TURISM 10 ianuarie 2019

Condiţii excelente de schi pe patru pârtii din judeţ

de Agerpres | 1219 vizualizări

Iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziţie patru pârtii de schi din judeţul Covasna, aflate în localităţile Şugaş Băi, Valea Mare şi Covasna, care oferă condiţii excelente pentru copii şi începători.

Pârtia de schi din staţiunea Covasna, inaugurată în decembrie 2011, a fost deschisă publicului în cursul după-amiezii de marţi, însă deocamdată este practicabilă doar pe o porţiune de 400 de metri.

„Partea inferioară a pârtiei, amplasată la o altitudine de 624 de metri are o lungime de 400 de metri şi un grad de dificultate uşor. Pârtia a fost inaugurată în decembrie 2011, iar în 2012 a fost extinsă la 1000 de metri. Porţiunea inaugurată pe data de 20 decembrie 2012 are un grad de dificultate mai ridicat, mediu spre dificil, putând fi încadrată în categoria pârtiilor pentru  schiori avansaţi. Pârtia dispune de instalaţie nocturnă, teleschi, tun de zăpadă şi parcare gratuită (...) Deocamdată va fi practicabilă doar jumătatea inferioară (albastră) a pârtiei, dar, dacă temperaturile vor permite, în zilele următoare vom înzăpezi şi partea abruptă”, au precizat reprezentanţii Primăriei Covasna, într-o postare pe site-ul instituţiei.

Tariful de urcare este de 3 lei de persoană, iar abonamentele costă 24 de lei de persoană între orele 10-15 şi 34 de lei de persoană între orele 15-21.

Schiorii pot opta pentru un abonament de o zi la preţul de 46 de lei, precum şi pentru un abonament de două zile în weekend la preţul de 66 de lei de persoană.

Copiii sub 6 ani însoţiţi de adulţi beneficiază de gratuitate, iar elevii, studenţii de până la 25 de ani şi pensionarii primesc o reducere de 50% din tarife sau abonament.

Pârtia este închisă luni, de marţi până vineri funcţionează între orele 15-21, iar în weekend şi în perioada vacanţei de iarnă, între orele 10 şi 21.

Patinoarul aflat în vecinătatea pârtiei funcţionează după acelaşi program în perioada vacanţei de iarnă, iar tariful este de 10 lei pentru 90 de minute.

Sâmbătă, Primăria Covasna va organiza aici Serbările gheţii, în programul evenimentului fiind cuprinse concursuri de patinaj, concursuri de săniuş, discotecă pe gheaţă şi foc de tabără.

În judeţ se mai poate schia la Valea Mare, în apropierea oraşului Întorsura Buzăului, unde există o pârtie în lungime de 600 de metri, realizată printr-o investiţie privată.

Aceasta este dotată cu schi-lift şi instalaţie de nocturnă, iar la baza ei a fost amenajat şi un pub pentru turişti.

Pârtia este deschisă de luni până vineri între orele 12 şi 20 şi de sâmbătă până duminică între orele 9-20.

O urcare cu teleschiul costă 3 lei pentru copii şi 4 lei pentru adulţi, iar abonamentul este de 60 de lei pentru copii şi 80 de lei pentru adulţi pentru o zi întreagă, fără limitarea numărului de urcări.

În staţiunea Şugaş Băi, aflată la aproape zece kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe, schiorii au la dispoziţie două pârtii de schi, una în lungime de aproape 250 de metri, precum şi o pârtie de circa 550 de metri, cu un grad de dificultate mediu. Ambele sunt dotate cu schi-lift, instalaţie de nocturnă şi tunuri de zăpadă.

Tarifele nu au fost majorate faţă de sezonul trecut, astfel, biletul de acces pe pârtie este de 4 lei, iar copiii sub 18 ani, persoanele peste 60 de ani şi cele cu dizabilităţi beneficiază de reducere. Gratuitate au copiii sub 1,30 metri, precum şi sportivii din loturile naţionale şi olimpice.

Abonamentele pot fi achiziţionate la preţuri cuprinse între 9 şi 150 de lei în funcţie de numărul de urcări cu schi-liftul (de la 4 la 120).

În staţiunea Şugaş Băi, turiştii se mai pot relaxa într-un centru spa cu două bazine, unul cu apă rece şi unul cu apă caldă, băi turceşti, saune finlandeze şi o sală de fitness, centru construit de autorităţile locale din fonduri europene prin proiectul „Drumul apelor minerale”.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.