Adopţii de căţei înaintea Crăciunului
Adăpostul de câini de la Câmpu Frumos va derula o nouă acţiune de adopţii de căţei, aceasta adresându-se exclusiv celor mici, părinţii copiilor care îşi doresc un căţeluş de Moş Crăciun fiind invitaţi aici pentru a-şi alege unul.
Directorul Adăpostului, Horia Kraus, a declarat că acţiunea de adopţie va avea loc în ultima zi de şcoală de dinaintea Vacanţei de iarnă, dorindu-se corelarea acesteia cu apropiata sărbătoare a Crăciunului. Potrivit lui Horia Kraus, în Adăpost sunt găzduiţi în prezent 97 de căţei de toate felurile şi mărimile, deci gusturile şi preferinţele celor mici vor fi cu siguranţă satisfăcute.
“Ne dorim ca părinţii care vor să le dăruiască de Moş Crăciun câte un ceţeluş copiilor lor să vină spre noi, putând adopta practic de aici căţei sănătoşi, vaccinaţi şi cu acte în regulă, fără a mai fi nevoie să plătească pentru un patruped”, a explicat Horia Kraus.
Acesta a precizat că Ziua adopţiei de Crăciun va fi una marcată de prezenţa copiilor de la şcolile care în ultimul an s-au apropiat foarte mult de Adăpost prin vizite regulate şi participarea la tot felul de evenimente ale acestuia. În plus, cei de la Adăpost le vor oferi celor mici câteva surprize de Crăciun, urmând să dezvăluiască acestora cât mai multe secrete din minunata lume a căţeluşilor, inclusiv cele mai deosebite poveşti “de viaţă” ale acestora.
La un an de la deschidere, Adăpostul de câini de la Câmpu Frumos şi-a făcut deja un renume în ţară, fiind considerat un exemplu la nivel naţional în ceea ce priveşte modul în care sunt trataţi aici câinii şi felul de deschidere spre comunitate, mai ales prin demersurile constante de implicare a acesteia în viaţa Adăpostului. Potrivit lui Horia Kraus, Adăpostul este foarte solicitat de multă lume, iar din aproape 500 de câini rulați până acum, în jur de 200 au fost dați către adopție.