TURISM 9 iulie 2013

55 de persoane candidează pentru un loc în expediţia Mont Blanc 2013

de Agerpres | 777 vizualizări

Un număr de 55 de persoane candidează pentru un loc în echipa care va efectua în această toamnă o expediţie pentru începători în vârful Mont Blanc (4810 metri).

Coordonatorul expediţiei, alpinistul Tulit Zsombor din Sfântu Gheorghe, a declarat că cele 55 de persoane înscrise vor urma o perioadă de antrenamente pentru a deprinde câteva tehnici de căţărare şi norme elementare de supravieţuire în munţi, iar selecţia celor 7-8 membri ai echipajului se va face pe parcurs, pe baza unor probe eliminatorii ce vizează rezistenţa fizică şi mentală. Candidaţii au vârste diferite şi provin din diverse judeţe ale ţării, iar cel mai tânăr nu a împlinit încă 18 ani.

Aceasta este cea de-a cincea expediţie pe care Tulit Zsombor o organizează în Mont Blanc cu grupuri neexperimentate.

„Niciodată până acum nu au fost atât de mulţi candidaţi. S-au înscris din Cluj, Mureş, Ciuc, Oradea şi din alte zone ale ţării (...) La sfârşitul săptămânii mergem în Făgăraş ca să facem căţărări, săptămâna viitoare în Piatra Craiului şi vom continua turele în munţi până în luna septembrie când vom fi pregătiţi de plecare în Mont Blanc”, a spus Tulit Zsombor.

Expediţiile în Mont Blanc au pornit de la un pariu – Tulit Zsombor a vrut să demonstreze că orice om sănătos, cu o condiţie fizică medie, dar cu o ambiţie puternică şi un mentor bun poate atinge performanţe remarcabile, iar în cele cinci ediţii anterioare aproape 40 de persoane au urcat pe acest vârf.

Tulit vrea să organizeze anual astfel de expediţii pentru novici. Ca şi în anii precedenţi, o parte din echipament şi din costurile expediţiei vor fi suportate de asociaţia Alpin Sport din Sfântu Gheorghe.

Tulit este unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti din ţară – acesta şi-a înscris în palmares de-a lungul anilor cele mai înalte vârfuri de pe cinci continente, respectiv Elbrus (Europa), McKinley (America de Nord), Kilimanjaro (Africa), Aconcagua (America de Sud) şi Mount Vinson (Antarctica), iar visul său este să cucerescă Carsensz Pyramid din Australia şi Everestul din Asia, adică să-şi 'adjudece' cele mai înalte piscuri de pe fiecare continent.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.