Cătălina Curceanu din Sfântu Gheorghe conduce în Italia o echipă de cercetare la vârf în lumea fizicii.

Prin analizarea celor mai mici particule din univers ajunge să descopere lucruri care pot schimba percepția pe care noi toți o avem despre lumea care ne înconjoară. Cătălina Curceanu a pornit din Sfântu Gheorghe și a ajuns să conducă o echipă de cercetători la unul dintre cele mai prestigioase institute de cercetare din Italia, și anume Laboratori Nazionali di Frascati dell’Istituto Nazionale di Fisica Nucleare, Frascati – Roma.  La finele anului 2010 ne-a povestit despre munca ei în urma unei vizite făcute acasă. După un an ne-am întâlnit din nou cu ea pentru a afla ce a mai făcut în ultimul an. A urmat o discuție interesantă despre locul copilăriei, planurile pe care le are în legătură cu Sfântu Gheorghe, dar și despre noile descoperiri în lumea fizicii, unele care ar putea revoluționa toate manualele școlare și universitare.

– Cătălina, trăiești în Italia, dar în fiecare an vizitezi Sfântu Gheorghe. Ce te aduce acasă?

– În primul rând rădăcinile. Este o noțiune destul de greu de definit, pentru că, pornind de la familie, ajunge la mult mai multe, este acea senzație pe care o ai numai atunci când te simți într-adevăr acasă.

– Care sunt acele lucruri care îți lipsesc acolo în Italia, ce ai lua cu tine pretutindeni?

– Acel spirit ce ține foarte mult de familie, anumiți prieteni pe care îi mai am în ciuda faptului că de 20 de ani sunt în Italia – eu mă simt un cetățean european, dar și român.

– Pentru cititorii noştri care n-au aflat din discuţia de anul trecut, spune-ne din nou cu ce te ocupi în Italia...

– Am terminat Facultatea de Fizică la București. Am pornit însă din Sfântu Gheorghe, și țin să subliniez acest lucru pentru că pasiunea pentru știință și pentru fizică s-a născut aici. Pare ciudat, dar cea care m-a făcut să îndrăgesc științele este profesoara mea de franceză, Silvia Aldescu, căreia îi mulțumesc. Ea m-a încurajat foarte mult să urmez calea pe care în final am ales-o, ea a fost cea care mi-a vorbit despre liceul din București, unde am absolvit până la urmă. La facultate m-am specializat în fizică nucleară și a particulelor elementare. Am terminat facultatea în 1989, iar în 1991 am plecat cu o bursă de studiu în Italia, la cel mai mare institut de fizică din peninsulă, Laboratori Nazionali di Frascati. Inițial m-am dus pentru trei luni, dar iată că am rămas acolo. La ora actuală conduc un grup de 20 de cercetători care fac experimente în domeniul particulelor elementare la un accelerator pe care îl avem chiar la Frascati, și care se numește DAFNW. Paralel, conduc și experimente care se desfășoară în Japonia, așadar mă ocup cu cercetarea fundamentală și cu fizica particulelor elementare.

– Japonia? Pare interesant. Spune-ne câteva cuvinte despre această muncă.

– Până acum am fost de trei ori acolo. Există un accelerator de particule nu departe de Tokyo, unde au fost câteva probleme din cauza cutremurelor, însă japonezii sunt foarte ambițioși și foarte stricți, așa că repornesc acceleratorul. Proiectul face parte dintr-o colaborare în care majoritatea cercetătorilor sunt japonezi, de la institute nipone, dar pe lângă ei participă și oameni de știință din America și Europa. Eu conduc grupul de la Frascati.

– Ce alte cercetări mai faci?

– Avem un laborator subteran care este la 150 de kilometri de Frascati, la Gran Sasso, acesta fiind cel mai mare laborator subteran din Europa, iar aici se studiază unele lucruri „stranii”, cum ar fi materia întunecată, neutrinii, violarea unei legi a fizicii fundamentale, principiul lui Pauli. Sunt de fapt studii care au ca scop cunoașterea mai profundă a legilor naturii.

– La ce servesc aceste studii omului de rând?

