STIREA ZILEI 5 iunie 2020

„Visul american colectiv s-a născut din sacrificiul imens al milioanelor de imigranți care și-au urmat visurile fără teamă”

de Iulia Drăghici - Taraș | 2488 vizualizări

Interviu cu Adriana Potra, profesor la Universitatea din Arkansas, SUA, originară din Sfântu Gheorghe 

Un profesor din Departamentul de Geoștiințe al Universității din Arkansas, SUA, a obținut un grant de aproape 400.000 de dolari pentru cercetarea unor minereuri, de tip „Mississippi Valley”. „Și ce ne privește pe noi?” ați putea întreba. Ei bine, răspunsul este cât se poate de simplu: ne interesează pentru că în spatele acestei reușite este o covăsneancă și este o poveste care ne inspiră. Profesorul universitar care coordonează acest proiect este Adriana Potra, absolventă în promoția 1995 a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe. De 15 ani, aceasta trăiește în Statele Unite ale Americii. Cu toate că o parte din sufletul, familia și prietenii ei au rămas „acasă”, la Sfântu Gheorghe, ea are o viață împlinită profesional și personal peste ocean. Despre parcursul dintre CNMV și Universitatea din Arkansas, cel mai recent proiect desfășurat, viața în State și nu numai, în interviul care urmează. 

Am văzut că în drumul de la a fi elev al Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe și până la a fi profesor asociat la Universitatea din Arkansas, te-ai oprit puțin și la Cluj, unde ai făcut facultatea, dar și în Florida, unde ai continuat o parte a studiilor. Sunt pași mari. Probabil nu au fost ușor de făcut. Ți-ai ales drumul acesta bazat pe un vis ori crezi că a fost mai degrabă destinul cel care te-a adus unde ești astăzi? 

Acest drum nu a fost planificat. Am pornit având în vedere interesele pe care le-am avut și o idee cam în ce direcție aș dori să merg. Pe măsură ce am urmat această cale, s-au ivit diferite oportunități și posibilități care mi-au oferit îndrumări suplimentare. În tinerețe, am avut șansa de a fi expusă la o serie de activități care mi-au captivat atenția, însă activitățile academice mi-au definit direcția vieții. Pe parcurs, unii pași nu au fost cei corecți, dar asta era de așteptat. Privind înapoi, realizez că acestea nu au fost eșecuri, ci mai degrabă au contribuit la experiențe valoroase și îndrumare. În cele din urmă, am continuat pe o cale care m-a condus unde sunt azi. Deseori, am avut șansa să fiu în locul potrivit la momentul potrivit. Pe parcurs, au fost multe persoane care m-au îndrumat și sprijinit. De exemplu, o prietenă dragă m-a influențat foarte mult prin decizia ei de a-și continua doctoratul în Statele Unite. Sunt foarte bucuroasă că și eu am considerat această posibilitate și am decis să îmi continui studiile în State. 

Cum ai descoperit acest domeniu – al geologiei, în care activezi? 

Fratele meu Marius m-a influențat foarte mult. El a terminat facultatea de Ecologie la Universitatea din București în 1996. În anii de gimnaziu și liceu, l-am acompaniat de multe ori în excursii în munți. Deseori, în timpul drumețiilor, îmi arăta și descria rocile și mineralele întâlnite și modul în care s-au format. Așa a început pasiunea mea pentru geologie și geografie.

Ce înseamnă faptul că ești profesor asociat la această Universitate prestigioasă? 

Când am fost angajată la Universitatea din Arkansas în 2013, am avut titlul de profesor asistent cu posibilitate de încadrare permanentă („tenure track assistant professor”, cum se numește în Statele Unite). Poziția de asistent profesor nu este o poziție permanentă. În 2018, după un proces de revizuire extensivă (numărul de publicații, numărul de burse, modul de predare) de către profesori de la Universitatea din Arkansas și cinci alte universități din Statele Unite, am devenit cadru didactic titular sau profesor asociat („tenured associate professor”). Deci titulatura depinde de performanță pe plan profesional în decursul a cinci ani de la data angajării. 

Dintre profesorii pe care i-ai avut la CNMV, care dintre ei te-a inspirat cel mai mult în viață? 

Am avut numeroși profesori excepționali la CNMV, deci este destul de greu să numesc doar unul dintre ei. Pot spune însă că Mircea Radu, profesorul de matematică din gimnaziu, este unul dintre profesorii care m-au inspirat și influențat pozitiv pe plan profesional și nu numai.

