STIREA ZILEI 9 decembrie 2019

Sărbătoarea de 10 a celor mai sufletiști dintre covăsneni

de Iulia Drăghici - Taraș | 3562 vizualizări

Balul Voluntarilor a marcat sâmbătă a X-a ediție 

În ultimul deceniu, nu a trecut an în care să nu se pună preț pe activitatea derulată, din umbră, de cei mai sufletiști dintre covăsneni. Este vorba despre ei, despre voluntarii care fac, prin acțiunile lor, lumea mai bună. Iar pentru a le recompensa, într-un cadru ceva mai oficial, eforturile, sâmbătă, 7 decembrie, a avut loc o ediție specială a Balului Voluntarilor din Județul Covasna. A 10 -a la număr. 

Sărbătoarea, care anul acesta a fost găzduită de Saint George Palace din reședința de județ, a reunit, ca și în edițiile precedente, aproximativ 130 de voluntari din 30 de organizaţii nonguvernamentale covăsnene. 

O nouă dovadă că ONG-urile covăsnene sunt un model pentru toată țara

Balul Voluntarilor, ajuns la frumoasa vârstă de 10 ani, are rolul, spun organizatorii, de a recunoaște contribuția pe care voluntarii o aduc prin munca depusă și devotamentul de care dau dovadă la dezvoltarea durabilă a comunităţilor din care fac parte.  

Adevărații eroi trăiesc printre noi, si azi îi sărbătorim pe ei, pe voluntarii prezenți care sunt un model pentru comunitățile locale. Acești 10 ani aniversați astăzi demonstrează încă o dată că activitatea depusă de ONG-urile din acest județ mic, este un model pentru întreaga țară”, a declarat coordonatoarea Centrului de Voluntariat din județul Covasna, Grüman Éva-Orsolya, în deschiderea Balului.  

Asociația cu cele mai numeroase proiecte 

Tot în debutul festivității de premiere a celor mai activi dintre voluntarii din județ au luat cuvântul și președintele Asociației MIÉRT, Olteán Csongor și președinta Asociației de Tineret „Alexandra Ducancea”, Maria Badiu. 

Oameni frumoși iau parte an de an la eveniment, anul acesta, mai tineresc decât oricând, nu din dorința de a fi recompensați sau premiați, ci pentru a împărtăși idei de viață de voluntar”, ne-a spus Maria Badiu, care, prin Asociația „Alexandra Ducancea” a dus la Întorsura Buzăului un premiu pentru numeroasele proiecte derulate de tinerii de aici. 

„Asociația de tineret „Alexandra Ducancea” sădește semințe în viața tinerilor din comunitatea întorsureană din anul 2003, încă din perioada în care la români voluntariatul nu se practica. Poate că doar în ultimii ani am reușit să culegem și rezultate, deși an de an, noi am ajutat tinerii cu premierea olimpicilor sau a tuturor elevilor cu reușite școlare, elevi ai  Liceului Teoretic „Mircea Eliade”, am realizat concursuri de dans, Festivalul Francofoniei, excursii tematice pe urmele unor personalități culturale precum Mihai Eminescu sau Ion Creangă. În ultimii doi ani, de când în localitate există Centrul de Tineret, numărul proiectelor a crescut, oportunitățile pentru tineri fiind diversificate, datorită coordonatoarei Doina Pătrunjel, a Direcției Județene de Sport și Tineret  și a tuturor cadrelor didactice dedicate și gata să planteze semințe în creșterea tinerilor comunității. Așadar, premiul de anul acesta obținut pentru asociația cu cele mai numeroase proiecte, Asociația de tineret „Alexandra Ducancea”, îl dedicăm tuturor celor care au înțeles că a face bine poate însemna un proces pe care uneori nu reușim să-l facem singuri, pentru noi”, a mai spus, pentru Observatorul de Covasna, Maria Badiu. 

Totodată, aceasta ne-a explicat că valoarea voluntariatului vine din faptul că îi învață pe tineri că fericirea provine din cunoașterea oportunităților, nu stând deoparte. 

E posibil ca în calitatea noastră de adulți și cadre didactice să ne fie mai comod, adesea, să oferim doar ceea ce am învățat și știm foarte bine, dar un copac trebuie să crească, nu-i așa? Și copiii trebuie să se dezvolte armonios! Tot așa munca de voluntariat, prin educația non-formală oferită cu entuziasm tinerilor noștri, este o încercare de a le arăta că tot ce are valoare se află în amonte și merită să luptăm pentru identificarea obiectivelor noastre și pentru cunoașterea fericirii. Nu întotdeauna să te ridici în picioare este confortabil și, clar, nu întotdeauna iese din prima. Creștem împreună și învățăm din greșeli, iar procesul e însăși viața! Tinerii merită atenția noastră pentru a fi ghidați și învățați că din oportunități pot să se cunoască și să găsească fericirea, nu stând deoparte. Oricare ar fi filosofia despre fericire, asumarea responsabilității pentru creștere, curajul de a te confrunta cu viața și a extrage ce e mai bun din toate experiențele pe care le întâmpinăm este o strategie care funcționează în viață.

