Un britanic la Sfântu Gheorghe
De vorbă cu Ian Escreet
Când l-am cunoscut pe Ian Escreet, la un bar din Sfântu Gheorghe, mă simțeam destul de singur. A fost de ajuns să schimb câteva cuvinte cu el pentru ca britanicul pletos și hiperactiv de 55 de ani să se deschidă și să mă prezinte la lume, ajutându-mă să-mi fac noi prieteni. Am fost surprins să aflu că, deși eu nu-l cunoșteam, el „ne“ știe din 2007, de când tot vine, mai multe luni pe an, la Sfântu Gheorghe. Am vorbit multe cu Ian, de la cum a reușit să strângă 15.000 de euro pentru niște copii din India, până la cum s-a schimbat Sfântu Gheorghe și județul nostru de când ne vizitează. Nu a ezitat nici să abordeze subiectul delicat al tulburării bipolare de care suferă sau, după cum spune el, „se bucură“. Despre toate acestea, cu sinceritate, în rândurile de mai jos.
Din Leeds la Sfântu Gheorghe
Cum ajunge un britanic - nu-i spuneți „englez“ lui Ian - din Leeds să vină anual la Sfântu Gheorghe? După cum ar spune vecinii de peste Mânecă, cherchez la femme. Cu mai mulți ani în urmă, Ian a cunoscut-o la aeroportul din Liverpool pe T., o unguroaică din Sfântu Gheorghe. T., o femeie cu studii superioare și cu o slujbă bine plătită în Anglia, voia să ajungă la Leeds, așa că au mers împreună cu trenul până în acel oraș, făcând schimb de date de contact.
- Ai întâlnit-o și...
- Și m-am îndrăgostit (...). Mai întâi i-am spus că vreau să o văd din nou. Nu cred că m-a crezut la început, probabil nu a crezut că sunt serios dar mi-a văzut căldura și poate inima mea deschisă.
După câteva luni, în vara lui 2007, Ian a ajuns la Budapesta, unde prietena lui avea un apartament, apoi a trecut împreună cu ea în România, cu mașina. „Am avut o călătorie foarte frumoasă, mergând în timpul nopții, un drum frumos prin munții Transilvaniei și îmi amintesc că am ajuns la Sfântu Gheorghe la aproximativ 5 dimineața“. Unde au găsit un local deschis. „Eram uimit că am găsit un loc unde să mâncăm și să bem. La ora asta, în Anglia sunt slabe șanse“. În ceea ce privește oamenii, Ian a fost încântat încă de la început de căldura și deschiderea prietenilor din cercul iubitei sale, un grup cu care a petrecut un prim revelion la noi, la cumpăna dintre 2007 și 2008.
După 9 ani
Ian spune că Sfântu Gheorghe avea atunci un aer părăginit. „De exemplu zona în care suntem noi acum“ - îmi zice el într-o seară, la o terasă din centru - „era (...) neglijată. Foarte veche, murdară, cu pavaj spart (...). În oraș nu erau piste pentru biciclete“. Britanicul punctează că încă din 2008, de când a fost ales Antal Arpad, se vedea că noul primar vrea să modernizeze orașului. În județ, din anii 2007-2008, Ian își amintește de drumurile în stare proastă, dar și despre cum arătau Cheile Vărghișului. „În Chei nu era nicio autoritate care să protejeze natura, acum, acolo e organizație care ghidează vizitatorii, le ia o taxă de intrare. Pe atunci nu era nimic din toate astea, toate podurile de peste râu erau distruse, iar dacă voiai să mergi de la un capăt la altul al cheilor, trebuia să o iei prin apă. Acum, sunt poduri peste tot, e foarte ușor, chiar și pentru cei în vârstă, să treacă peste râu. E o mare schimbare în acea zonă, dar e și pozitivă, și negativă. Partea pozitivă e că mult mai mulți oameni se pot bucura de frumusețea zonei. Partea negativă este că, pentru că sunt mai mulți, Cheile Vărghișului nu mai sunt atât de liniștite și de naturale ca înainte“.
„Am învățat să fac o faptă bună în fiecare zi“
Născut în 1959, la Leeds, Ian a fost cercetaș în copilărie. „Am învățat să fac o faptă bună în fiecare zi și că vei culege ceea ce semeni“. De la 16 ani s-a lăsat de școală pentru a lucra la compania regională de electricitate, timp de peste 25 de ani. S-a ocupat, printre altele, de managementul schimbării și a fost activ și în sindicatul companiei. „Uneori m-a ajutat natura mea asertivă. Am fost mereu foarte dornic să apăr oamenii care nu se pot apăra“, punctează Ian Escreet. La începutul anilor 2000, odată cu privatizarea companiei regionale de electricitate, a plecat de la această firmă cu un salariu compensatoriu. Ian era pe atunci căsătorit, iar părăsirea serviciului s-a întâmplat în aceeași perioadă cu nașterea singurului său fiu. „Am fost primul om care l-a ținut în mâini, după asistentă“, povestește Ian cu o mândrie blândă.
Cu sinceritate, despre tulburarea bipolară
Un aspect pe care Ian nu mi l-a ascuns a fost faptul că suferă de tulburare bipolară. Potrivit depresiv.ro, aceasta „constă dintr-o succesiune de episoade maniacale, hipomaniacale, mixte și depresive“. Am ezitat să scriu despre acest aspect al vieții lui, dar, încurajat de el, cu speranța că acest articol va ajuta la înțelegerea și respectarea celor ce suferă de acest sindrom, am așternut aceste rânduri.