Am aflat despre cariera ta recent, când am și văzut vești despre cea mai recentă reușită, aceea de a obține grantul de aproape 400.000 de dolari destinat cercetării minereurilor. Mai exact, ce căutați să aflați prin acest proiect?

Depozitele de minereu de tip „Mississippi Valley” (prescurtat, MVT) se găsesc la nivel mondial și sunt foarte apreciate pentru potențialul lor economic, în special plumb și zinc. Acest proiect își propune să contribuie la o înțelegere mai bună a relației genetice dintre șisturile negre bogate în metale, aflate în largi bazine sedimentare, și minereurile de sulfură asociate cu depozitele metalifere de tip MVT. Un obiectiv secundar este constrângerea surselor de metale din minereurile MVT. Recunoașterea și dovedirea faptului că aceste șisturi reprezintă o sursă majoră de metale pot cauza o schimbare majoră a conceptelor despre cum și unde se formează aceste depozite și pot conduce la identificarea a noi depozite. 

Ați început munca la el sau urmează? 

Considerând situația actuală (COVID), nu am reușit să începem cercetarea încă. Sper însă eu și încă doi studenți doctoranzi care vor lucra la acest proiect vom începe muncă de teren în iulie.

De unde ideea de a studia minereurile?

Minereurile sunt importante la nivel mondial, în special în țările în curs de dezvoltare care își folosesc resursele naturale pentru a crea locuri de muncă și a-și dezvolta infrastructura. Resursele de acest tip necesită cercetare, deoarece fac parte din efortul nostru de a asigura dezvoltarea societății pe o planetă durabilă. Având în vedere că ne bazăm atât de mult pe resursele naturale, cercetarea minereurilor are un impact larg în comunitatea științifică și, în final, pentru umanitate. 

Ai mai avut proiecte similare? 

Da, din punct de vedere al tipului de depozit studiat (MVT). Însă acele proiecte s-au concentrat pe consecințele mineritului asupra mediului înconjurător, în special din punctul de vedere al metalelor grele (plumb, zinc, cadmiu, mercur). Deci acele proiecte au făcut parte din categoria științelor aplicate, iar proiectul curent face parte din categoria științelor fundamentale.

De câți ani ești în Statele Unite?

Am venit în Statele Unite (Miami, Florida) în ianuarie 2005, deci de 15 ani.

Ce reprezintă pentru tine „visul american”? 

În mod tradițional, visul american a fost definit ca și oportunitate, indiferent de statut sau origine. O oportunitate care îți oferă șansă de reușită. Experiența mea cu visul american a început din copilărie, când am fost expusă la limba engleză și la cultură occidentală. Imaginația mi-a fost captivată, determinându-mă să învăț limba engleză și să continui învățământul superior. În acest sens am căutat alte căi de oportunități care s-au materializat, în primul rând, printr-o bursă de doctorat în Statele Unite, la Florida International University (Miami, Florida). În acel moment am realizat, dacă pot spune așa, că am început să trăiesc visul american. În fiecare moment există oportunități pentru cei care caută. În prezent am șansa de a mă afla într-un loc unde îmi pot urma pasiunea pentru predat și cercetare, într-un mediu agreabil și înconjurată de colegi foarte buni. 

Cât la sută din ceea ce faci astăzi pe plan profesional este pasiune și cât doar un loc de muncă?

În mediul academic, aproape 100% este pasiune. În acest domeniu, dacă nu ai pasiune e foarte greu să ai reușite. După cum am menționat mai devreme, am șansa de a fi înconjurată de colegi extraordinari! Îmi place foarte mult să predau și pe parcursul anilor am avut norocul să întâlnesc studenți excepționali. Cercetarea este, în majoritatea cazurilor, plină de satisfacții. Într-adevăr, sunt momente în care după foarte mult efort rezultatul nu e cel așteptat (un proiect nefinanțat sau un manuscript respins). Însă nu trebuie luat nimic în mod personal. Trebuie mers mai departe, încercat din nou și nu trebuie să cedăm niciodată! Și totul va fi bine. 

Pe plan profesional, care ar fi cea mai mare realizare pe care ai atins-o până în prezent, din perspectiva ta? 

Faptul că am obținut titulatura la universitate a fost în mod sigur cea mai mare realizare. După cinci ani foarte intenși din punct de vedere profesional, când viața personală cade pe locul doi (de multe ori nu există viață personală, în realitate), este o ușurare enormă să obții tenura. Este un sacrificiu imens, dar binemeritat! Tenura este termenul folosit aici pentru faza în care statutul de profesor asistent se schimbă în cel de profesor asociat și poziția devine permanentă. Este un pic diferit în comparație cu sistemul de învățământ din România.

