ACTUALITATE 16 octombrie 2014

Accident de muncă la Sfântu Gheorghe

de Székely Emőke | 621 vizualizări

Un bărbat de 46 de ani a fost rănit și a ajuns la spital după ce a fost prins între un motostivuitor și un stâlp. Nefericitul eveniment a avut loc miercuri la Sfântu Gheorghe, când doi angajaţi ai unei societăţi au încercat, folosind forţa fizică, să mute un motostivuitor care nu era în stare de funcţionare, iar unul dintre ei a fost prins între utilaj şi un stâlp de iluminat.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe, Nagy-Demeter István, spune că bărbatul a fost rănit în zona șoldului, însă a fost deja externat.

Purtătoarea de cuvânt a IPJ Covasna, Nicoleta Marin, spune că în cauză se fac verificări în colaborare cu ITM Covasna pentru a se stabili dacă s-au luat toate măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă.

În județul Covasna se produc lunar 5-6 accidente de muncă. Anul acesta s-au înregistrat două accidente de muncă mortale, acest număr fiind anul trecut de 3.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.