TURISM 31 august 2019

CJ Covasna vrea să cumpere calea ferată forestieră din Comandău şi să o repună în funcţiune împreună cu Planul înclinat

de Agerpres | 2763 vizualizări

Consiliul Judeţean Covasna intenţionează să cumpere calea ferată forestieră din localitatea Comandău, împreună cu Planul înclinat, să le refacă şi să le introducă în circuitul turistic.

Consiliul Judeţean Covasna, reunit vineri în şedinţă ordinară, a aprobat exercitarea dreptului de preemţiune asupra liniei de cale ferată forestieră şi construcţiilor aferente aflate pe teritoriul administrativ al comunei Comandău, completând astfel lista bunurilor pe care doreşte să le achiziţioneze de la firma Brafor, care a dat faliment.

"Pentru a salva de la distrugerea totală, respectiv pentru a reabilita şi pune în funcţiune în vederea valorificării potenţialului turistic al Ansamblului Tehnic-Plan înclinat de Covasna-Comandău, s-a aprobat exercitarea dreptului de preemţiune de către Judeţul Covasna prin Consiliul Judeţean Covasna pentru cumpărarea unor imobile care fac parte din monumentul istoric denumit "Ansamblul tehnic - Plan înclinat de la Covasna-Comandău", situate în comuna Comandău", se arată în hotărârea adoptată vineri.

Proiectul ar urma să fie realizat în parteneriat cu Primăria Covasna, care intenţionează, de asemenea, să cumpere mai multe imobile ce fac parte din acest ansamblul tehnic folosit pe vremuri la exploatarea lemnului.

Conducerea Primăriei Covasna a menţionat pe internet că acest monument tehnic unic în Europa este protejat doar "declarativ", "pe hârtie", însă autorităţile locale sunt interesate să-l reabiliteze şi să-l pună în funcţiune pentru a asigura turiştilor o posibilitate inedită de petrecere a timpului liber.

Calea ferată Covasna-Comandău a fost folosită pe vremuri pentru transportul buştenilor din pădure, iar la jumătatea ei exista un Plan înclinat care folosea forţa gravitaţională pentru a urca şi coborî vagoanele. Practic, între staţiile aflate la capete opuse exista o diferenţă de nivel de aproape 300 de metri, iar acest lucru permitea ca vagonul gol să fie tras în sus de vagonul cu lemne care cobora. Construcţia Planului Înclinat sau Şiclăul, cum este denumit de localnici, a fost începută în anul 1886 şi terminată în 1889. Pe măsură ce exploatările forestiere s-au restrâns, calea ferată a rămas nefolosită şi s-a degradat, iar Planul înclinat care a funcţionat aproape un secol a fost distrus într-un incendiu în anul 1996.

Consiliul Judeţean Covasna a cumpărat de-a lungul timpului mai multe locomotive şi vagoane vechi, cu gândul de a le recondiţiona, a le expune sau repune în funcţiune, una dintre ele fiind o locomotivă Krauss, aflată pe lista obiectelor de tezaur naţional, care a fost fabricată în Germania în anul 1914.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.