Cum a fost misiunea de a duce Drapelul României, pe culmile munților, la peste 2.000 de metri altitudine 

Când au ajuns în vârf, la primul obiectiv propus, Crucea Eroilor de pe Caraiman, nu au zăbovit prea mult să își tragă sufletul. Spre deosebire de noi, civilii. Doar ce au pus rucsacurile jos, au băut niște apă și s-au tras un pic la umbra impunătorului monument, care parcă străpungea nestingherit cerul. Apoi, ca la un semn, fiecare dintre militari și-a scos din rucsac haina de la ținuta de serviciu și bereta, asortate la pantalonii de armată și la bocanci. Nu în ultimul rând, din mâinile lor atente se făceau ușor, ușor văzute cele mai importante simboluri ale expediției, drapelele în culorile albastru-galben-roșu. Cei câțiva turiști care se aflau acolo au întors inevitabil privirile și au urmărit desfășurarea acțiunii. Dar ce nu aveau ei să știe este care a fost, de fapt, misiunea pe care și-au propus-o militarii covăsneni și nici provocările prin care au trecut ca să o îndeplinească. Despre acestea vă spunem noi în cele ce urmează, pentru că am fost martori, în prima linie. 

La începutul săptămânii trecute am primit una dintre cele mai inedite invitații adresate vreodată presei de când lucrez eu la ziar. Militarii de la Garnizoana Sfântu Gheorghe, respectiv Centrul Militar Județean Covasna ne-au propus să celebrăm împreună cu ei, doi în unu, Ziua Eroilor, care s-a marcat de Ziua Înălțării, respectiv Ziua Națională a Drapelului, care s-a sărbătorit sâmbătă. Cum? Printr-o expediție în Vârful Caraiman, la Crucea Eroilor, apoi la Sfinx și Babele, unde să ducem unul dintre cele mai importante simboluri ale României, Tricolorul. Am început să facem socotelile, să ne gândim dacă suntem în stare și cu foarte multe emoții am acceptat pentru că, să fim serioși, a fost o ofertă de nerefuzat. Așa că am confirmat și am primit imediat după itinerariul, cu hărți, listă de necesități, trasee, ore. Totul a fost gândit, de la cap la coadă. Cel care s-a ocupat de organizare și care ne-a și lansat provocarea nemaiauzită a fost locotenent-colonelul Liviu Gaiță. El este și cel care aproape anual, de Ziua Armatei și Ziua Vânătorilor de Munte organizează expediția din Vârful Moldoveanu, o tradiție inițiată în 1996. 

Ne-am pornit la ora 6:00 din Sfântu Gheorghe și ne-am dat întâlnire în parcarea Hotelului Peștera, din Parcul Natural Bucegi, la cota 1600. În jur de ora 9:00 eram acolo toți cei din grup, 21 de persoane, militari, de la CMJ Covasna și Batalionul 5 din Vâlcele, dar și rezerviști de la „Vânători de Munte”, doi polițiști de la IPJ Covasna, presa și un jandarm de la IJJ Covasna, zâmbitori, unii dintre noi mai adormiți, alții plini de energie și glume. Ne-am strâns pentru prima poză de grup, având munții în spate (de fapt, traseul pe unde aveam să ne întoarcem seara târziu, dar atunci nu știam acest detaliu). Apoi, în șir indian, cu rucsacurile în spate am pornit... în misiune. 

La câteva minute de urcat, când deja simțeam respirația oprindu-se în gât de la efort, am învățat prima regulă a expedițiilor militare. Ritmul de mers se stabilește în funcție de cel care merge cel mai încet, iar la urmă stau sanitarii, adică cei mai puternici, cei care pot să sară în ajutor ori de câte ori e nevoie. Nimeni nu rămâne în urmă. Deja de atunci am început noi, civilii, să primim sprijin de la cei mai învățați cu muntele, ba prin sfaturi, ba prin faptul că s-au oferit să ajute la căratul rucsacului. 

Voia bună a fost nelipsită. La fel ca încurajările, peisajele de vis, discuțiile despre viață, politică, dar și copii, școli și câte și mai câte. Dialogurile s-au mai oprit din când în când, atunci când aveam de traversat porțiuni stâncoase, dificile pentru neinițiați, dar care păreau floare la ureche pentru ei, adevărați vânători de munte.  

O lecție pe care o înveți de la el, de la munte, numai bună de dus în viață, este că și atunci când simți că nu mai poți, după ce te oprești un pic să îți aduni sufletul, trebuie să continui să mergi, cu pași mărunți, înainte. În ritmul tău, dar mereu înainte. Și inevitabil vei ajunge unde ți-ai propus, indiferent de cât de greu este drumul. În plus, ceea ce am remarcat și mi-am promis că o să dau mai departe prin cuvintele scrise în ziar este că diferența dintre o reușită și un eșec într-o astfel de aventură o face în mare parte compania. Pentru că nu este indiferent, nici într-o misiune de acest tip, dar nici în viață, cu ce oameni te înconjori. Iar aici, fără îndoială, misiunea a fost un succes datorită oamenilor care știu să fie lideri, dar și prieteni, uneori și psihologi și chiar sanitari. 

