Covăsnean în Dubai: „Nu există haos sau panică”
Dubaiul este locul în care turiștii vin pentru siguranță, pentru experiențe spectaculoase și pentru promisiunea unei lumi ordonate până la detaliu. Și totuși, în ultimele zile, cerul de deasupra zgârie-norilor a fost traversat nu doar de avioane comerciale, ci și de drone și rachete interceptate de sistemele de apărare. La mii de kilometri de județul Covasna, Valentin-Tibor Crețu, un tânăr de 24 de ani, trăiește această realitate din interior, dintr-un oraș care a ajuns, fără voia lui, pe harta tensiunilor geopolitice. Titlurile internaționale au devenit alarmante, iar imaginile distribuite online au amplificat sentimentul de pericol. Dar realitatea din teren, spune tânărul din orașul Covasna, este diferită. L-am contactat pentru a afla cum arată situația văzută de la fața locului și ce le transmite românilor care se află acum în zonă.
- De cât timp trăiești și lucrezi în Dubai și ce te-a adus inițial acolo?
Trăiesc în Dubai de aproximativ un an și activez în domeniul turismului. Mă ocup în principal de organizarea vacanțelor pentru turiști din România, ajutându-i să ajungă aici la cele mai bune prețuri și oferindu-le programe organizate, inclusiv cu ghid în limba română. Practic, sunt un punct de sprijin pentru românii care aleg Dubaiul ca destinație de vacanță.
- Cât din ce vedem la știri despre conflict se simte concret în viața ta de zi cu zi?
În mass-media și mai ales pe social media circulă foarte multe videoclipuri generate cu AI sau scoase din context, care nu reflectă realitatea de aici. Este adevărat că în ultimele 48 de ore sistemele de apărare aeriană au fost active și au interceptat drone și rachete care se îndreptau spre țară. Resturi ale acestora au căzut în anumite zone și au provocat daune minore. Însă viața de zi cu zi continuă. Oamenii sunt pe străzi, traficul funcționează, poate într-un ritm puțin mai redus, dar nu există haos sau panică.
- Există o diferență între atmosfera din Dubai și modul în care conflictul e prezentat în Europa?
Da, există o diferență clară. Imaginea prezentată în Europa este mult mai alarmantă decât realitatea din Dubai. Aici atmosfera este calmă și controlată, iar autoritățile gestionează situația într-un mod foarte organizat.
- Care e primul semn că lucrurile s-au schimbat, ceva ce doar cineva care trăiește acolo ar observa?
Cel mai vizibil semn este că uneori se aud zgomote de interceptare sau explozii la distanță, cauzate de sistemele de apărare. În rest, pentru cei care trăiesc aici este evident că autoritățile sunt 100% implicate și reacționează rapid, ceea ce întărește sentimentul de siguranță.
- Există diferențe între turiștii europeni, americani sau asiatici în felul în care percep situația?
Personal, nu am observat diferențe majore între turiști. Majoritatea sunt informați și, după ce ajung aici și văd realitatea, se liniștesc.
- Se simte o schimbare în atmosferă, mai multă securitate, mai puține evenimente?
Majoritatea atracțiilor și obiectivelor turistice sunt deschise și funcționează normal. Acest lucru transmite clar că situația este sub control și că siguranța rămâne prioritatea principală.
- Autoritățile comunică transparent sau totul e foarte controlat?
Autoritățile comunică zilnic prin comunicate oficiale. De obicei sunt 1–2 actualizări pe zi, în care se explică faptul că există monitorizare permanentă și intervenții active. Mesajul este constant: situația este sub control și populația nu are motive de panică.
- Cum reacționează românii din Dubai?
Am fost contactat de foarte mulți români în ultimele zile. Se simte o ușoară teamă, ceea ce este normal, dar le explic tuturor să urmeze doar informațiile oficiale. De fiecare dată când apar noutăți, îi informez direct și prin paginile noastre de social media – Dubai Pentru Tine, atât pe Facebook, cât și pe Instagram.
- Se formează un sentiment de solidaritate în astfel de momente?
Da, cu siguranță. În astfel de momente oamenii devin mai uniți, comunică mai mult între ei și se ajută. Comunitatea de români de aici este foarte activă, ne informăm reciproc, ne oferim sprijin și încercăm să îi liniștim pe cei care sunt îngrijorați. Se simte clar un spirit de solidaritate.
- Ți-ai sunat familia din Covasna să îi liniștești?
Da, bineînțeles. Imediat ce am aflat ce se întâmplă, familia a fost prima pe care am sunat-o, ca să îi liniștesc și să le explic situația reală de aici.
- Ce mesaj le transmiți turiștilor români care se află chiar acum în zonă?
Mesajul meu este să rămână calmi și să urmeze doar informațiile oficiale. Nivelul de siguranță rămâne ridicat, iar autoritățile gestionează situația constant. Recomand tuturor să respecte instrucțiunile primite și, dacă au nevoie de informații sau ajutor, ne pot contacta oricând pe social media sau la adresa info@dubaipentrutine.ro.
Sursa foto: Valentin-Tibor Crețu, Libertatea.ro