ACTUALITATE 15 ianuarie 2017

Alarmă falsă cu un colet suspect în centrul orașului Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 818 vizualizări

Un colet suspect a fost depistat joi seară (12 ianuarie a.c.) în zona centrală a orașului Sfântu Gheorghe. Jandarmii, polițiștii, pompierii și paramedicii, dar și reprezentanți ai SRI au ajuns rapid la fața locului și au închis traficul rutier și pietonal din zona dintre Primărie și fostul Hotel Bodoc. După cercetări s-a dovedit că pachetul suspect era gol și nu prezenta niciun pericol.

„S-ar părea că un colet suspect a fost depistat undeva prin zona centrală a orașului Sfântu Gheorghe. Imediat au fost demarate procedurile în acest caz. A fost anunțat SRI-ul, iar la fața locului se află și echipajele de la Jandarmerie și Pompieri. A fost izolată zona, deci traficul pietonal și rutier nu este permis, până la verificarea și stabilirea cu exactitate a situației”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Covasna, Nicoleta Marin.

După câteva zeci de minute, reprezentantul poliției ne-a precizat că operațiunea s-a încheiat și traficul din zonă a fost reluat. „Se pare că servieta respectivă era goală. S-a reluat traficul în zonă. Nu mai este nicio problemă”, a spus Nicoleta Marin.

Mesajul autorităților către cetățeni este ca în astfel de cazuri „să nu se alarmeze sau să intre în panică. Le recomandăm să evite zona respectivă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al poliției covăsnene.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.