TURISM 11 iulie 2022

„Ejtőkő” – singura stâncă de la Cheile Vârghișului care aparține de județul Covasna – a fost amenajată pentru escaladare

de Diana Pantelimon | 605 vizualizări

Tot ce ține de rezervația naturală Cheile Vârghișului aparține de județul Harghita, cu excepția unei singure stânci, „Ejtőkő”. Geografic, aceasta este în județul Covasna. Aici, salvamontiștii covăsneni au amenajat trei trasee de escaladă cu grad de dificultate ridicat, care au fost inaugurate miercuri, 6 iulie a.c.

La peretele de escaladă „Ejtőkő” se poate ajunge în 15 minute de la drumul care duce către Cheile Vârghișului, chiar la intrare, în partea dreaptă.

„Tot ce ține de Cheile Vârghișului aparține de județul Harghita, dar la intrare există o stâncă, pe dreapta, ce ține, geografic, de județul Covasna. Noi avem doar o stâncă. Și am profitat, am reușit să facem acolo un perete pentru escaladare cu 3 trasee“, a declarat, pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, Leonid Moscviciov, directorul Serviciului Public Județean Salvamont.

Cele 3 trasee de escaladă au lungimi de 30 și de 50 de metri, cu grad de dificultate mare:

1. Traseul „Gyopár“, cu lungimea de 50 m și grad de dificultate 7+;

2. Traseul „R&R“ (Rock and Roll), cu lungimea de 50 m și dificultate 8-;

3. Traseul „Moha“, de 30 m și dificultate 7.

Evenimentul de inaugurare a fost organizat de către Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont. Alături de membrii Serviciului Public Județean Salvamont Covasna au participat, miercuri, și membrii formației Salvamont Harghita, respectiv membrii Clubului Sportiv Aquila din Odorheiu Secuiesc.

„Este un loc perfect pentru escalade primăvara și toamna. Având în vedere caracteristicile peretului, ar fi păcat să nu se mai facă și alte trasee de esacaladă pe acest perete“, a transmis alpinistul Wagner Attila (Salvamont Covasna), prin intermediul comunicatului de presă trimis de Salvamont Covasna. 

„După convingerea mea, dacă ar fi mai multe trasee de escaladă, acest perete ar deveni favoritul multora dintre alpiniști. Ar fi un pas important pentru alpinismul sportiv din această regiune, dacă ar mai fi construite și alte trasee de escaladă la fel de bine securizate și bine construite ca acesta“, a mărturisit și alpinistul Szikszai Attila (Salvamont Harghita), în același comunicat.

„Alpinismul este o activitate riscantă. Fiecare persoană o practică pe propria răspundere. Este obligatorie folosirea echipamentului individual de protecție (coardă, cască, ham de escaladă, etc.)“, arată panoul cu informațiile despre traseu.

Salvamont Covasna lucrează la reabilitarea traseelor din zona Comandău-Covasna, dar și la finalizarea unor trasee tematice în Rezervația Naturală de la Reci, Șugaș Băi și zona Malnaș, care sunt proiectate de „Administrația Natura 2000“, din cadrul instituției Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont.

Sursa foto: Comunicat de presă Serviciul Public Județean Salvamont Covasna

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.