ACTUALITATE 7 februarie 2014

Dascălii români din județ, premiați și felicitați pentru rezultate [FOTO]

de Monica Vrânceanu | 1359 vizualizări

Peste 80 de cadre didactice din județul Covasna au fost premiate joi de către Asociația Pedagogilor Români (APR) Covasna pentru activitatea didactică și realizările din ultimii ani.

Evenimentul, intitulat sugestiv „Excelenţă în activităţile educative”, a fost găzduit de Sala Arta a Teatrului Andrei Mureșanu și a strâns la un loc educatori, învățători și profesori care, de-a lungul timpului, au făcut cinste învățământului județean, obținând diverse premii cu elevii pe care i-au îndrumat.

Președinta APR Covasna, Marcela Ștefu, a declarat că premierea cadrelor didactice reprezintă doar puțin din ceea ce li se cuvine acestora, ținând cont de faptul că educatorii, învățătorii și profesorii sunt cei care modelează practic viitorii oameni – pe acei tineri care, preluând învățăturile dascălilor lor, ajung să ne facă mândri și să ducă renumele județului în țară ori chiar peste granițele acesteia.

Dascălii noștri sunt modele pentru tânăra generație, iar munca lor se ridică la rang de artă. Tocmai de asta, considerăm potrivit ca eforturile lor să fie răsplătite cu toată recunoștința noastră”, a mai spus Ștefu.

Premierea a cuprins mai multe secțiuni, acordându-se distincții cadrelor didactice care au avut rezultate deosebite la olimpiadele și competițiile naționale și internaționale, premii de excelenţă pentru rezultatele deosebite în 2012 și 2013, premii de excelență în activități extracuriculare, precum și premii pentru întreaga activitate. Cadrele didactice au primit diplome și flori, precum și un volum din Enciclopedia Enigmelor Istoriei, în vreme ce cei care au primit distincţii pentru întreaga activitate au primit câte o medalie din partea APR. Premierea cadrelor didactice a fost posibilă cu finanțare de la Consiliul Local Sfântu Gheorghe și din fondurile Asociației.

Medalii pentru întreaga activitate au primit, printre alții: Rodica Simon, Eva Pântea, Olga Șanta, Liliana Pandele, Marilena Brezeanu Ujvarosi, Ileana Stancu, Vasile Stancu, Olimpia Boroș, Raveca Bejan, Rodica Parfene și Dora Valkovski.

Printre cei care au primit premii de excelență pentru activități extracurriculare s-au aflat Florica Nica, Săndica Borchină, Maria Bularca, Rodica Marieta Costache, Aurora Trifan, Mioara Dobrilă, Doina Gheorghincă și Valeria Păcală.

Rezultate deosebite la olimpiade naționale și internaționale: Maria Solomon, Maria Stoica, Maria Ștefan, Romeo Negrea, Traian Cotfas, Victor Sibianu, Gerda Șerban, Mioara Minculete și Ion Răduță.

Programul evenimentului a cuprins și manifestări artistice susținute de copii de grădiniță și elevi mai mari, în vreme ce printre invitați s-au numărat prefectul Dumitru Marinescu și inspectorul școlar adjunct Rădița Palela. Conducerea Asociației și-a exprimat dorința ca pe viitor astfel de evenimente să fie organizate și în celelalte zone ale judeţului – Covasna, Întorsura Buzăului, Baraolt și Târgu Secuiesc, căci și acolo există dascăli pricepuți, dedicați muncii lor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.