La această ediție, mesajul nostru către voluntari și tineri a fost legat de o poveste pe care am citit-o de curând: un educator a propus odată un joc recompensatoriu elevilor săi. O cursă din care cel care ajungea primul lua tot coșul cu bomboane. Interesant a fost că acești copii, au pornit, la start, și au ajuns ținându-se de mână la finish, așa că au mâncat împreună bomboanele. Întrebați de ce au procedat așa, răspunsul a fost uimitor de simplu: „Cum ar putea unul din noi să fie fericit când toți ceilalți sunt triști?” Cam așa cu BINELE pe care îl dăruim și cu VOLUNTARIATUL!”, ne-a explicat Maria Badiu. 

Voluntar la doar 19 săptămâni 

Anul acesta, cel mai tânăr voluntar a fost Sabrina Popa, în vârstă de doar 19 săptămâni, din cadrul Asociației Salvatore. Părinții micuței s-au cunoscut prin prisma activităților de voluntariat desfășurate în cadrul acestei asociații, s-au îndrăgostit și au întemeiat o familie. Acum, Sabrina este sufletul organizației și îi însoțește pe părinți la activitățile de voluntariat. 

Asociația Salvatore a obținut un premiu și pentru programul „Să faci fapte bune e minunat!”, în cadrul căruia au ajuns la mai mult de 17.500 de persoane. Mai concret, este vorba despre campaniile de strângere de alimente organizate de Crăciun și de Paște. 

Reprezentanții Asociației au numit multiplele premii obținute drept un vis împlinit, care încununează cu succes un an plin de activități, cu peste 390 de evenimente organizate. Aceștia arată cu fiecare acțiune că sunt mai mult decât un ONG, ci o adevărată familie, dornică să ajute pe cei aflați în nevoie. 

Voluntariatul reprezintă o parte semnificativă din ceea ce suntem. Nu ne imaginăm să renunțăm vreodată la această activitate, fiindcă pe zi ce trece ne regăsim tot mai mult în lucrurile pe care le facem și în ajutorul pe care îl acordăm atunci când este nevoie. Mă bucur că suntem o asociație, în primul rând unită, o adevărată familie, în care interacționăm, cunoaștem, avem emoții. Cel mai important este faptul că munca noastră zilnică rupe barierele necunoscutului și construiește prietenii peste munți, mări, țări și chiar continente. (...) Voluntariatul este principalul drum de dezvoltare personală și o perioadă de training pentru un job pe care foarte mulți dintre voluntari îl vor avea pe viitor. Este o adevărată lecție de viață pe care foarte mulți o învață și află că dacă ajută sunt ajutați”,  ne-a declarat președintele Asociației Salvatore, Buna Hunor. 

De reținut este și că premiul de cel mai experimentat voluntar a ajuns și anul acesta la doamna Pokhé Éva, din cadrul L.A.B. Életmentő Kupakok din Sfântu Gheorghe. 

Programul Balului a cuprins, de asemenea, și activităţi interactive şi festive menite să faciliteze dialogul între invitaţi, să sărbătorească realizările voluntarilor şi să sublinieze importanţa voluntariatului în dezvoltarea sustenabilă a comunităţii locale.

Balul a fost deschis cu un concert jubiliar de către un cor de tineri înființat în 2013, Corul Harmónia din Sfântu Gheorghe. După premierea asociațiilor și a tinerilor am încheiat cu un moment adus de doi dansatori de excepție, care dansează împreună de 10 ani, Barabás Bea și Sánta Máté, dansatori la Clubul de dans Kék  Hold”, ne-au mai transmis organizatorii. 

Evenimentul a fost organizat de Centrul de Voluntariat al Județului Covasna, cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe și al Fundației Comunitare. 

Anul trecut, Balul Voluntarilor a fost organizat în data de 14 decembrie. 

Atunci, titlul de „Voluntarul Anului” a fost obținut de coordonatoarea Centrului de Tineret din Întorsura Buzăului, Doina Pătrunjel. „Cel mai tânăr voluntar” a fost în 2018 Albert Gergő, în vârstă de doar 6 ani, din cadrul asociației Tineretul Maltez din Sfântu Gheorghe.

Ca și anul acesta, la ediția a IX-a a Balului Voluntarilor din județul Covasna, „Cel mai experimentat voluntar” a fost Pokhé Éva, din cadrul L.A.B. Életmentő Kupakok din Sfântu Gheorghe, în vreme ce Asociația Salvatore a fost și atunci premiată pentru programul „Fii atent la sănătatea ta!”, de care au beneficiat mai mult de 18.000 de persoane.

Balul Voluntarilor este organizat anual în preajma datei de 5 decembrie, declarată Ziua Internaţională a Voluntarilor de către ONU în 1985. 

Sursă foto: Kocsis B. János și Facebook/ Marica Badiu. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.