TURISM 14 decembrie 2021

Judeţul Covasna, câştigător la categoria Best Spa Destination în România, la Gala Termalia Awards

de Agerpres | 2843 vizualizări

Judeţul Covasna a câştigat premiul Cea mai bună destinaţie spa din România 2021 în cadrul Galei Termalia Awards, informează autorităţile locale.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Covasna, în cadrul acestui eveniment, desfăşurat duminică seară la Poiana Braşov, au mai fost decernate încă trei premii unor companii din judeţ.

„Duminică seara la Poiana Braşov a avut loc gala de decernare a premiilor Termalia 2021, evenimentul de referinţă al industriei spa şi de turism medical din România. Locul de întâlnire dintre experţi, furnizori de spa şi facilitatori de turism medical, evenimentul se bucură şi de recunoaştere mondială, aflându-se sub înaltul patronaj al World Spa Organization. În urma nominalizării făcute de către public şi a procedurii de jurizare a echipelor de juraţi şi experţi spa, luându-se în considerare criterii precum reputaţia, comunitatea, dar şi feedback-ul publicului, judeţul Covasna a câştigat premiul pentru Cea mai bună destinaţie spa din România 2021/Best Spa Destination 2021”, se arată într-un comunicat de presă, remis luni AGERPRES.

Directorul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, Godra Arpad, a declarat că deşi premiul a fost înmânat echipei Visit Covasna, consideră că acesta este, în primul rând, o recunoaştere a eforturilor depuse de operatorii privaţi din judeţ care activează în domeniu.

„O încununare care reafirmă că performanţa, reputaţia, nivelul de excelenţă al serviciilor spa, experienţa remarcabilă şi sustenabilă trăită de către oaspeţi sunt preocupări constante în aceste locaţii. În acelaşi timp trebuie să recunoaştem că acest premiu reprezintă un bun început al procesului de transformare al întregii industrii de profil din judeţ, un capital de încredere acordat în avans întregului judeţ de către piaţa spa şi specialiştii din acest domeniu. Cu toate că există deja modele remarcabile de bune practici în judeţul Covasna, procesul de transformare de la serviciile clasice de balneologie la servicii wellness şi medical-spa, bazate pe aşteptările şi necesităţile omului modern, în care prevenţia prevalează faţă de tratamentul bolilor şi toate acestea oferite la standarde de calitate ireproşabile, va fi unul de lungă durată”, a declarat Godra Arpad.

În cadrul galei, Balvanyos Resort a obţinut premiul Best Spa Experience/Cea mai bună experienţă spa 2021 şi Best Signature Treatment/Cel mai bun tratament semnătură 2021, iar Castelul Hotel Daniel premiul Best Spa Mansion 2021/Cel mai bun conac spa 2021.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.