STIREA ZILEI 2 iunie 2022

REPORTAJ. Petrecere în aer liber, în grădina Geniului din Arcuș

de Iulia Drăghici - Taraș | 2845 vizualizări

Ziua Geniștilor Militari a fost sărbătorită cu activități pentru copii, chiar în curtea UM01630 

Pentru prima dată după mult timp, porțile Unității Militare (UM) 01630 (Depozitul 92 Geniu) din localitatea covăsneană Arcuş au fost deschise publicului pentru un eveniment organizat cu ocazia Zilei Geniștilor, marcată chiar înainte de Ziua Copilului. Acolo, în sânul verde al naturii, departe de agitația orașului, preț de câteva ore liniștea obișnuită a fost spartă de râsetele și chicotelile sutelor de copii care au participat la activitățile pregătite special pentru ei de militari. 

Aproape 10 clase de la școli și grădinițe din Sfântu Gheorghe, din comuna Arcuș și chiar și din Prejmer, adică undeva la 200 de copii, au răspuns în 31 mai invitației la petrecerea în aer liber organizată cu ocazia Zilei Geniștilor Militari, chiar în grădina unității din Arcuș. 

Participanții au fost întâmpinați de mai multe ateliere. A fost pusă la punct o zonă de prezentare a tehnicii militare (autovehicule, autosanitară, ATV-uri și altele), alături de una cu armament și altă aparatură. În mijloc a fost delimitată o zonă pentru o competiție de tras frânghia, iar câțiva metri mai încolo, o alta de aruncat „grenade”, cu scopul verificării îndemânării și preciziei. Foarte popular a fost, și nu în ultimul rând, traseul aplicativ militar și sportiv. Într-un cort militar a fost amenajată și o zonă de relaxare și hidratare, pentru că, din fericire, evenimentul a fost binecuvântat cu o vreme însorită de vară. Alături a fost amenajat un stand unde au fost prezenți și reprezentanții Centrului Militar Județean de la informare și recrutare, care le-au prezentat celor mai mici și mai mari variantele pe care le au dacă vor să aleagă pe mai departe o carieră militară.

Poate că e interesant de precizat și că aventura marca „Geniu” a început încă de la poarta școlii, pentru că participanții înscriși în prealabil au fost transportați la unitatea din Arcuș cu autobuzele și microbuzele cu care circulă în misiuni și militarii. 

Trebuie spus și că totul a avut loc într-un decor idilic, într-o zonă verde din curtea unității militare, între pomi fructiferi și natură cât vezi cu ochii. De fapt, aceasta este „casa” geniștilor covăsneni, una dintre cele mai mari unități militare din Armata României, ca întindere. 

De regulă, sistemul militar este perceput ca fiind închis. Noi am vrut să profităm de această ocazie să arătăm că nu este așa”, ne-a spus principalul coordonator al evenimentelor organizate de Ziua Geniștilor Miliari, comandantul unității din Arcuș, Liviu Mihai Gaiță, care a preluat funcția începând cu 1 martie a.c.

În cele două luni de când a luat comanda la Arcuș s-a convins că locația, dar mai ales oamenii care formează unitatea militară, merită celebrați și de societatea civilă, iar ideea a fost de îndată îmbrățișată și de colegii săi. „Am descoperit aici niște oameni cu totul și cu totul extraordinari. Sunt oameni de calitate, adevărați profesioniști, cu ambiție și devotament față de ceea ce fac”, a mai spus locotenent-colonelul Liviu Gaiță. 

Că evenimentul a fost primit cu bucurie și de militari, nu doar de invitați, s-a văzut din atitudinea gazdelor, din ospitalitatea de care au dat dovadă și chiar și din faptul că au fost prezenți la muncă până și cei care altfel ar fi fost în ziua lor liberă. 

Mă bucur că am putut organiza astfel de activități pentru cei mici. (...) Nu știu în alte unități cum este, dar noi suntem un colectiv unit”, ne-a spus unul dintre cei mai tineri angajați ai unității, Alexandra Toma, originară din Întorsura Buzăului. 

Mă simt foarte bine, mai ales în preajma copiilor, pentru că sunt și antrenor în timpul liber la o grupă de fotbal din Brașov. Este o idee foarte bună, mai ales că nu s-au făcut foarte multe activități de acest gen până acum. A fost o provocare și mă bucur că ne-a ieșit cum trebuie”, ne-a împărtășit un alt tânăr militar, angajat al unității din Arcuș de aproape un an, Denis Andrei Diaconu, care ne-a spus în acest cadru și că el a ales cariera militară pentru că își respectă foarte mult țara, „mi-a plăcut această meserie și ce înseamnă ea, am vrut să mă profilez pe ea, să evoluez cât mai mult”. 

Ne bucurăm foarte mult că au venit atât de mulți copii și că vremea a ținut cu noi”, ne-a spus și Ionuț Ciocănel, fotbalistul unității. 

Chiar sunt încântat de activitatea de azi, mi se pare o idee extraordinară. E bine să cunoască și copiii, mai ales în vremurile de azi, ce activități sunt în armată. Copiii sunt foarte curioși și văd că sunt foarte bucuroși. (...) Trebuie știut că în armată e multă muncă, e responsabilitate, trebuie disciplină și, din moment ce ne-am ales o carieră militară, trebuie să fim conștienți că trebuie să fim fermi și hotărâți. Sunt mândru”, ne-a împărtășit și caporalul Gabriel Bolat, angajat al unității din Arcuș din 2003. 