Dacă acum locuiești în Statele Unite, te mai gândești la  județul Covasna ca la un „acasă”?

Absolut! Familia mea și mulți dintre prietenii mei de suflet locuiesc în Sfântu Gheorghe. Tot timpul mă voi gândi la județul meu natal și persoanele care sunt foarte importante pentru mine. Cu toate că nu ne vedem și nu vorbim foarte des, aceste relații sau legături sunt pe viață! 

Când ai fost ultima dată aici, în țară, mai precis în județul nostru?

În iunie 2017. 

Legat de educație, ce crezi că ar trebui să învățăm noi de la americani?

Creativitate! Românii sunt foarte inteligenți, în special în științe fundamentale și tehnologie. Un accent pe creativitate și pe aspectul științelor aplicate ar fi în interesul nostru. Este foarte important să materializăm și să aplicăm cunoștințele teoretice vaste pe care le avem. Într-adevăr, toate încep cu științele fundamentale, însă rezultatul final este aplicarea acestor cunoștințe în scop practic. Deseori nu ni se spune că matematica, de exemplu, este extrem de importantă din punct de vedere practic. Învățăm o mulțime de formule și teorii, la care devenim experți, dar nu realizăm că acestea au o forță mare, importantă, și aplicabilitate în viața de zi cu zi. Deci, o întrebare esențială este „de ce învățăm ceea ce învățăm?”

Pe de altă parte, ce crezi că ar trebui să învețe americanii de la covăsneni? 

Nu este doar punctul meu de vedere, ci punctul de vedere al unui număr mare de americani care împărtășesc faptul că există un dezechilibru în modul în care ei își desfășoară viața, în special în ceea ce privește etica muncii. Ei consideră că deseori e în detrimentul lor că se concentrează mult prea mult asupra muncii și tind să ignore alte aspecte ale vieții, probabil mai importante. Ar fi bine ca americanii să ia în considerare exemplul stabilit de către frații de peste ocean și să își trăiască viața mai pe deplin, cu un echilibru mai bun între viață personală și cea profesională.  

Nu pot să nu întreb și despre subiectul momentului la nivel mondial – pandemia de coronavirus. La tine cum se resimte această criză? 

Majoritatea lumii e conștientă de faptul că în Statele Unite există un decalaj politic care afectează în mod direct percepția oamenilor cu privire la această problemă. Cu toate acestea, americanii au un mare sentiment de perseverență personală și sunt optimiști în abilitatea omenirii de a depăși această provocare globală printr-un efort comun la nivel mondial.

Ce ar trebui să știm despre protestele din ultima perioadă, în jurul morții americanului George Floyd? Cum se simte de acolo situația?

În opinia mea, aceste proteste reprezintă o problemă foarte dificilă de abordat. După cum am menționat, în Statele Unite există un decalaj politic care afectează și percepția oamenilor în ceea ce privește „Black Lives Matter”. Este un nivel ridicat de îngrijorare, cu voci mai moderate, care solicită calm și reconciliere.

În final, revenind mai aproape de tema articolului, aș vrea să ne spui și care a fost pentru tine, Adriana Potra, cel mai fericit moment din viața ta de până acum? 

Nu pot spune neapărat că este doar un moment, cel mai fericit moment, ci mai degrabă o combinație de evenimente. Acestea includ faptul că mă aflu într-o comunitate primitoare și că sunt înconjurată de prieteni și colegi susținători. În 2015, am avut șansa să întâlnesc o persoană specială, Greg. O zi foarte fericită pentru noi a fost 19 octombrie 2019, ziua nunții noastre. 

Și covăsnenilor care citesc acest material, ce le-ai spune apropo de viață, de alegeri, de reușite? 

Sunt prea multe voci negative în lumea de azi care încearcă să ne limiteze, în special pe femeile tinere. Aș dori ca acest mesaj să fie unul pozitiv pentru toți cei care doresc să își urmeze visurile. Totul este posibil, atâta timp cât ești determinat să muncești din greu să le realizezi. Zicala „munca grea întotdeauna dă rezultate” este foarte adevărată! Niciodată nu spune „nu” pentru ceva care pare prea greu de obținut sau aproape imposibil de realizat. Visul american colectiv s-a născut din sacrificiul imens al milioanelor de imigranți care și-au urmat visurile fără teamă. Statele Unite au fost făurite de cei care s-au confruntat cu provocările dificile care îi așteptau pe țărmurile unei națiuni noi și nefamiliare.

Mulțumesc

Plăcerea este de partea mea! Mulțumesc foarte mult pentru această oportunitate.

Sursă foto: uark.edu. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.