, dar consider că lucrurile învățate devin cu adevărat valoroase atunci când le aplicăm în practică.
- Procesul de selecție a fost unul destul de riguros. Cum ai trăit fiecare etapă și care a fost cea mai dificilă parte pentru tine?
Întregul proces de selecție a fost o provocare, fiecare etapă având un grad mare de dificultate. Inclusiv pregătirea dosarului de înscriere a fost o provocare, deoarece a trebuit să depun toate diplomele obținute până acum la concursuri, olimpiade, dovezi din care rezultă că iau bursă de merit pentru rezultatele obținute la învățătură. Totuși, pentru mine cea mai dificilă parte a fost interviul. Emoțiile au fost foarte mari, pentru că îmi doream mult să fac o impresie bună și să arăt că am motivația necesară pentru a mă implica serios în acest program. În același timp, interviul a fost și momentul în care am realizat cât de important este să-ți poți exprima clar ideile, să răspunzi spontan, să cunoști informații de cultură generală și Constituția României și să îți păstrezi încrederea în tine. A fost o experiență intensă, dar care m-a ajutat să învăț multe despre mine și despre modul în care pot face față unor situații sub presiune.
- Ai fost singura participantă din județul Covasna? Ai simțit o responsabilitate mai mare sau o motivație suplimentară?
Da, am fost singura participantă din județul Covasna. Nu pot spune că am simțit o responsabilitate mai mare doar din acest motiv, însă cu siguranță am avut o motivație puternică. Am simțit că este o oportunitate prin care pot demonstra că și tinerii din județele mai mici au pregătirea necesară, ambiție și dorința de a se implica. Într-un fel, faptul că am reprezentat județul m-a făcut să îmi doresc să profit la maximum de experiență și să arăt că și de aici pot veni voci tinere, pregătite să contribuie la schimbare.
- Cum arăta o zi obișnuită pentru tine la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale?
Ziua începea cu o ședință cu coordonatorul desemnat din cadrul ministerului, pentru a ne comunica ce avem de făcut în ziua respectivă. De obicei trebuia să formulez răspunsuri la petiții sau la adrese. Bineînțeles că în prealabil trebuia să înțeleg care sunt solicitările, să studiez legislația care reglementa aspecte legate de spețele respective. Aveam o satisfacție imensă când vedeam că pe documentele finale coordonatorul trecea la „întocmit” și numele meu, deoarece aprecia contribuția pe care am avut-o.
Am avut ocazia să observ și să particip activ la activitățile zilnice, care contează la funcționarea instituției. Am învățat cum se elaborează o notă de fundamentare, un proiect de act normativ. La finalul programului de internship am susținut oral un proiect de dezvoltare comunitară, pe care l-am elaborat singură, pe baza informațiilor primite de la experți. Plecând de la ideea că tinerii nu prea se implică civic și formarea civică este preponderent teoretică, fără aplicabilitate în viața reală, iar diferența dintre generații este accentuată de lipsa unor platforme de dialog și colaborare, am propus implementarea unui program prin care tinerii să experimenteze roluri sociale, să fie consultați și implicați în luarea deciziilor.
- Care a fost cea mai interesantă sau neașteptată activitate la care ai participat?
Organizatorii Programului Oficial de Internship ne-au dat șansa de a participa la o serie de activități inedite. De exemplu, am vizitat Palatul Cotroceni, am făcut un tur ghidat al Muzeului Național Cotroceni, descoperind astfel istoria, frumusețea și importanța unuia dintre cele mai emblematice locuri ale României. Am avut ocazia de a înțelege mai bine modul de funcționare a administrației prezidențiale.
Am vizitat și clădirea Parlamentului României, am înțeles mai bine care sunt mecanismele legislative, care este rolul acestei instituții fundamentale a democrației românești.
Am avut șansa de a participa la Palatul Victoria la un workshop de prim-ajutor susținut de un specialist din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne. Am învățat cum să acord primul ajutor, cum să reacționez corect în situații de urgență. Cunoașterea și deprinderea abilităților de oferire a primului ajutor reprezintă o șansă reală de a salva vieți.
- Ce ai învățat concret despre funcționarea instituțiilor statului și despre domeniul politicilor publice pentru tineri?