Revenind la traseu și misiunea asumată vineri, 25 iunie, Crucea Eroilor de pe Caraiman este nu numai impresionantă doar prin măreția ei, ci și prin faptul că transmite un soi de liniște sufletească, de siguranță, mai ales după ce ajungi să te așezi la poalele sale, după ore întregi de mers, cu mici pauze, pe distanțe măsurate în metri altitudine, nu lungime. 

Pauza de fotografii și de ținut la piept tricolorul a fost energizantă din cale-afară. Chiar s-au alăturat fotografiilor și turiști din Craiova, impresionați de gestul militarilor covăsneni, de a închina Drapelul României la baza Crucii Eroilor. 

De la Crucea de pe Caraiman, de unde am plecat oarecum amenințați de niște nori ce miroseau a ploaie, am ajuns la aceste minuni ale naturii renumite în lumea întreagă, Sfinxul și Babele, după ce pe traseu ne-am oprit puțin să bem apă de izvor și să admirăm un sportiv care aluneca cu placa pe un petec de zăpadă încăpățânat să reziste, în ciuda căldurii de final de iunie. 

Și după ce ne-am atins acest al doilea obiectiv și o scurtă răcorire la Cabana Babele, a urmat o coborâre, de alte câteva ore spre parcarea unde am lăsat mașinile. Era în plan și o mică excursie la Mănăstirea Peștera, însă faptul că a trebuit să ne oprim de mai multe ori pe traseu să ne mai tragem sufletul, a afectat programul și nu ne-am mai încadrat. Adevărul adevărat este că pe unii dintre noi, civilii, nici nu ne prea mai țineau „balamalele”. 

Concluziile după aproape 9 ore de mers pe munte 

Era aproape ora 18:00 când am ajuns la mașini, unde, înainte să ne luăm rămas bun și ne punem de acord că aceasta nu este doar o acțiune singulară, că poate o vom mai repeta, am tras și câteva concluzii. 

„Scopul a fost să sărbătorim Ziua Drapelului prin transportarea Tricolorului până sus la Crucea Eroilor. Este o acțiune pe care am amânat-o de la Ziua Eroilor. Atunci vremea ne-a împiedicat. Nu am vrut să riscăm. Acum l-am legat de următorul eveniment, Ziua Drapelului. Așa că am luat cu noi drapelul mare, care se arborează pe catargul de la Monumentul Ostașului Român din Sfântu Gheorghe. Acest obiectiv, dar și cel de coeziune, de cunoaștere, întărire a legăturilor între instituțiile noastre, a fost atins. (...) Drapelul Național este un simbol important pentru noi, ca popor. Trebuie să îl cinstim, să îl prețuim. Purtarea lui în rucsac, pe aceste vârfuri, dă o notă de prețuire”, ne-a spus comandantul CMJ Covasna și al Garnizoanei Sfântu Gheorghe, locotenent colonelul Dorin Neagu. 

În termeni mai tehnici, despre traseul pe care tocmai îl parcursesem, ne-a vorbit apoi și coordonatorul misiunii, locotenent-colonelul Liviu Gaiță, șeful de stat major al Centrului Militar Județean Covasna. 

„A fost un traseu de dificultate medie. Nu pot să spun că a fost un traseu ușor, având în vedere că diferența maximă de altitudine a fost de vreo 700 de metri. E ceva. După cum știm, în munte distanțele nu se măsoară în metri sau kilometri, ci în ore de mers sau diferență de altitudine. Iar 700 de metri este o diferență frumoasă. (...) Am plecat de la 1.600 de metri, am urcat la Piatra Arsă, 1.950, Cabana Caraiman 2.000 și un pic, Crucea Eroilor, 2.291, de acolo am coborât spre Babele, la 2.200 și după aceea pe piciorul Babelor, spre telecabina Peștera și Peștera. A durat în jur de opt ore și ceva”, a precizat acesta. 

În plus, invitarea mass-mediei la un astfel de eveniment nu a fost întâmplătoare, ci a venit și cu un mesaj important de trimis mai departe. 

„Instituția pe care o reprezentăm cred că este un garant al unor relații de bună conviețuire, al bunelor relații, între instituția militară și societate, prin aceasta și toate activitățile pe care le desfășurăm”, a transmis lt. col. Liviu Gaiță. 

Parcă am trăit două vieți de atunci și rememorând traseul și toate hopurile, mai mici și mai mari, pe care le-am avut de trecut,  simt că par desprinse dintr-o altă realitate. Dar bucuria pe care am simțit-o la camarazi atunci când s-au lăsat fotografiați minute în șir cu Tricolorul fluturându-le în mâini pe scările Crucii de pe Caraiman este și va rămâne încă mult timp vie, aproape de suflet.