ACTUALITATE 17 septembrie 2013

AJOFM a finalizat listele cu beneficiarii ajutoarelor europene

de Monica Vrânceanu | 665 vizualizări

ajutoare_alimentare_UE

Aproximativ 6.000 de persoane vor beneficia de aceste ajutoare

Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Covasna a transmis către Consiliul Județean datele referitoare la șomerii și beneficiarii de venit minim garantat, pentru a se realiza listele cu beneficiarii ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană.

Directorul AJOFM, Kelemen Tibor, a declarat că în jur de 6.000 de persoane vor beneficia de aceste ajutoare, potrivit listelor transmise de Agenție fiind vorba despre 1.500 de șomeri în plată și 4.500 de beneficiari ai ajutorului minim garantat.

Va fi oricum o problemă cu cei care vor intra în evidență în lunile următoare, până la finele lunii decembrie. Ei nu se vor regăsi pe liste, se va crea îmbulzeală și ne vor acuza pe noi că nu vrem să le dăm aceste ajutoare”, a spus Kelemen, menționând că procedura în acest sens nu poate fi schimbată.

Ajutoarele europene în alimente ajung la români odată cu începerea sezonului rece, iar ele constau în diverse cantități de ulei, zahăr, făină, lapte praf, biscuiți și altele. De aceste ajutoare beneficiază nu doar șomerii și cei care primesc venitul minim garantat ci și pensionarii cu venituri mici ori persoanele cu handicap. De distribuirea acestor ajutoare se vor ocupa primăriile sau direcțiile de asistență socială, iar cantitățile vor putea fi ridicate pe baza cărții de identitate.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.