Accident grav la Întorsura Buzăului. A intrat cu maşina într-un grup de pietoni
Duminică dimineaţa, în jurul orei 4, a avut loc un accident grav la Întorsura Buzăului. Un șofer beat, în vârstă de 22 de ani, care mergea dinspre Buzău spre Brașov a pierdut controlul asupra autovehiculului şi a lovit un grup de tineri aflat în afara părţii carosabile, după care a părăsit locul faptei. Bărbatul a fost identificat câteva ore mai târziu la domiciliu, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a două persoane, o fată de 18 ani şi un băiat de 20 de ani, precum şi rănirea uşoară a altor două fete în vârstă de 16 şi 23 de ani.
Șoferul a fost reținut și este cercetat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
La sfârșitul săptămânii trecute alți 4 șoferi băuţi au fost depistați de polițiști în trafic, motiv pentru care IPJ a lansat și un mesaj: „Poliţiştii covăsneni doresc să atragă atenţia asupra consecinţelor nefaste pe care le poate provoca alcoolul atunci când o persoană se urcă băută la volan. Nu puţine sunt cazurile în care oameni nevinovaţi plătesc cu preţul vieţii inconştienţa altora care conduc sub influenţa alcoolului. Alcoolul nu este prieten cu volanul. El nu vă face să fiţi mai interesant decât ceilalţi şi nici nu vă dă super-puteri, dimpotrivă.
Dacă dumneavoastră sunteţi conştient de pericolul pe care îl reprezintă un şofer băut pentru siguranţa traficului, acţionaţi! Nu vă lăsaţi prietenul să plece cu maşina dacă a consumat alcool. S-ar putea să fie ultima dată când îl vedeţi!”