TURISM 9 august 2021

Românii preferă în acest sezon estival vacanţele pe litoral (analiză)

de Agerpres | 1301 vizualizări

Preţul unei camere porneşte de la 170 lei/zi

Cele mai populare staţiuni de pe litoralul românesc sunt, în acest an, Mamaia (zona Nord), Eforie Sud şi Olimp, iar preţurile la cazare pornesc de la 170 de lei camera pe zi, arată o analiză realizată de o platformă de rezervări online.

Conform datelor centralizate de Travelminit.ro, din totalul rezervărilor efectuate până în prezent în sezonul estival, 41% au fost pe litoral, dar românii s-au orientat şi către destinaţiile de la munte (23% dintre rezervări), staţiunile balneare (19%) şi marile oraşe (17%).

În ceea ce priveşte preferinţele pentru Marea Neagră, turiştii aleg Mamaia Nord, Olimp, Eforie Sud, Saturn şi Năvodari.

De asemenea, atunci când vine vorba despre un sejur mai lung, cum sunt cele de minimum o săptămână, mulţi români îşi doresc cazări care să le ofere cât mai multe facilităţi care să le confere sentimentul că sunt „ca acasă”. Astfel, în ultimii ani, românii au început să caute tot mai des apartamente spaţioase, atât pe litoral, cât şi în celelalte destinaţii din ţară.

Potrivit sursei citate, în această vară, cele mai rezervate unităţi de cazare de la mare sunt hotelurile (49,43%) şi apartamentele (31%), urmate de pensiuni şi case de vacanţă.

La capitolul tarife de cazare, acestea încep de la 170 de lei camera/zi. Totodată, o cazare pentru două persoane la mare, timp de cinci nopţi, începe de la 1.700 de lei, în timp ce preţurile pentru o cazare pentru patru persoane, tot pe o durată de cinci nopţi, pornesc de la 2.600 de lei.

Platforma Travelminit.ro şi Sodexo au lansat, recent, o campanie prin care îi încurajează pe turiştii care încă au vouchere de vacanţă rămase nefolosite din anii trecuţi să le utilizeze acum pentru a rezerva cazări în ţară şi pentru a se bucura de sejururile mult aşteptate.

Travelminit.ro este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa rezervărilor hoteliere din România care acceptă şi plata prin vouchere de vacanţă.

Oferta Travelminit.ro conţine peste 8.000 de proprietăţi din România, printre care hoteluri, pensiuni, apartamente, case de oaspeţi, cabane şi campinguri din toate regiunile ţării.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.