„Sâmbăta asta o petrecem la muzeu!”
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni vă invită la un nou program cultural, sâmbătă, începând cu ora 9, sub genericul „Sâmbăta asta o petrecem la muzeu!”.
Din program:
09:00 – 22:00 Expoziţia Aşezarea preistorică Păuleni Ciuc Dâmbul Cetăţii
09:00 – 22:00 Expoziţia tactilă Atinge istoria
11:00 – 12:00 Concert în aer liber - Formaţia „Manócskak” a Asociaţiei Philadelphia Pro Familia Support
12:00 – 12:20 Trupa de dans „Big Brother” - Şcoala Specială Olteni şi Colegiul Naţional Mihai Viteazul Sf. Gheorghe. Coordonatori: Pethö Herta şi Elena Suncă
13:00 – 15:00 Ateliere creative
16:00 – 18:00 Museum Jobs
20:30 – 22:00 Concert în aer liber: Trupa Selfish Murphy
INEDIT! Te-ai întrebat vreodată ce se ascunde în spatele expoziţiilor din muzee, cine lucrează în birouri şi ce anume face, cum ajunge un obiect în muzeu, cine decide dacă acesta este sau nu important, dacă trebuie păstrat în patrimoniu sau nu, cine are grijă de el, unde se păstrează dacă nu este expus, cine face expoziţiile şi cum, cine sunt cei care te întâmpină când intri într-o expoziţie? Poţi afla răspunsul la aceste întrebări sâmbătă, în cadrul proiectului Museum Jobs. Dacă ai şi alte întrebări nu trebuie decât să ni le spui, iar noi îţi vom răspunde. Vino sâmbătă în curtea MNCR, unde specialiştii din muzeu îţi vor arăta secretele meseriei lor. Şi, cine ştie, poate într-o zi vom fi colegi! Vino în echipa noastră!
Înscrie-te şi angajează-te pe unul dintre job-urile din cadrul muzeului. Astăzi poţi fi arheolog, conservator, muzeograf sau ghid, şi vei vedea cum fiecare dintre aceştia contribuie la ceea ce pot vedea vizitatorii într-un muzeu. Vino cu prietenii şi angajează-te la muzeu!
Programul este destinat următoarelor grupe de vârstă: elevi din clasele primare, elevi din clasele gimnaziale, elevi din clasele liceale, adulţi. Activităţile se vor derula pe grupe de lucru, formate din câte 4 persoane. Fiecare participant va primi o recomandare din partea MNCR în funcţie de postul pe care l-a ocupat, cu menţiunea datei, a duratei şi a atribuţiilor îndeplinite.
Andrea Deák
Şef secţie