53,97% dintre candidați au promovat examenul de Definitivat
Sâmbătă au fost afișate primele rezultate ale examenului de Definitivat, iar la nivelul județului Covasna procentul de promovabilitate este de aproape 54%, sub media națională (60,62%).
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul Școlar al Județului Covasna, la examen au participat 126 de cadre didactice, dintre care 68 de candidați au primit note peste 8, și 64 note sub 8. Se consideră promovați candidații care au obținut cel puțin nota 8 la proba scrisă. Anul acesta la examenul de Definitivat niciun cadru didactic nu a reușit să obțină nota 10 la proba scrisă.
Rezultatele nu sunt însă cele definitive, contestaţiile se pot depune la centrele de examen până pe 23 iulie. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 24 iulie. Cadrele didactice care promovează examenul naţional de definitivare dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, potrivit legii.