– Am să dau un exemplu, pentru că de obicei aplicațiile pentru societate se petrec peste 10, 20, chiar 30 de ani de la descoperire. Există o tehnică în medicină care se numește tomografie cu emisie de pozitroni. Prin această tehnică se poate detecta cancerul, tumoarea atunci când aceasta este încă foarte mică, de doar câțiva milimetri. Tehnica se folosește inclusiv pentru detectarea tumorii pe creier, unde biopsia este foarte riscantă, iar la baza acestei tehnici sunt noțiuni de radioactivitate, antimaterie, detectarea de particule. Pentru un fizician acest lucru poate fi chiar un experiment, iar tomografia cu emisie de pozitroni s-a născut în urma unor studii de fizică fundamentală. Pe lângă aceasta, sunt multe alte lucruri care au pornit dintr-un laborator de fizică, iar la ora actuală sunt folosite de aproape oricine, cum ar fi microcipurile.

– Unii fizicieni spun că neutrinii pot depăși viteza luminii. Dacă este adevărat, asta ar însemna practic să ne punem manualele în naftalină. Ce ne poți spune despre acest lucru?

– Experimentul în cauză a fost făcut la acel laborator subteran de care vă vorbeam, la Gran Sasso. Dacă este să analizăm rezultatul prezentat de cercetătorii de acolo, va trebui să analizăm mai întâi ce înseamnă adevărat sau fals. Cei care au făcut experimentul susțin că viteza luminii a fost depășită de către acești neutrini cu o diferență extrem de mică. Semnificația acestei măsurători este pusă în discuție de către toată comunitatea internațională. Probabilitatea ca rezultatul să fie greșit este foarte mică, susțin cei ce au făcut măsurătoarea. Cei sceptici însă susțin că au fost făcute unele greșeli sau există erori nedetectate până acum. Lumea este așadar împărțită în două. Pe de o parte sunt cei ce au făcut experimentul și susțin că au măsurat o depășire a vitezei luminii de către neutrini, iar pe de altă parte sunt cei ce spun că nu s-au făcut câteva corecții, nu s-a ținut cont de relativitatea generală, de mișcarea Pământului sau de forțele gravitației. Cei entuziaști susțin că într-adevăr viteza luminii a fost depășită, că neutrinii nu au luat-o pe drumul drept, ci „prin scurtătură”. Concluzia la ora actuală este aceea că situația nu este încă clară – este nevoie de a se continua această cercetare.

– Să zicem că teoria se adeverește, că viteza luminii a fost depășită. Ce impact ar avea această descoperire asupra lumii științifice actuale?

– Ar fi o revoluție enormă. Practic toată fizica trebuie schimbată de la rădăcini. Mie mi-ar plăcea să fie adeevărat, din motive nu atât științifice, cât de entuziasm. Ar trebui să rescriem multe lucruri, am porni de la capăt din multe puncte de vedere. Confirmarea va veni însă doar în momentul în care un alt experiment face aceeeași măsurătoare, pentru că dacă cei ce au făcut experimentul au uitat într-adevăr să facă vreo corecție, o vor uita poate la infinit. Există un laborator în America unde în urma unui experiment mai vechi s-a obținut depășirea vitezei luminii, dar cu o semnificație mult mai mică, nefiind clar dacă rezultatul este sau nu corect. Americanii își perfecționează acum tehnica și vor să repete experimentul în următorii câțiva ani. Așadar un răspuns mai sigur vom avea doar peste câțiva ani.

– Acest lucru înseamnă că ne putem aștepta și la răsturnarea altor legi ale fizicii...

– Așa este, și ar fi un lucru excelent pentru că de fapt așa funcționează știința. Așa a funcționat dintotdeauna. Ar fi oribil ca într-o zi să ajungem la un punct în care să zicem asta este tot, nu mai avem ce descoperi.

– Deocamdată însă se desccoperă în fiecare zi lucruri care ne uimesc. Cum vezi tu că percep oamenii de rând marile descoperiri din zilele noastre?

– Cele mai multe surprize vin din lumea astrofizicii. Planetele, Cosmosul sunt cele care ne dezvăluie câte puțin din secretele pe care încă le ascund. Tind să cred că știința are puterea de a da ceva în plus unei societăți care este în criză economică, morală, politică. O calitate nemaipomenită a științei este aceea că ajută încă oamenii să viseze.