„Este o organizare foarte plăcută, este îmbucurător că au venit mulți copii. (...) Este o idee foarte bună că află lumea și de unitatea aceasta, care este mai retrasă”, ne-a spus și caporalul Claudiu Hristache, zis Bimbo. 

„Le face bine acest cadru natural, după o viață artificială”

Pentru cei mici, Ziua Geniștilor Militari sărbătorită la Arcuș va rămâne o amintire de neuitat. S-a văzut pe chipurile lor vesele și curioase, dar ne-a confirmat acest lucru și educatoarea Cornelia Dodan, de la Grădinița Pinocchio din Sfântu Gheorghe, care a spus că evenimentul a fost un prilej ca cei mici să se bucure de aerul curat din afara orașului. 

Am vrut să ieșim cu copiii, să vadă ceva nou. Deși ideea de război nu o agreăm, e important ca cei mici să cunoască și aceste aspecte. Le-au plăcut armele, mașinile, ATV-urile, jocurile de mișcare. Copilașii chiar se bucură de moment. Cadrul acesta e chiar deosebit. Spuneau, când am intrat: „am ajuns la țară!”. Au fost chiar încântați. Le face bine acest cadru natural, după o viață artificială”, ne-a spus educatoarea de la grupa mare. 

După ce s-au încheiat activitățile dedicate celor mici, a fost și rândul celor mari să marcheze evenimentul, astfel că pe platoul unității a avut loc o ceremonie oficială la care a luat parte subprefectul Sebastian Cucu, dar și alți reprezentanți ai instituțiilor din județ. 

În final, s-a vorbit și despre acest eveniment ca despre un prim pas spre o tradiție a unității militare. 

Cine sunt geniștii militari și ce reprezintă arma geniu 

Cei care nu știau, au aflat prin intermediul acestui tip de activități de amploare, cea mai mare de acest fel organizată până acum, ce este arma militară geniu și de ce este ea importantă în armată. 

Arma geniu este una dintre cele mai importante din forțele terestre și nu numai. Are un rol hotărâtor cu ocazia fiecărui conflict. Este o armă de sprijin a acțiunilor forțelor luptătoare, începând de la organizarea de treceri, creare de culoare în câmpurile de mine, de baraje, de poduri și alte mijloace de trecere, minări, deminări, construcții drumuri. Este foarte importantă, indispensabilă oricărei acțiuni militare. În al doilea rând, după cum știm și din istorie, arma geniu a contribuit foarte mult și la dezvoltarea economică și infrastructurală a economiei. Și în perioada comunismului, chiar dacă a fost o perioadă cum a fost, arma geniu s-a remarcat în mod deosebit pe timpul marilor lucrări: Transfăgărășanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Casa Poporului și atâtea și atâtea. Deci fără geniștii militari nu se puteau realiza atâtea obiective importante ale României”, a explicat comandatul UM01630 Arcuș, Liviu Gaiță. 

Sărbătoarea a început cu trei competiții sportive 

Sărbătoarea dedicată Zilei Geniștilor a început încă din 26 mai, cu o serie de activități sportive, tenis de masă, șah, minifotbal, desfășurate în mai multe locații din Sfântu Gheorghe, la care au fost invitați să ia parte și angajați ai altor instituții din oraș, dar și civili. 

Pentru că au fost competiții, au fost declarați și câștigători. În continuare vă prezentăm clasamentele oficiale: 

Tenis de masă:

  1. Plt. Sandu Adrian/ CMJ Covasna; 
  2. Caporal Fodor Lorant/ Depozitul 92 Geniu Arcuș; 
  3. Plutonier adjutant principal Rusanu Marian/ Centrul Militar Județean Covasna; 
  4. Maistru militar Diaconu Denis/ Depozitul 92 Geniu Arcuș. 

Minifotbal:

  1. Echipa Depozitului 92 Geniu Arcuș; 
  2. Echipa Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireșoaia”; 
  3. Echipa Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna;
  4. Echipa Depozitului Central 106 Muniții „Țara Bârsei” din Apața. 

Cel mai bun fotbalist a fost declarat plutonierul major Ionuț Ciocănel (Depozitul 92 Geniu), cel mai bun portar a fost plutonierul adjutant (în rezervă) Petre Neagu (Batalionul 22 Vânători de Munte), iar golgeter a fost sergentul major Paul Bențu (de la ISU Covasna). 

Șah: 

Clasament general

  • Locul I: Alexandru Lungu (Școala Nicolae Colan);
  • Locul II: Arsenie Timar (N. Colan);
  • Locul III: Eduard Manta (N. Colan ). 

Cele mai bune rezultate la feminin 

  • Locul I: Diana Hristache (N. Colan); 
  • Locul II: Hanna Mămăligoi (N. Colan). 

Juniori categoria II

  • Locul I: Dragoș Coman (Colegiul Național Mihai Viteazul); 
  • Locul II: Alexandru Ionel (N. Colan);
  • Locul III: Marina Christof (Școala Váradi Jószef); 
  • Locul IV: Matei Beder (CNMV). 

Organizatorii transmit mulțumiri pentru sprijinul acordat clubului sportiv „Tura de Șah” și reprezentantului acestuia, instructorul omologat Alin Pațilea. 

Ziua Geniștilor Militari este marcată la data de 31 mai pentru că aceasta reprezintă data la care, în anul 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat Raportul nr. 1902 înaintat de Guvernul Moldovei, prin care se avansa cererea de aprobare a construirii și întreținerii unui batalion de geniu destinat înaintării lucrărilor publice. Momentul este apreciat drept data la care s-a înființat prima unitate de luptă de geniu din armata română, respectiv Batalionul 1 Geniu. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.