STIREA ZILEI 15 octombrie 2019

Satul în care nu mai vine vacanța

de Iulia Drăghici - Taraș | 2269 vizualizări

Tabăra pentru copii și tineret de la Crasna, ruinată din cauza birocrației 

Tabăra de agrement pentru copii și tineret din satul Crasna, altădată un reper național în activitățile de educație și ecoturism, zace astăzi în paragină și se scufundă în uitare. Birocrația ar fi, se pare, principalul impediment care stă în calea refacerii celebrului sat de vacanță. 

Ca o rană deschisă. Așa se prezintă „satul de vacanță” de la Crasna, primul (fost) obiectiv turistic din județul Covasna, aflat aproape de granița cu județul Buzău. Mai mult decât turiștii care tranzitează zona, tristețea o resimt cei care știu cât farmec avea, în vremurile de altădată, tabăra pentru copii și tineret din comuna Sita Buzăului și pe care îi leagă frumoase amintiri de acest loc.

Nu se mai aud de mult râsetele și veselia grupurilor venite aici pentru concursuri sau activități de socializare și nici cântecele de munte, acordurile de chitară și trosnitul focului de tabără. E doar o liniște apăsătoare, străpunsă, când și când, de ciripitul păsărelelor din pădure, de clopotele bisericii nou-construite alături, ori de voci de mămici și copii care merg la grădinița din preajmă, cea recent renovată. 

„Când de uiți la tabără, vezi o epavă”

Autoritățile locale spun că nu au dat uitării această zonă, ba chiar că se muncește la documentele care încearcă să rezolve problema juridică ce tot pune bețe în roate inițiativelor de a reabilita spațiul. 

„Avem acolo o bisericuță, o școală, e frumos, dar când te uiți dincolo, la tabără, vezi o epavă. Chiar asta am spus și către Consiliul Județean și toți au fost de acord cu mine: când intri în județul Covasna (dinspre Buzău) vezi o epavă. Nu e doar responsabilitatea Primăriei. E și a Consiliului Județean și a Prefecturii. Noi ne-am făcut treaba, dar acolo la București nu cred că au înțeles despre ce este vorba”, ne-a declarat, în urmă cu o lună, când ne-am întâlnit la ceremonia de început de an școlar, primarul din Sita Buzăului, Nicolae Stoica. 

Căsuțele, în proprietatea primăriei, terenul nu 

De fapt, problema ar ține de terenul pe care se află construit satul de vacanță, care ar fi, în acte, în proprietatea Ministerului de Finanțe, în timp ce clădirile ar fi în cea a Primăriei Sita Buzăului, ne-a spus primarul.  Acesta este motivul pentru care autoritățile locale nu pot face nicio investiție din bani publici acolo, deși, spun edilii, s-ar fi dorit de mult acest lucru. 

În urmă cu un an am adoptat o hotărâre de Consiliu Local. Pe urmă, în baza acesteia, Consiliul Județean, împreună cu Prefectura au făcut un proiect de Hotărâre de Guvern pentru a trece terenul taberei în domeniul public sau privat al Comunei Sita Buzăului. La un moment dat, după ce am trimis documentația, am primit un răspuns, să facem dovada proprietății. Cred că cineva nu a înțeles ce dorim noi, pentru că în Cartea Funciară scrie că proprietarul terenului e Trezoreria Statului, iar construcțiile care se află pe el sunt ale Primăriei Sita Buzăului. Deci construcțiile sunt ale comunei, le-am intabulat, pentru că le avem de la Consiliul Județean, de la Direcția Taberelor. Problema e că noi nu putem obține terenul să putem să amenajăm acel spațiu. Fără autorizație de construcție noi nici un leu nu putem investi în zona respectivă. E păcat!”, ne-a mai spus primarul, care a adăugat că procesul de recuperare a terenului, deși anevoios, va fi parcurs până la capăt. 

„Nu ne dăm în lături. O să facem documente până ne vor zice: „da, domn`e, aveți dreptate!”. E logic să fie așa”, a punctat edilul. 

O nouă cerere la care se așteaptă un nou răspuns 

Cea mai recentă acțiune de recuperare a terenului a fost făcută în urmă cu două săptămâni, când Primăria Sita Buzăului a transmis o nouă cerere de transfer a terenului, către Ministerul de Finanțe. 

„După noul Cod Administrativ am făcut din nou adresă către Ministerul de resort și ANAF și am cerut ca acel teren să ni-l dea nouă. Și ANAF și Primăria sunt tot instituții ale Statului Român. Noi avem nevoie doar să se treacă terenul pe comună. Codul Administrativ a scurtat pașii și permite această procedură”, ne spunea, în septembrie, primarul Stoica. 

Acesta ne-a dat asigurări că după ce terenul va intra în proprietatea primăriei, spațiul va din nou transformat în sat de vacanță, pentru că este un loc cu „o tradiție impresionantă. De când a fost construită a avut acest scop, să fie tabără pentru copii și tineret. Primăria găsește un fond, nu e o problemă. Și cu bugetul local și tot o să o punem la punct”, a subliniat primarul Nicolae Stoica. 

Ce fac autoritățile județene în acest sens 

În același timp, luna trecută, de când am început documentarea materialului, președintele Consiliului Județean Covasna spunea că instituția pe care o conduce nu mai are responsabilități în rezolvarea acestei probleme. 

Din partea noastră nu mai este nicio noutate. Acum cinci ani de zile am dat tabăra în proprietatea comunei Sita Buzăului. Știu că era o problemă juridică, dar noi am venit în ajutorul dânșilor atunci când ne-au solicitat darea în proprietate. Ceea ce aveam noi, prin Hotărâre de Consiliu Județean am dat, ei, prin Hotărâre de Consiliu Local au preluat”, ne-a spus Tamás Sándor, în 2 septembrie, într-o conferință de presă, în contextul în care se prezenta darea în folosință a cele mai noi tabere de agrement construită în județul Covasna, la Comandău. 

Prefectul spune, de asemenea, că a sprijinit autoritățile locale în acest demers și că o va face în continuare, în limitele competențelor. 

Știu că domnul primar a făcut demersuri. Știu că și de la nivelul nostru a plecat la un moment dat o hotărâre de Guvern care nu a putut fi promovată din considerente de natură juridică, din câte știu eu. Înțeleg că sunt niște demersuri pe la Cadastru. (...) Acum, din câte știu eu și legislația, Codul Administrativ, e oarecum în favoarea reglementării unor astfel de situații, deci teoretic ar trebui să se poată rezolva și evident că ar fi și benefic. Nu știu concret cum arată la fața locului acele căsuțe, dacă se mai poate face ceva la ele sau trebuie o investiție majoră, dar cu certitudine trebuie reglementată partea juridică de proprietate ca autoritatea să poată interveni. (...) Nu putem face mai mult decât ne permite legea și lucrăm cu instrumentele pe care le avem la îndemână”, ne-a declarat și prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu. 

Între timp, vor mai trece cel puțin o toamnă, o iarnă și o primăvară, dacă nu și mai multe, peste satul care își așteaptă din nou vara și vacanța. Acea vară plină de veselie, de tineret, de bucuria revederii, de râsete colorate și nopți cântate, ca în vremurile de demult. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.