AUTO 21 august 2013

Accidente rutiere în Sfântu Gheorghe

de Monica Vrânceanu | 863 vizualizări

Două accidente uşoare s-au petrecut marţi seară şi miercuri dimineaţă în Sfântu Gheorghe, acestea soldându-se cu rănirea uşoară a protagoniştilor.

Moped lovit în intersecţie

Primul accident a avut loc în zona sensului giratoriu de la Gară, mai exact pe strada Lt. Păiuş David, la intersecţie cu Bvd. 1 Decembrie 1918. Marţi seară, în jurul orei 22, un şofer care venea dinspre Braşov nu a acordat prioritate unui moped care circula regulamentar, iar în urma impactului a rezultat rănirea uşoară a celor două persoane aflate pe moped.

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, testele de alcoolemie au arătat că nici şoferul maşinii şi nici cel care conducea mopedul nu consumaseră băuturi alcoolice. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului mopedului şi a pasagerului de pe moped, iar acum poliţiştii continuă cercetările sub aspectul vătămării corporale din culpă.

Lovit pe trecerea de pietoni

Cel de-al doilea accident s-a petrecut miercuri dimineaţă la ora 9, când  poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Sfântu Gheorghe au fost sesizaţi despre faptul că în oraş a avut loc un accident rutier soldat cu victimă.

Cercetările şi verificările la faţa locului au stabilit că T. A. conducea un autoturism pe Bvd. 1 Decembrie 1918 dinspre Centru către Gară şi ajungând în dreptul unei treceri de pietoni nu a acordat prioritate lui S. A., din Sfântu Gheorghe, care se afla angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător.

În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a lui S. A., care a fost transportat la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe pentru investigaţii.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ şi, totodată, s-a procedat la recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Pataki Annamaria, ne-a declarat că S.A., în vârstă de 69 de ani, a ajuns la Spital cu răni uşoare, a primit îngrijirile medicale necesare şi nu a fost necesară internarea acestuia.

Distribuie articolul:  
|

AUTO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.