ACTUALITATE 8 iulie 2022

30 de cazuri active de COVID-19 în județ

de David Leonard Bularca | 1150 vizualizări

Pe raza județului Covasna erau joi, 7 iulie, 30 de cazuri active de COVID-19. Cele mai multe infectări se înregistrau la Sfântu Gheorghe, 11, dar cea mai mare rată de răspândire a virusului era la Valea Crișului, 1,6/1.000, dată de patru cazuri confirmate, arată datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Covasna. 

După Valea Crișului, în clasament urmează Ozun, tot cu patru cazuri active, însă cu o incidență de 0,87/1.000. Apoi Arcuș (0,58/1.000), cu un caz de infectare, Ojdula (0,54/1.000), cu două cazuri, Dobârlău (0,45/1.000), cu un singur caz, orașul Covasna (0,37/1.000), cu patru cazuri, Bățani și Întorsura Buzăului (0,21/1.000), un caz, respectiv două, și Sfântu Gheorghe (0,17/1.000), cu 11 persoane infectate cu SARS-COV-2. 

La nivel național, numărul de cazuri de COVID-19 nou confirmate aproape că s-a dublat săptămâna trecută, scrie europafm.ro. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus, în acest context, că nu este luată în calcul momentan introducerea unor noi restricții. 

„În România mă îndoiesc că vor fi introduse astfel de restricții, din mai multe considerente, inclusiv datorită gradului de suportabilitate din partea populației a unor astfel de restricții, și trebuie să găsim o soluție să menținem economia și viața socială funcționale, dar asta nu înseamnă că nu pledăm pentru măsuri de protecție individuală, respectiv utilizarea măștii în spațiile închise aglomerate”, a spus, conform aceleiași surse, ministrul. 

Sursa foto: unsplash.com 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.