4 localități covăsnene intră în scenariul roșu
Pentru alta se renunță la măsurile suplimentare impuse
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Covasna a adoptat marți, 12 ianuarie, Hotărârea cu numărul 3 din 2021. Aceasta vizează localitățile Arcuș, Ilieni, Pădureni și Sîncraiu, care intră în scenariul roșu, dar și localitatea Lunga, unde măsurile suplimentare de prevenire a infecției cu virusul SARS-COV-2 își încetează aplicabilitatea.
Conform actului publicatul pe site-ul Prefecturii, din cauza incidenței de peste 3 cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus la mia de locuitori, în localitățile Arcuș, Ilieni, Pădureni și Sîncraiu se impun noi restricții, pentru o perioadă de 14 zile, începând de miercuri, 13 ianuarie. Noile reguli sunt prevăzute în Hotărârea CJSU Covasna nr. 86/2020, cu completările aduse de Hotărârea 90/2020.
Pe de altă parte, localitatea Lunga a ieșit chiar de marți, 12 ianuarie, din scenariul roșu, după ce rata de infectare cu virusul SARS-COV-2 a scăzut sub 3 cazuri la mia de locuitori. Astfel, își încetează aplicabilitatea Hotărârea CJSU Covasna cu numărul 93 din 24 decembrie 2020.
Hotărârea cu numărul 86 a CJSU Covasna, prevede, prin anexa acesteia, care sunt regulile ce se impun în funcție de incidența cazurilor din fiecare zonă covăsneană. Aici este specificată din nou obligativitatea purtării măștii în spațiile publice, dar și că, de exemplu, „organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/localități este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori”.
În același document, este reglementată și funcționarea restaurantelor, astfel: „Este permisă activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 06:00-23:00, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 6.00-23.00 dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile”.
Conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Covasna și publicate de ziarul Observatorul de Covasna, 10 localități covăsnene au incidența cumulată a cazurilor de COVID –19, fără focare, de peste 3/1.000 de locuitori. Toate orașele și municipiile din județ sunt în scenariul galben, cu o singură excepție, Întorsura Buzăului, care este în cel verde.
Aceeași sursă indică faptul că, marți, la nivelul județului Covasna incidența cumulată a cazurilor de coronavirus era de 1,01/1.000 de locuitori.
Cazuri active de SARS-COV-2 în județ sunt 359, deoarece din 5.270 de persoane infectate de la începutul pandemiei, 4.746 s-au vindecat, iar 165 au decedat.
Guvernul a aprobat marți, 12 noiembrie, prelungirea cu încă 30 de zile a Stării de Alertă, conform Agerpres. Interzicerea circulației în intervalul orar 23:00-05:00, cu unele excepții, rămâne în vigoare, la fel ca și obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice.
Hotărârile CJSU Covasna pot fi consultate pe site-ul Prefecturii, la categoria „Situații de Urgență”.