– Crezi că sunt tinerii de azi interesați de vise date de știință?

– Din punct de vedere al societății noastre, atât în Italia, cât și în România, ceea ce mă întristează este faptul că tinerii își pierd curiozitatea, rămân blocați într-o societate în care valorile sunt hainele de marcă, telefoanele cele mai performante, fără ca măcar să aibă curiozitatea de a vedea cum funcționează obiectele pe care le au. Ar trebui să rămânem cu „dorința de a strica jucăriile”. Poate sună ciudat, dar așa este. Copilul mic vrea să vadă ce este în mașinuța cu care se joacă, cum se învârt roțile ei, dar după o vreme tânărul nu mai este interesat nici măcar despre cum funcționează el însuși. Sunt câțiva care într-adevăr sunt interesați și aceia continuă, studiază...

– Apropo de ei, ce părere ai despre acei elevi din Sfântu Gheorghe care ajung la universități de prestigiu din întreaga lume? Consideri că îi ajută autoritățile îndeajuns?

– Orice ajutor din partea autorităților și atenția pe care acestea o dau școlii sunt în opinia mea mult mai importante decât orice altă investiție concretă pe care ar putea să o facă în orice alt domeniu, pentru că viitorul unui teritoriu, al unei țări este patrimoniul uman. Dacă îl pierzi, este foarte greu de redobândit. Așadar recunosc efortul autorităților și nu pot decât să le încurajez, pentru că acestea sunt eforturi ale căror rezultate nu se văd de pe o zi pe alta. Poate unui om politic nu îi convine să investească în tineri pentru că roadele nu se văd în 1-2 ani, dar cred că cine face totuși acest lucru, va avea un rod al faptelor sale care va rămâne o valoare ori în teritoriu, ori în lume.

– Să înțeleg că școala este o preocupare a ta...

– Așa este. Consider școala una dintre principalele mele preocupări atât în România, cât și în Italia, pentru că văd că lucrurile merg din ce în ce mai prost. Nu se investește îndeajuns în școală, iar nivelul scade. Este trist, pentru că școala, educația, oamenii sunt singurul patrimoniu adevărat al unei țări. În rest poate veni orice catastrofă, nenorocire, dar dacă ai oameni capabili să repornească, să reconstruiască, ai de fapt un as în mânecă. Tinerii trebuie încurajați, trebuie lăsați să aibă idei, să își facă un plan, să facă propuneri.

– La ce te referi concret?

– Un exemplu ar fi fondurile europene. Tinerii ar trebui încurajați să acceseze fonduri europene. Multe dintre ele încurajează cultura, multiculturalismul, un lucru care ar merge foarte bine în Sfântu Gheorghe. A avea mai multe culturi împreună este un lucru în plus, nicidecum în minus, mai ales într-o Europă în care acest lucru contează. Cu cât ești mai deștept, cu atât te poți afirma mai bine, iar aici știi mai multe pentru că vrând- nevrând prinzi câte ceva din cultura celuilalt, de lângă tine. I-aș încuraja pe locuitorii din acest oraș să aplice împreună la fonduri europene, iar cu banii obținuți să demareze programe comune. De exemplu, în știință. Știința nu are limbă sau etnie. Chiar și liceele dacă s-ar uni, ar putea face lucruri foarte bune, benefice elevilor.

– Ce ți-ai propus pentru 2012?

– În 2012 sper să continuăm un experiment la acceleratorul de la Frascati. Eu am un grup tânăr acolo, vârsta medie a cercetătorilor este de 30 de ani. În grup sunt japonezi, spanioli, italieni, români, austrieci, o fată din Croația, un băiat care este jumătate ungur, așadar este un mic grup intercultural. Ne-am propus să continuăm experimentul, să obținem alte rezultate, precum și să facem un alt experiment în laboratorul subteran. Un obiectiv declarat este și faptul că vreau să atrag cât mai mulți tineri în grup.

– Se pare că grupul are o viață foarte activă în domeniul științific. Ce faceți când ieșiți din laborator?

– Organizăm multe programe comune. Ieșim seara împreună la o pizza și discutăm despre diferite aspecte ale vieții în general, schimbăm opinii despre orice. Relația noastră nu se rezumă doar la măsurători și experimente, ci și la aspecte sociale, culturale.