ACTUALITATE 18 decembrie 2016

Activitate surpriză pentru bolnavii de la Spitalul din Întorsura Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 2816 vizualizări

Momente emoţionante vineri, 16 decembrie, la Spitalul orăşenesc din Întorsura Buzăului. Elevii de la Grădiniţa şi de la Şcoala Primară din Sărămaş au colindat şi au primit colinda bolnavilor internaţi în această unitate. Cei circa 40 de copii au fost primiţi cu lacrimi de bucurie şi zâmbete calde. În schimb, aceştia au oferit publicului prezent colinde, cadouri şi felicitări realizate manual.

Atmosfera a fost cu atât mai specială cu cât elevii, dar şi cele trei coordonatoare au purtat costume tradiţionale româneşti.colind spital Intorsura (2)

„A fost foarte frumos! Ne-am emoţionat şi chiar s-a şi plâns, mai ales când publicul a văzut că cei mici scot cadouri şi felicitări şi încep să împartă. Un pacient, în vârstă de 85 de ani, ne-a colindat două colinde vechi, tradiţionale. Copiii, care de obicei au foarte multă energie, au rămas nemişcaţi în tot acest timp. A fost o acţiune cu adevărat specială pentru noi şi pentru elevi”, ne-a spus unul dintre coordonatorii, Alina Bularca.

Potrivit acesteia, evenimentul şi-a propus să ofere şansa elevilor de la şcoala din satul Sărămaş să simtă şi bucuria de a oferi, nu doar pe aceea de a primi, conform spiritului sărbătorilor.

Acţiunea, care a avut loc la Capela spitalului, s-a petrecut sub egida organizaţiei AGGR, în cadrul proiectului „Fii voluntar în comunitatea ta!” şi a fost coordonată de cadrele didactice Simona Broaner, Alina Bularca şi Nadia Calcea, de la Grădiniţa, respectiv Şcoala Primară din satul Sărămaş (Barcani).

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.