ACTUALITATE 13 iunie 2017

Aglomerație la Pașapoarte în Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 3211 vizualizări

De aproape trei săptămâni, oamenii sunt nevoiți să stea la cozile ghișeelor Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple din Sfântu Gheorghe. Deși de obicei în această perioadă numărul pașapoartelor eliberate este mai mare decât în prima jumătate a anului, acum situația este și mai dificilă, atât pentru angajații serviciului, cât și pentru covăsneni. Cauza vine de pe urma problemelor cu care se confruntă Serviciul de Pașapoarte din Brașov și care îi determină pe oameni să vină în județul Covasna pentru a-și procura documentele.

„Problema nu e de ieri, de azi, ci de vreo trei săptămâni durează chestiunea aceasta pentru că vin foarte mulți cetățeni din județul Brașov să își facă aici pașapoartele și se formează cozi. Noi încercăm să facem față. Am vorbit și cu domnul prefect de Brașov, pentru că acolo este problema. Ei funcționează doar cu două sau trei ghișee deschise din lipsă de personal. Am înțeles că vor mări numărul de ghișee. Sperăm că va scădea fluxul acesta de cetățeni care vin de la Brașov. (...) Eu am fost chiar azi acolo (n.red. la Serviciul de Pașapoarte Covasna) și am văzut că lucrurile erau cât se poate de calme și de în regulă. Oamenii se programează, își iau bonuri și vin când sunt programați. Fluxul oricum creștea în aceste perioade pentru că vin oamenii din străinătate în vacanță sau cei care vor să plece în vacanțe au lăsat pe ultima sută de metri această problemă și sigur că se aglomerează, dar față de anul trecut e un aflux mult mai mare de la Brașov, pe fondul problemelor de acolo”, a declarat prefectul Sebastian Cucu pentru „Observatorul de Covasna”.

Întrebat dacă cetățenii din județul Covasna beneficiază de prioritate la eliberarea pașaportului în această situație, prefectul a răspuns că nu.

„Legislația nu permite această chestiune. Noi am recomandat Direcției de Pașapoarte să ia în calcul stabilirea unui astfel de criteriu, dar nu e de competența noastră aici, din păcate”, a precizat Sebastian Cucu.

Serviciul Pașapoarte din județul Covasna procesează în această perioadă între 60 și 80 de pașapoarte pe zi, iar circa 40% dintre acestea provin de la cetățeni din județul Brașov.

Instituția are un program de lucru cu publicul zilnic, de luni până vineri, între orele 08:30 și 16:30, cu excepție în zilele de miercuri, când se lucrează cu program prelungit până la ora 18:30.

Foto: utilizator IndieFrame aflat în mijlocul evenimentului https://www.indieframe.com/media/29950

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.