După ce a părăsit compania de electricitate, Ian a avut câțiva ani o afacere, apoi s-a angajat într-o companie aeronautică, unde se ocupa de mentenanța avioanelor, o slujbă foarte bine plătită. Ian povestește că, în fazele hiperactive ale tulburării bipolare, avea conflicte cu managerii. Sugestiile lui privind îmbunătățirea muncii nu erau binevenite, superiorii săi ierarhici neștiind că îngrijitorul din fața lor are cunoștințe de management. Într-o zi, după o discuție în contradictoriu, managerul direct a încercat să-l lovească. Ian nu a ratat și l-a culcat la pământ. Inginerul șef știa că managerul a început, dar nu a avut ce face și l-a concediat, povestește Ian. În prezent, britanicul trăiește dintr-o pensie privată la care a contribuit înainte să fie concediat. L-am întrebat dacă primește vreun beneficiu de la stat datorită sindromului său și mi-a răspuns că nu vrea să trăiască din mila nimănui.
Între depresie și poezie
Ian îmi spune că, în momentele în care este hiperactiv, gândește mai repede decât interlocutorii săi, terminându-le propozițiile, în gând. „De cele mai multe ori nu sufăr, ci mă bucur de această condiție mentală. Când ești hiperactiv, uiți momentele depresive, întunecate, pentru că știi că poți realiza orice. Important e să fii conștient de trecerea de la depresie la episoadele maniacale și să ți le gestionezi“. În perioadele în care e hiperactiv, maniacal, Ian se simte inspirat. Persoanele cu tulburare afectivă bipolară „pot fi persoane creative, mai ales dacă au o inteligenţă destul de crescută (...). Dezechilibrul lor nu este special cognitiv, să aibă un IQ mic, ci este unul emoțional, și de aici nevoia de a-și conține emoțiile prin exprimare artistică la astfel de bolnavi“, mi-a explicat psihologul Mihaela Vechiu. Un exemplu de exprimare artistică la Ian este poezia a cărei ultimă strofă a creat-o de față cu mine, la terasă: „Cameras and thieves, they steal my picture/ A voice recorder stole my voice today/ I sometimes I think machines have secret motives/ But than again, maybe they’re made that way/ Posessions, posessions/ Paying the price/ Posesion, posessions/ Run for my life” (Aparatele de fotografiat și hoții îmi fură imaginea/ Un reportofon mi-a furat azi vocea/ Uneori mă gândesc că mașinile au motivații secrete/ Dar poate așa sunt făcute ele/ Posesiuni, posesiuni/ Plătești prețul/ Posesiune, posesiuni/ Fugi să-mi scapi viața“. Printre personalitățile cu tulburare bipolară care au marcat istoria omenirii s-au numărat Napoleon, Beethoven, Van Gogh și Elvis Priestley, în timp ce printre personalitățile contemporane care au recunoscut că suferă de această afecțiune se află Jean-Claude Van Damme și Catherine Zeta-Jones.
Muncind pentru copiii săraci
Așa cum amintit, lui Ian îi place să se implice pentru binele semenilor săi. În 2010, aflat în călătorie în nord-vestul Indiei, s-a gândit că poate face ceva pozitiv pentru copiii sărmani, așa că organizat timp de două luni activități caritabile. „Am oferit turiștilor plimbări cu cămila (...). Am imprimat 2000 de tricouri și le-am vândut turiștilor occidentali, până ce vânzătorii locali s-au supărat pe mine că le fur clienții, m-au bătut și am ajuns la spital“. Totuși, în cele două luni, a strâns echivalentul a 15.000 de euro pentru copiii săraci. „De când mă știu, am vrut să ajut oamenii, dacă pot“, spune Ian. Ian are deja o bucată de pământ la Boroșneu Mare și spune că vrea să se stabilească definitiv la noi. Visează să devină, cândva, consilier local la Sfântu Gheorghe, dar, până atunci, se va implica, de anul acesta, într-un nou proiect social umanitar în oraș, ale cărui detalii le va anunța mai târziu pentru presă.
Un gând despre tineri
Acest interviu a început în apropierea hotelului Park și a luat sfârșit cu ocazia unei reîntîlniri, în centrul orașului. În ambele cazuri, Ian a fost înconjurat de prieteni mai vechi sau mai noi, cunoscuți pe moment. Pentru fotografii, ne-am dus într-un bar de lângă teatrul maghiar. Un local în care petrecerea era în toi și unde Ian nu a ezitat să danseze alături de niște puști, pe muzica formației AC/DC. Încă de la sfârștiul anilor 2000, Ian a remarcat la Sfântu Gheorghe „tinerii, foarte educați, în domenii ca artele, muzica și altele. Era imposibil ca locul ăsta să nu se dezvolte“. M-am gândit la asta în timp ce părăseam barul, cu fotografiile în cardul de memorie. Și am sperat ca tinerii din acea seară, după ce vor studia prin țară sau străinătate, să se întoarcă și să contribuie, la rândul lor, la dezvoltarea acestui oraș. Un oraș care în care se vor putea întâlni și vor putea înjgheba proiecte alături de un britanic sincer, curajos și cu inimă mare, Ian Escreet.