ULTIMA ORĂ 8 septembrie 2016

Drumurile covăsnene, întreţinute pe timp de iarnă de Drumuri și Poduri Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1116 vizualizări

Consiliul Judeţean Covasna a stabilit, în cadrul şedinţei extraordinare de miercuri, 7 septembrie, atribuirea directă a contractelor pentru întreţinerea pe timp de iarnă a drumurilor firmei S.C. Drumuri și Poduri Covasna S.A..

„O lege recentă permite ca toate acele contracte de concesiune de lucrări care nu reprezintă investiţie, să fie atribuite în mod direct unităţilor aflate în administrarea autorităţilor locale. (...) Autorităţile judeţene au cerut de la S.C. Drumuri și Poduri Covasna S.A. o ofertă de preţ privind prețurile și coeficienții ce vor fi aplicate care au fost comparate cu cele de anul trecut şi, astfel, s-au stabilit preţurile pentru fiecare lucrare în parte”, arată un comunicat de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Covasna.

Preşedintele CJ Covasna, Tamás Sándor, a declarat miercuri că acest demers nu va mai permite întârzierea lucrărilor. „Costurile cu lucrările de întreţinere a drumurilor reprezintă sume semnificative de bani. În ultima perioadă, numărul licitaţiilor publice care au fost atacate de firme a fost foarte mare. În cele mai multe cazuri însă, rezultatul acestora a constat în începerea întârziată a lucrărilor, altfel spus, drumul, modernizarea căruia se putea finaliza mult mai devreme, a fost impracticabil pe o perioadă mult mai lungă.

Potrivit managerului judeţului Covasna, Kovács Ödön, scopul iniţiativei este de a se stabili preţuri reale şi să se obţină garanţii că firma nu va înregistra pierderi, astfel nici autorităţile judeţene nu trebuie să plătească prea mult pentru lucrări. Mai mult, „contractul pentru întreţinerea pe timp de iarnă a drumurilor expiră chiar acum, astfel, începând din iarna acestui an, aceste servicii vor fi efectuate de S.C. Drumuri și Poduri Covasna S.A”, arată comunicatul de presă al CJ.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
R, 9 septembrie 2016
pai vin alegerile, sa vada prostimea ca se lucreaza. valdeku' da vina pe companiile de apa, gaz, telefon si electricitate pentru intirzieri dar se adreseaza numai cetatenilor maghiari ca p'aici n-am citeste integral
erno, 9 septembrie 2016
D-le primar, ce a-ti avut cu strada din centru ce a fost asfaltata de curand si era in stare buna ? Chiar va bateti joc de noi, cetatenii! Ne-ati innebunit cu orasul cochet(apropo , unde ati invatat citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.