Am învățat cum comunică între ele instituțiile statului, care este sfera de competență a fiecărui minister, cum se planifică activitățile, care este circuitul documentelor, cum se organizează și funcționează. Pentru elaborarea politicilor publice pentru tineri sunt implicate mai multe structuri, în cadrul cărora muncesc oameni bine pregătiți și dornici să contribuie la implementarea cât mai multor programe și proiecte pentru tineri. De exemplu, programul social de susținere a cuplurilor infertile oferă o șansă importantă tinerilor care doresc să devină părinți.
- În ce fel simți că acest program te-a schimbat sau te-a ajutat să te dezvolți?
Participarea la acest program m-a ajutat să înțeleg că nu e deloc ușor să lucrezi în administrație, să ai un rol activ într-un mediu profesional, mai ales în domeniul politicilor publice. Am realizat cât de multe responsabilități implică și cât de importante sunt seriozitatea, punctualitatea, organizarea, munca în echipă și implicarea constantă. În același timp, programul m-a ajutat să mă dezvolt profesional și personal, oferindu-mi o perspectivă reală asupra modului în care politicile publice influențează viața oamenilor și cât de mult contează competențele necesare pentru a-ți îndeplini atribuțiile, a duce la bun sfârșit sarcinile primite.
- Ai descoperit ceva nou despre tine sau despre ce îți dorești pentru viitor?
Da, participarea la acest program m-a ajutat să descopăr lucruri noi despre mine, cum ar fi creativitatea, imaginația și capacitatea de a genera idei originale și practice. Am realizat că pot să mă implic activ, să contribui cu soluții și să colaborez eficient cu ceilalți, ceea ce m-a motivat să continui să mă dezvolt în acest domeniu. În viitor, mi-ar plăcea să urmez o carieră în justiție, administrație publică sau în domenii conexe, dar sunt deschisă și la explorarea altor arii care mă pasionează, pentru a mă dezvolta pe plan profesional și personal.
De asemenea, participarea la acest program mi-a dezvoltat percepția și aria de înțelegere asupra mecanismului puterii executive. Interacțiunea cu anumiți demnitari a fost o experiență interesantă, m-a ajutat să-mi formez o părere proprie, nemijlocită de mass-media. Un alt aspect important a fost legat de posibilitatea de a cunoaște și de a face schimb de informații și viziuni cu alți tineri din țară și străinătate. Am avut bucurii și emoții unice, am legat prietenii frumoase.
- Care sunt planurile tale pentru perioada următoare – atât în liceu, cât și după terminarea acestuia?
În perioada liceului, mă voi concentra pe învățătură, pe pregătirea pentru examenul de bacalaureat și admiterea la facultate. În același timp, încerc să mă implic voluntar în programe și activități care îmi oferă experiențe noi și care mă ajută să mă dezvolt atât personal, cât și profesional. Cred că aceste experiențe completează foarte bine partea academică și îmi oferă o bază solidă și o perspectivă mai largă asupra viitorului. După terminarea liceului, îmi doresc să urmez Facultatea de Drept în cadrul Universității București, deoarece simt că acest domeniu îmi lărgește sfera de informații, îmbină pasiunea mea pentru justiție cu dorința de a contribui la schimbări pozitive în societate.
- Ce sfat le-ai da altor tineri din județ și nu numai, care s-ar gândi să aplice la o ediție viitoare a programului sau chiar să se implice în viața politică?
În primul rând, le-aș recomanda să se informeze despre program și despre instituțiile implicate, pentru a înțelege dacă li se potrivește, ce oportunități oferă. Îi îndemn să nu ezite să aplice, indiferent dacă vin dintr-un oraș mare sau dintr-un sat mai mic. Dacă simt că au o atracție pentru domeniul administrativ, politică sau doresc să se implice civic, este important să facă acest pas. Sistemul are nevoie de tineri implicați, de ideile și energia lor, iar contribuția fiecăruia contează. Cred că vocea noastră, a tinerilor, poate aduce schimbări reale și de aceea îi încurajez pe toți să fie curajoși, să aibă încredere în ei și să se implice pentru interesul general, pentru binele societății în care trăim.